πατερικά

Atunci se măreşte numele păcii, cînd nu ne vom împotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora. (Sf.Chiril cel Mare)

Sf.Ioan Iacob: Ce înseamnă o clătinare din rădăcina Credinţei. Pildă din viaţa Sf.Paisie cel Mare.

Acum vreo şaisprezece veacuri în urmă strălucea în părţile Egiptului ca o stea luminoasă Cuviosul Paisie cel Mare.

Din numărul cel mare al ucenicilor săi, Cuviosul Paisie avea pe unul mai de-aproape pe care îl iubea mult pentru nerăutatea şi pentru simplitatea lui. A mers odinioară acest ucenic în cetate spre a vinde rucodelia (lucrul mîinilor). Întorcîndu-se în schit după cîteva zile, vede cu mirare ucenicul că duhovnicescul lui părinte (adică Paisie), care îl avea la atîta dragoste acum nu-i mai dă nici o atenţie.

Nici măcar blagoslovenia obişnuită nu i-o mai dă bătrînul, ba încă se fereşte de el ca de un străin. Se uită lung la el ca şi cum nu l-ar cunoaşte. Mirat de această străină schimbare, ucenicul îl întreabă:

„Părnte, de ce te fereşti aşa de mine?”
„Dar cine eşti  tu, că eu nu te cunosc?”, îi răspunde bătrînul.
„Cum nu mă cunoşti, nu sunt eu cutare ucenic, pe care îl iubeai aşa de mult?”
„Ucenicul acela era creştin (răspunde el) nu aşa cum eşti tu. Chipul tău din afară seamănă cu dînsul, dar sufletul tău a murit duhovniceşte. Semnele credinţei celei vii s-au pierdut de la tine şi eşti ca un mort între noi. Spune-mi, ce ai păţit pogorîndu-te în cetate?”
„N-am păţit nimic şi n-am săvîrşit nici un rău” (răspunse ucenicul)
„Ticălosule (îi zice bătrînul), ai suferit cea ai mare pagubă şi mai zici că n-ai păţit nimic! Atîta de nesimţitor eşti! Fugi acum de la mine căci nu mai pot sta de vorbă cu cel care s-a lepădat de Hristos!”
„Cum părinte, eu m-am lepădat de Hristos!” (a strigat cu spaimă ucenicul şi a început a plînge cu suspinuri)

Apăsat de mustrarea cea aspră, bietul ucenic şi-a adus aminte despre o întîmplare pe care a avut-o cînd mergea spre cetate. Şi anume s-a întîlnit în cale cu un evreu foarte meşter la cuvînt şi viclean. Acesta se arăta a fi un om învăţat şi iscusit în cuvintele Scripturii. Văzînd el pe ucenic că este simpluţ şi cam sfios, a început să discute despre Domnul nostru Iisus Hristos.

Între altele, jidovul cel viclean şi-a vărsat veninul lui de şarpte, zicînd că nu este Hristos adevărat acela pe care îl cinstesc creştinii, ci altul ste Hristos, adică acela pe care îl aşteaptă jidovii.

La aceste vorbe hulitoare, ucenicul din cauza prostimii lui, n-a îndrăznit să mustre pe spurcatul nepot al lui Iuda, nici nu şi-a astupat urechile şi nici nu s-a tulburat ca să se depărteze de la el, ci a mers cu el înainte pe cale.

S-a sfiit de vicleanul jidov şi în loc să-l mustre, a căutat să-i ţie hangul la vorbă şi anume a rostit că poate să fie aşa cum zice el.

Prin cuvîntul „poate”, ucenicul a dat să înţeleagă că nu este nici el sigur de venirea Domnului, ca şi cum ar zice că nici el nu este departe de părerea jidovului necredincios.

Îndoiala cea de o clipă, care s-a strecurat în mintea lui cea proastă, a fost socotită ca o lepădare de Hristos şi Cuviosul Paisie a cunoscut cu duhul căderea ucenicului şi s-a tulburat.

Nepăsarea şi sfiala pe care a arătat-o ucenicul faţă de jidovul hulitor a fost ca o trădare a sfintei credinţe; pentru asta se ferea cuviosul de ucenic. Abia după o pocăinţă cu multe lacrimi fierbinţi (ca şi oarecînd Sf.Apostol Petru), a fost primit ucenicul iarăşi în slubă de către Sf.Paisie.

Din această pildă putem cunoaşte cîtă cumpătare aveau Sfinţii Părinţi cînd era vorba de taina Credinţei. Lepădarea ucenicului s-a făcut prin neştiinţă, din cauza prostimii lui. Iar dacă se întîmpla cumva ca cineva să tăgăduiască cu bună ştiinţă sfînta şi dreapta Credinţă, atunci toţi se tînguiau pentru el, ca şi pentru cel mort, şi nimeni dintre credincioşi nu aveau voie să facă legături cu cel lepădat.

Mai tare se fereau de el, decît de cel bolnav de ciumă. În asemenea cazuri Biserica punea legătură de afurisenie pentru cel căzut din credinţă şi numai după o lungă pocăinţă era primit din nou între credincioşi, însă nu avea voie să se împărtăşească pînă în ceasul morţii, iar dacă era cumva cleric, atunci pierdea dreptul la slujbă pentru toată viaţa. Aşa era în vremea veche.

Dar astăzi, ce ne este dat să vedem în lumea creştinilor noştri? Cutare frate sau cutare cleric predică învăţătura comunistă, laudă dogmele cele fără Dumnezeu (ale ateilor), ba fac şi tovărăşie cu dînşii şi nimeni nu se fereşte de el şi nici nu i se dă pedeapsa cuvenită.

Unii se mai feresc puţin de cei înşelaţi, alţii însă se sfiesc, temîndu-se de răzbunare, iar alţii mai habotnici îi laudă pe unii ca aceştia că au îndrăzneala şi sunt rîvnitori pentru dreptate. (Dumnezeu Sfîntul să ne păzească de asemenea înşelăciune!)

Dacă socotim bine, vedem că înşelăciunea comunistă, cu întunericul masoneriei şi cu toată ceata ateilor din Apus, nu este altceva decît o lepădare de Credinţă. Ca să fie protejaţi de guvernul ateilor, păstorii ccei duhovniceşti ascunnd astăzi toiagul mustrării şi pleacă steagul credinţei în faţa stăpînirii lumeşti. Ba unii îi laudă pe stăpînitorii comunişti şi le fac paradă (Te deumuri). Se tem păstorii să nu jignească pe fiarele cele cuvîntătoare.

5 responses to “Sf.Ioan Iacob: Ce înseamnă o clătinare din rădăcina Credinţei. Pildă din viaţa Sf.Paisie cel Mare.

  1. FloareAlbastră 29 Octombrie 2010 la 21:29

    E o înţelepciune dumnezeiască şi o manifestare a Proniei divine…dacă Dumnezeu a îngăduit răului să ajungă la asemenea stadii/nivele.Dar unde prisoseşte răul/păcatul,acolo prisoseşte harul şi mila lui Dumnezeu.

  2. fedeabardiur 29 Octombrie 2010 la 22:11

    „Dacă socotim bine, vedem că înşelăciunea comunistă, cu întunericul masoneriei şi cu toată ceata ateilor din Apus, nu este altceva decît o lepădare de Credinţă.” – ar trebui de adaugat aici si mult iubita demo(no)cratie pe care a inceput s-o iubeasca si ortodocsii

  3. tutenes 5 Noiembrie 2010 la 10:18

    @ fedeabardiur
    ai dreptate , au inceput unii ortodocsi sa iubeasca si acel sistem : http://ortodoxianecenzurata.files.wordpress.com/2010/10/andrei-0256.jpg

  4. Pingback: Sf.Ioan Iacob: Curajul Credinţei, pildă din Rusia sovietică « πατερικά

  5. Pingback: Sf.Ignatie Briancianinov: Despre dreapta credinţă şi necredinţă | πατερικά

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: