πατερικά

Atunci se măreşte numele păcii, cînd nu ne vom împotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora. (Sf.Chiril cel Mare)

Sf.Ioan Gură de Aur: Ascultarea şi cinstirea preoţilor şi a dascălilor

Trebuie a asculta de învăţători şi de preoţi, şi a nu-i judeca, chiar de ar avea o viaţă urîtă; dacă însă credinţa le e greşită, atunci nu trebuie doar să nu-i ascultăm, ci şi să fugim de ei, şi să-i judecăm. Căci Dumnezeu prin toţi lucrează pentru mîntuirea poporului, iar proaducerea jertfei aceeaşi este fie că are viaţă curată sau necurată cel ce proaduce.

Astfel trebuie să fie învăţătorul, aşa trebuie a se îngriji de ucenici şi aşa trebuie a-i povăţui pe toţi. „Acum noi suntem vii, zice, dacă voi staţi neclintiţi întru Domnul”, şi iarăşi: „Căci care este nădejdea noastră sau bucuria, sau cununa laudei noastre, dacă nu chiar voi, înaintea Domnului nostru Iisus, întru a Lui venire?” (I Tes. 3:8; 2:19). L-ai văzut cum se îngrijeşte de cele ale ucenicilor, nu mai puţin ca de ale sale? Se cuvine ca părinţii să se mîndrească, se cuvine ca ei să fie cu căldură către fii, însă şi fiii se cuvine a oferi părinţilor iubirea ce trebuie a le purta. „Ascultaţi pe mai-marii voştri, zice, şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, avînd să dea de ele seamă” (Evrei 13:17). Căci spune-mi, te rog: acesta (mai-marele, dascălul, preotul) este răspunzător de atîtea primejdii ce vin asupra ta, şi tu nu voieşti nici măcar a-l asculta, deşi este în interesul tău? Chiar dacă ale sale stau bine, totuşi întrucît cele ale tale nu stau bine, el este mult îngrijorat, fiindcă răspunderea sa este îndoită. Gîndeşte-te deci cum fiecare dintre cei stăpîniţi trebuie a fi cercetat şi cum de fiecare el trebuie a se îngriji. Cîtă cinste deci şi cîtă iubire nu merită el în schimbul acestor primejdii? Dar nu vei putea spune nimic. Căci, dacă este nevoie, el şi sufletul şi-l pune pentru tine. Dacă nu şi-l pune aici la timp, îl va pierde acolo; tu însă nu voieşti a te supune nici măcar cu cuvîntul. Aceasta este pricina tuturor relelor, că au dispărut toate cele cuvenite celor mai mari; nici o sfială, nici o cinste, nici o frică. „Supuneţi-vă, zice, mai-marilor voştri şi-i ascultaţi”; iar acum toate s-au răsturnat pe dos. Nu spun acestea pentru cei mai mari – căci ce folos vor avea de la cinstea noastră? -, ci pentru folosul vostru. Ei chiar de ar fi cinstiţi, cu nimic nu se folosesc în viitor, ci mai mare le va fi osînda şi, chiar de ar fi batjocoriţi, ci nimic nu vor fi vătămaţi în viitor, ci încă mai mare le va fi justificarea. Însă eu voiesc ca toate să se facă pentru voi. Cînd cei mai mari sunt cinstiţi de cei mici, şi aceasta este spre ponosul lor, după cum este spus în cazul lui Eli: „Şi nu l-am ales Eu oare din toate seminţiile lui Israel”; iar cînd sunt batjocoriţi, ascultă ce zicea Dumnezeu lui Samuel: „Nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe Mine” (I Regi 2:28; 8:7), astfel că batjocura este cîştig pentru ei, iar cinstea este o povară. Deci, acestea le spun nu pentru ei, ci pentru voi.

Cel ce-l cinsteşte pe preot, şi pe Dumnezeu îl va cinsti; iar cel ce se învaţă a-l dispreţui pe preot, cu timpul Îl va dispreţui şi pe Dumnezeu. „Cine primeşte proroc în nume de proroc, plată de proroc va lua” şi: „Cine vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte” (Matei 10:41,40), şi: „Cinsteşte pe preot şi dă-i partea lui” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 7:32). De aici s-au învăţat iudeii a-L dispreţui pe Dumnezeu, fiindcă l-au dispreţuit pe Moise, fiindcă l-au alungat cu pietre. Cînd cineva se poartă cu evlavie faţă de preot, cu atît mai mult se va purta faţă de Dumnezeu. Chiar de ar fi preotul tău, totuşi Dumnezeu, văzînd că pentru cinstea Sa tu te porţi cuviincios faţă de cel ce nu este vrednic de cinste, îţi va răsplăti ţie după dreptate. Căci dacă „cine primeşte proroc în nume de proroc, plată de proroc va lua”, la fel şi cel ce se pleacă şi este supus preotului. Că, dacă fiind vorba de ospitalitate şi primeşti răsplată, deşi nu ştii cine este cel ospătat, apoi cu atît mai mult vei primi dacă te supui celui ce ţi se porunceşte a te supune. „Cărturarii şi fariseii, zice, au şezut în scaunul lui Moise; deci toate cîte vă vor zice vouă faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi” (Matei 23:2-3). Nu ştii ce este preotul? Nu ştii că este îngerul Domnului? Nu cumva spune poate cele ale sale? Dacă îl dispreţuieşti, nu pe el îl dispreţuieşti, ci pe Dumnezeu, Care l-a hirotonit pe el. „Şi de unde este învederat, zici, că Dumnezeu l-a hirotonit?”. Dacă nu ai această credinţă, speranţa ta este deşartă. Că, dacă Dumnezeu nu lucrează nimic printr-însul, atunci nici botez nu ai, nici de taine nu te împărtăşeşti, nici de binecuvîntări nu te bucuri şi, prin urmare, nici nu eşti creştin.

„Dar ce? zici tu; Dumnezeu îi hirotoneşte pe toţi, chiar şi pe cei nevrednici?”. Nu pe toţi îi hirotoneşte Dumnezeu, însă prin toţi lucrează – chiar de ar fi şi nevrednici – pentru mîntuirea poporului. Căci, dacă Dumnezeu a vorbit pentru popor printr-un măgar şi prin Valaam, printr-un om spurcaat, cu atît mai mult prin preot. Căci ce nu face Dumnezeu pentru mîntuirea noastră? Ce nu grăieşte El? Prin cine nu lucrează? Că, dacă El a lucrat prin Iuda şi prin cei ce proroceau cărora le va zice: „Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea” (Matei 7,23), iar alţii încă şi alungau demoni, cu atît mai mult va lucra prin preoţi. Dacă ar urma să cercetăm viaţa mai-marilor noştri, atunci noi ar trebui să fim hirotonitorii învăţătorilor, şi atunci toate s-ar răsturna pe dos; picioarele sunt sus, iar capul jos. Ascultă-l pe Pavel, care zice: „Dar mie prea puţin îmi este că sunt judecat de voi sau de vreo omenească judecată de toată ziua” (I Cor. 4:3), şi iarăşi: „Dar tu, de ce judeci pe fratele tău?” (Romani 14:10). Deci, dacă nu se cuvine a judeca pe frate, cu atît mai mult pe învăţător. Dacă tu faci ceea ce a poruncit Dumnezeu, bine faci, iar de nu faci aşa, păcătuieşti. Nu cuteza deci şi nici să-ţi ieşi din marginile bunei-cuviinţe. După ce israeliţii au făcut viţelul de aur, cei de pe lîngă Core, Datan şi Abiron s-au răsculat asupra lui Aaron. Dar ce au pătimit? Oare nu s-au pierdut cu toţii?

Aşadar, fiecare să se îngrijească de ale sale. Dacă preotul are o credinţă stricată, chiar înger din cer de ar fi, tu nu te supune; iar dacă învaţă drept, nu te uita la viaţă, ci la cuvintele lui. Ai pe Pavel care te poate povăţui pe tine precum trebuie, şi cu fapta, şi cu vorba. „Dar, zici tu, nu dă săracilor, nici nu administrează bine”. De unde îţi este învederată aceasta? Mai înainte de a afla bine, nu batjocori, teme-te de răspundere! Multe se judecă numai din bănuială. Imită pe Stăpîn, căci ascultă ce spune: „Pogorî-Mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat aşa cum s-a suit pînă la Mine strigarea împotriva lor, iar de nu, să ştiu” (Facere 18:21). Iar dacă tu ai cercetat bine, te-ai convins sau ai şi văzut, aşteaptă-l pe judecător; nu răpi mai dinainte locul lui Hristos al Său este dreptul de a cerceta, şi nu al tău. Tu eşti cea de pe urmă slugă, iar nu stăpîn. Tu eşti oaie, deci nu cerceta cu amănunţime pe păstor, ca nu cumva să ai răspundere şi tu pentru cele cel învinovăţeşti pe dînsul. „Dar, zici tu, cum de îmi spune mie să fac, el care nu face?”. Nu el îţi spune – iar dacă îl vei crede că este aşa, plată nu vei avea –, ci Hristos este Cel care te îndeamnă la aceasta. Dar ce spun eu? Chiar lui Pavel nu trebuie a-i crede, dacă spune ceva de la sine, dacă spune ceva omenesc, ci tu să-L crezi pe Hristos, Care vorbeşte prin apostol.

Să nu le judecăm pe cele ale altora, ci fiecare să le judece pe ale sale, fiecare să se cerceteze pe sine. „Dar, zici tu, acela este dator a fi mai bun decît mine”. Pentru ce? Fiindcă este preot. Şi ce are mai mult decît tine? Oare nu ostenelile? Oare nu primejdiile? Oare nu necazurile şi celelalte ticăloşii? Este dator de a fi mai bun decît tine? Dar ce? Fiindcă nu este mai bun decît tine, de aceea tu te poerzi pe sine-ţi? Dar acestea sunt cuvinte prosteşti. Şi cum nu este, oare, mai bun decît tine? „Fiindcă fură cele sfinte”, zici tu. Şi de unde ştii aceasta, omule? De ce te împingi singur în prăpastie? Dacă ţi-ar spune cineva acestea, despre unul care este îmbrăcat în cu porfiră, tu, chiar de ai şti că este aşa, totuşi ţi-ai astupa urechile – putînd foarte bine a-l dojeni – şi iute ai fugi prefăcîndu-te că nu ştii, nevoind a te expune unei primejdii zădarnice; dar aici de ce te expui unei primejdii zadarnice? Aceste cuvinte nu sunt fără răspundere. Căci asultă-L pe Hristos, Care zice: „Vă spun că pentru ori cuvînt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii” (Matei 12:36).

De altfel, nu ştii poate cine are a fi mai bun? Şi atunci oare nu oftezi, nu-ţi vaţi pieptul, nu pleci ochii la pămînt şi nu-l imiţi pe vameşul din Evanghelie? Prin urmare, te-ai pierdut pe sine-ţi, chiar de ai fi bun. Eşti bun? Taci, ca să rămîi bun, iar dacă nu, apoi ai pierdut totul. Dacă tu crezi că nu eşti bun, vei cîştiga mai mult decît dacă te vei crede cel mai bun. Căci, dacă vameşul, care era păcătos, fiindcă şi-a mărturisit păcatele, s-a dus la casa sa îndreptat, apoi cel ce nu era atît de păcătos, ce n-ar fi putut cîştiga dacă nu avea o astfel de încredere în sine? Cercetează-ţi viaţa singur. Nu furi, poate? Dar poate că răpeşti sau că-l silniceşti pe aproapele, sau că faci altele de acest fel. Nu spun acestea pentru a apăra furtul (celor sfinte) – să nu fie una ca aceasta! Căci încă plîng din tot sufletul dacă este cineva astfel (vinovat), eu însă nu cred. Cît de mare este păcatul de a fura cele sfinte, nici nu se poate spune. Ci numai vă cruţ pe voi, căci nu voiesc a vă pierde învinovăţindu-i pe alţii. Ce poate fi mai rău ca vameşul? Spune-mi! Căci, fiind cu adevărat vameş, avea cu sine mii de păcate, şi totuşi a fost de-ajuns ca fariseul să spună: „Eu nu sunt ca acest vameş”, şi iată că a pierdut totul. Dar tu, care spui despre preot că „nu sunt ca el, fur al celor sfinte”, oare nu ai pierdut totul?

Acestea m-am văzut silit a le spune şi a le cerceta cu de-amănuntul, nu doar pentru că mă interesez atît de mult de aceia, ci fiindcă mă tem pentru voi, ca nu cumva să vă pierdeţi pe voi înşivă prin asemenea îngîmfare, prin asemenea învinovăţire. Căci ascultă-l pe Pavel, care îndeamnă şi zice: „Fapta lui însuşi să şi-o cerceteze fiecare (şi atunci va avea laudă, dar numai faţă de sine însuşi), şi nu faţă de altul” (Gal. 6:4). Spune-mi te rog: dacă tu, avînd vreo rană, te duci la spital şi, în loc să pui pe rană doctoriile ce ţi s-au dat, spre a o vindeca, te-ai uitat cu amănunţime la doctor spre a vedea dacă are şi el vreo rană sau nu, oare ai avea vreun folos? Şi chiar de ar avea, tu te îngrijeşti de aceasta? Dacă el o are, atunci tu nu te mai vindeci, ci zic: „Trebuia a se vindeca el ca doctor mai întîi pe sine; dar fiindcă nu s-a vindecat, las şi eu rana mea nevindecată”? Dacă preotul este rău, nu cumva aceasta poate fi o mîngîiere pentru tine? Nicidecum; ci şi acela îşi va lua osînda hotărîtă, şi tu de asemenea o vei primi pe cea cuvenită ţie. Fiindcă, chiar şi dascălul, la urma urmei, îşi are locul în rîndul celorlalţi, după cum zice: „Toţi copiii tăi vor fi ucenici ai Domnului” (Isaia 54:13), „Şi nu se vor mai învăţat unul pe altul şi frate pe frate, zicînd: „Cunoaşteţi pe Domnul!”, că toţi de la sine Mă vor cunoaşte, de la mic pînă la mare” (Ieremia 31:34). „Dar, zici tu, de ce stă în fruntea tuturor? De ce s-a ridicat la această demnitate?”. Să nu-i grăim de rău pe dascăli, vă rog, ca nu cumva să fie rău pentru noi înşine. Să le cercetăm pe cele ale noastre şi pe nimeni să nu grăim de rău. Să ne sfiim de ziua aceea în care preotul ne-a luminat cu sfîntul botez. Are cineva tată? Atunci chiar mii de păcate de ar avea, pe toate le va acoperi. „Nu căuta mărire întru necinstea tatălui tău, zice, că necinstea tatălui tău nu-ţi este mărire… Şi chiar de i se va împuţina mintea lui, ai îndurare şi nu-l dispreţui” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 3:10,13). Apoi, ci atît mai mult s-ar putea spune acestea despre părinţii duhovniceşti. Sfieşte-te, căci în fiecare zi el te slujeşte, citeşte Scripturile, pentru tine împodobeşte casa, pentru tine priveghează, pentru tine se roagă lui Dumnezeu, pentru tine face rugăciuni şi toată credinţa lui în Dumnezeu este pentru tine. De accestea te sfieşte, pe acestea le cugetă, pe acestea ţi le însuşeşte cu toată evlavia.

Căci spune-mi: este el rău? Şi ce urmează de aici? Nu cumva poate acest dascăl rău îţi hărăzeşte ţie bunurile cele mari? Nicidecum, ci el face totul pentru credinţa ta. Nici cel drept nu-ţi va putea fi de folos cu ceva, fiind tu rău, şi nici cel rău nu te va vătăma întru nimic, fiind tu bun şi credincios. Cînd Dumnezeu a voit să mîntuiască poporul, a lucrat pe corabia lui Noe prin cele necuvîntătoare. Nu cumva poate viaţa preotului sau virtutea lui contribuie cu ceva la îndreptarea noastră? Nu astfel de lucruri ne hărăzeşte Dumnezeu, ca noi să săvîrşim cele bune sub înrîurirea virtuţii preoţeşti, ci totul este al harului. Preotul este dator de a deschide gura, iar celelalte toate Dumnezeu le lucrează. El ţine numai locul unui sfetnic. Gîndeşte-te cîtă deosebire este între Ioan (Botezătorul) şi Iisus, şi totuşi ascultă-l pe Ioan ce spune: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine” şi „nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei” (Matei 3:14, Ioan 1:27). Şi cu toate acestea, zic, atît de mare deosebire fiind, Duhul s-a pogorît; ceea ce Ioan nu avea, după cum spune: „Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat” (Ioan 1:16). Cu toate acestea, Duhul nu s-a pogorît mai înainte de a se boteza şi nici Ioan nu L-a făcut a se pogorî. De ce deci s-a făcut aşa? Pentru ca tu să afli că preotul ţine locul unui sfetnic. Nimeni dintre oameni nu stă atît de departe de alt om, pe cît de departe stă Ioan de Iisus, şi totuşi, cu el, Duhul s-a pogorît, ca tu să afli că Dumnezeu lucrează totul, că Dumnezeu face totul. Voiesc chiar a spune ceva paradoxal, însă voi să nu vă minunaţi, nici să vă tulburaţi. Şi ce voiesc a spune? Proaducerea sau jertffa aceeaşi este – chiar de ar face-o Pavel sau Petru, sau oricine altul –, aceeaşi este, zic, cu cea pe care Hristos a dat-o ucenicilor Săi şi pe care acum o săvîrşesc preoţii. Cu nimic nu este mai prejos aceasta decît aceea. De ce oare? Pentru că şi pe aceasta nu o sfinţesc oamenii, ci Acela care a sfinţit-o şi pe aceea. Căci precum cuvintele pe care Hristos Dumnezeu le-a grăit aceleaşi sunt, pe care şi preotul le grăieşte acum, tot aşa şi jertfa aceeaşi este, precum acelaşi este şi Botezul pe care L-a dat. Astfel deci totul este al credinţei. A stat de îndată Duhul asupra lui Corneliu, fiindcă încă mai dinainte a arătat cele ce se cuveneau şi, pe lîngă acestea, a avut şi credinţă. Şi acesta este trupul lui Hristos, ca şi acela, iar cel ce-şi închipuie că acesta este mai prejos de acela nu ştie că Hristos este de faţă şi acum, că şi acum lucrează.

Ştiind deci acestea, pe care nu întîmplător vi le-am spus, ci ca să vă îndreptăm cugetarea şi să facem a vă găsi într-o mai mare siguranţă pe viitor, vă rog să ţineţi seama de cele vorbite. Dacă noi auzim pururea, dar nu îndeplinim niciodată, nu avem nici un folos din cele vorbite. Să luăm bine aminte, să fim cu mare băgare de seamă la cele vorbite, să le scriem, aşa-zicînd, în cugetul nostru, să le avem lipite de conştiinţă şi necontenit să înălţăm slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: