πατερικά

Atunci se măreşte numele păcii, cînd nu ne vom împotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora. (Sf.Chiril cel Mare)

Sf.Ignatie Briancianinov: Despre dreapta credinţă şi necredinţă

Dreapta credinţă, adevărata faptă bună

Credinţa adevărată şi vie aduce omului mîntuirea, chiar dacă acesta o mărturiseşte doar cu gura. Ea i-a adus mîntuirea tîlharului răstignit pe cruce; a adus mîntuire, prin pocăinţă, multor păcătoşi în ultimele clipe, cele dinainte de moarte, ale vieţii lor.

Atît de însemnată, de neapărat trebuincioasă este pentru mîntuire mărturisirea cu gura a credinţei inimii şi încredinţării sufletului, că sfinţii mucenici din toate veacurile creştinismului, începînd cu înşişi Apostolii lui Hristos, s-au învoit mai degrabă a răbda chinuri lungi şi înfricoşate, a vărsa sîngele lor ca apa, decît a rosti lepădarea de Hristos, fie aceasta şi prefăcută, numai cu gura, fără ca inima să ia parte.

Dumnezeu cere de la om pentru a-l mîntui numai credinţa vie, adevărată. Aceasta, ca zălog al mîntuirii şi fericirii veşnice, trebuie să fie pentru creştin mai de preţ decît viaţa lui pămîntească. Mucenicia este roada adevăratei cunoştinţe de Dumnezeu, dăruite prin credinţă. Mucenicia este roada credinţei. Această faptă au hulit-o şi o hulesc cei ce pun mare preţ pe faptele firii omeneşti căzute: în orbirea lor, ei numesc această preasfîntă nevoinţă a celor mari la suflet „urmare a nebuniei”.

Atît de însemnată este fiecare idee a dogmelor date de Dumnezeu, că sfinţii mărturisitori, asemenea mucenicilor, au pecetluit mărturisirea de credinţă ortodoxă cu pătimiri grozave şi rîuri de sînge. Potrivit însemnătăţii credinţei în lucrarea mîntuirii, şi păcatele împotriva ei au o deosebită greutate în cumpăna dreptei judecăţi a lui Dumnezeu: toate aceste păcate sunt de moarte, adică sunt împreunate cu moartea sufletului şi le urmează veşnica pierzanie, muncile veşnice în adîncurile iadului.

Cea mai rea faptă – necredinţa

Păcat de moarte este necredinţa: ea leapădă singurul mijloc de mîntuire, credinţa în Hristos. Păcat de moarte este lepădarea de Hristos: ea Îl lipseşte pe cel care se leapădă de credinţa vie în Hristos, ce se arată şi se păstrează prin mărturisirea cu gura. Păcat de moarte este erezia: ea cuprinde în sine hulirea lui Dumnezeu şi îl face pe cel molipsit de ea străin de adevărata credinţă în Hristos. Păcat de moarte este deznădăjduirea: ea este lepădare a credinţei lucrătoare, vii în Hristos.

Vindecarea de toate aceste păcate de moarte este credinţa adevărată, sfîntă, vie în Hristos. De o însemnătate covîrşitoare în faptele credinţei este mărturisirea cu gura: marele dătător de lege al israilitenilor, văzătorul de Dumnezeu Moisi, a fost lipsit de intrarea în pămîntul făgăduinţei îndată ce a rostit, cu privire la o faptă a credinţei, cuvinte ce arătau o oarecare îndoială (Numeri 20, 10-12).

De ucenicii unui oarecare pustnic mare din Egipt s-a depărtat harul botezului îndată ce acesta, stînd de vorbă cu un evreu, a rostit, în simplitatea sa, un cuvînt de îndoială cu privire la credinţa creştină.

Istoria bisericească povesteşte că în primele timpuri ale creştinismului, în vremea prigoanelor, unii păgîni mărturiseau cu gura pe Hristos cu prefăcătorie, în glumă şi în bătaie de joc, iar harul dumnezeiesc îi adumbrea de îndată: într-o clipă se prefăceau din păgîni înrăiţi în creştini rîvnitori şi pecetluiau cu sîngele lor mărturisirea pe care la început o rostiseră ca pe o luare în deşert.[…]

Credinţa în Iisus Hristos, mai presus de toate faptele bune

Cel ce crede în Hristos, de va şi muri cu moartea păcatului, iarăşi va învia prin pocăinţă (In. 11, 25), şi vedem pe mulţi dintre sfinţi că au căzut din înălţimea sfinţeniei în adîncul unor păcate grele, iar apoi, cu ajutorul credinţei şi al pocăinţei insuflate de aceasta, s-au liberat din adîncul cel puturos şi întunecat, au suit iarăşi la înălţimea curăţiei şi sfinţeniei.

Deznădăjduirea dă în vileag necredinţa şi egoismul ce se aflau dinainte în inimă: cel ce crede în sine şi nădăjduieşte în sine nu se va scula din păcat prin pocăinţă; se va scula prin ea cel ce crede în Hristos, Atotputernicul Răscumpărător şi Doctor.

Credinţa este din auzire (Rom. 10, 17): ascultă Evanghelia, care-ţi vorbeşte, şi pe Sfinţii Părinţi, care o tîlcuiesc; ascultă-i cu luare aminte şi, puţin cîte puţin, se va sălăşlui în tine credinţa vie, care va cere de la tine plinirea poruncilor evanghelice şi te va răsplăti pentru această împlinire cu nădejdea neîndoielnică a mîntuirii. Ea te va face următor al lui Hristos pe pămînt, împreună moştenitor cu El în cer. Amin.

citiţi şi:

Sf.Ioan Iacob: Curajul Credinţei, pildă din Rusia sovietică

Anunțuri

Un răspuns la „Sf.Ignatie Briancianinov: Despre dreapta credinţă şi necredinţă

  1. FloareAlbastră 4 Decembrie 2010 la 14:18

    „ибо нет любви без веры,и тот кто любит надеется.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: