πατερικά

Atunci se măreşte numele păcii, cînd nu ne vom împotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora. (Sf.Chiril cel Mare)

Sf.Iustin Popovici: Capitole Ecleziologice (II)

11. De aş grăi în limbile omeneşti şi îngereşti, dar iubire nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare (I Cor. 13:1-13)

Iubirea despre care vorbeşte Apostolul Pavel este iubirea lui Hrisos; este iubirea pe care Însuşi Domnul a numit-o: „iubire nouă”, iar porunca privitoare la ea, „poruncă nouă”. Ea se deosebeşte de orice altă iubire a lumii noastre omeneşti. Toată „noutatea” acestei iubiri constă în faptul că ea ne impune să iubim aşa cum iubeşte Hristos: „Poruncă nouă vă dau vouă, ca să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum Eu v-am iubit pe voi” (Ioan 13:34). Iubirea „nouă”, divino-umană, face ca Noul Testament să fie veşnic nou. O personificare a acestei iubiri o constituie Însuşi Dumnezeul-om Hristos. El Însuşi a dat mărturia şi asigurarea mesajului fundamental al Noului Testament: „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4:16). Dar Hristos nu este numai un Dumnezeu-Iubire, este Însuşi „Dumnezeul iubirii” (II Cor.13:11). De aceea, o iubire cu adevărat dumnezeiască şi veşnică este numai cea care izvorăşte din El, Dumnezeul-om.

12. Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă. Sau nu cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Fără numai dacă sunteţi netrebnici (II Cor. 13:5)

Fără îndoială, noi ne mîntuim numai ca mădulare vii şi organice ale trupului divino-uman al Mîntuitorului, adică al Bisericii: ale Bisericii celei sfinte, ale Bisericii celei apostolice, ale Bisericii celei soborniceşti. Pentru că Biserica nu este altceva decît întreaga viaţă divino-umană a lui Hristos, prelungită în toate veacurile şi în toată veşnicia.

13. Nu există altă [Evanghelie], ci sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos (Gal. 1:7)

Adevărata „veste bună” pentru om nu există fără Dumnezeul-om şi în afara Dumnezeului-om. Întreaga „bunăvestire”, întreaga Evanghelie se găseşte numai în Dumnezeul-om… Ce este „Evanghelia”? Evanghelia e tot ceea ce Hristos, pogorîndu-Se din cer pe pămînt, a adus cu Sine ca Dumnezeu şi a făcut pentru noi ca Dumnezeul-om, şi tot ce ne-a dat ca Mîntuitor în trupul Lui divino-uman – în Biserică. Acestea alcătuiesc Evanghelia. Cu alte cuvinte: Evanghelia este Dumnezeu întreg, întreg adevărul lui Dumnezeu, toată dreptatea lui Dumnezeu, toate desăvîrşirile lui Dumnezeu care s-au descoperit şi ni s-au dat nouă de către Dumnezeu-Cuvîntul, Domnul Iisus… Dumnezeul-om Hristos, întreg, în toată plinătatea Ipostasului Lui divino-uman, este singura Evanghelie adevărată, unica Veste Bunnă adevărată pentru neamul omenesc.

14. O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, pînă ce Hristos va lua chip în voi (Gal. 4:19)

Viaţa creştinului constituie o continuă nevoinţă, o luptă de înhristizare, o luptă de divino-umanizare. În ce constă aceasta? Nu numai în faptul de a avea pe Hristos în tine ca adevăr viu, dreptate vie şi dragoste vie, nu numai ca adevărurile Lui să trăiască, să crească şi să se înmulţească în tine, ci în faptul de a avea pe Hristos în tine cu plinătatea Ipostasului Lui divino-uman, de a avea chipul Său asupra a tot ceea ce ai şi în tot ce eşti, în faptul de a nu mai trăi tu, ci de a trăi în tine Hristos, în faptul de a devenit în sufletul tău în întregime după chipul lui Hristos, în faptul de a reflecta chipul lui Hristos, asupra a tot ce ai şi în tot ce eşti. Şi cum se formează chipul lui Hristos în noi? Prin Sfintele Taine şi prin Sfintele Virtuţi. Fiecare Taină şi fiecare Virtute formează şi zugrăveşte chipul lui Hristos înăuntrul nostru, pînă cînd toate Tainele şi toate Virtuţile laolaltă, vii înăuntrul nostru, îl formează în chip desăvîrşit , astfel încît în noi să se arate chipul veşnic viu al Dumnezeului-om Hristos. Începutul celor de mai sus se face prin Taina Sfîntului Botez: această taină zugrăveşte cea dintîi icoana Mîntuitorului înăuntrul creştinului. În continuare, această icoană se păstrează, se completează şi desăvîrşeşte prin celelalte Taine şi Sfinte Virtuţi: prin Sfînta Împărtăşanie, prin mărturisire, prin credinţă, prin dragoste, prin rugăciune, prin post, prin blîndeţe etc. Acest proces se continuă toată viaţa noastră „pînă ce Hristos se va forma în noi”. Da, Hristos şi nimeni altul, nici măcar eul nostru nu trebuie să ia chip în noi. Fiindcă, fără chipul lui Hristos în el, omul este o fiară şi un monstru. De aceea, el trebuie să vegheze ca Hristos „să se formeze” în el.

15. Introducere la Epistola către Efeseni

Epistola către Efeseni! Iată o Epistolă care parcă vine în întregime din cer… Adîncurile ei, ca şi înălţimile şi lărgimile ei, sunt cu adevărat „adîncurile lui Dumnezeu” (I Cor. 2:10). Vestea cea bună fundamentală şi atotcuprinzătoare a acestei Epistole este hotărîrea Dumnezeului Celui în Treime de „a recapitula în Hristos toate, cele din ceruri şi cele de pe pămînt” (Efes. 1:10). Este recapitularea în Hristos, înhristizarea tuturor. Este faptul că toate trebuie să fie recapitulate într-un trup, trupul lui Hristos-Biserica, toate trebuie încorporate în ea, îmbisericite şi bisericizate, ca în acest fel să ajungă la scopul lor dumnezeiesc şi veşnic, pentru că Biserica este „trupul lui Hristos, plinirea Celui ce plineşte toate în toţi” (Efes. 1:5,10,23)… Bună-vestirea aceasta, taina aceasta prea sfîntă a Dumnezeului Celui în trei Ipostasuri revelează tot sensul cerului şi al pămîntului, al tuturor fiinţelor, al celor din ceruri şi celor de pe pămînt, şi al tuturor făpturilor care alcătuiesc cerul şi pămîntul.

16. Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl Slavei, să vă dea duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere (Efes. 1:17)

Pentru „cunoaşterea lui Hristos”, una din cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, este indispensabil ajutorul celorlalte două: al lui Dumnezeu-Tatăl şi al lui Dumnezeu-Duhul Sfînt… Toate Sfintele Taine din Biserică, împreună cu Sfintele Virtuţi prin care ne curăţim, renaştem, ne transformăm, ne sfinţim, ne înhristizăm, ne îndumnezeim, ne mîntuim sunt puse în acţiune de Tatăl prin Fiul în Sfîntul Duh.

17. Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi, care eram morţi pentru păcatele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos – prin har sunteţi mîntuiţi! – şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat în ceruri, în Hristos Iisus (Efes. 2:4-6)

Mîntuirea nu este nimic altceva decît viaţa în Mîntuitorul şi prin El. Aceasta este o continuă nevoinţă. În aceasta, omul trăieşte în Duhul Sfînt cu ajutorul Sfintelor Taine şi al Sfintelor Virtuţi întreaga viaţă a Mîntuitorului ca pe a sa proprie, de la naşterea sa spirituală pînă la înălţarea lui. Astfel omul trăieşte continuu în Mîntuitorul Cel Înviat şi Înălţat la cer. Pentru că, deşi suntem pe pămînt, „petrecerea noastră este în ceruri” (Filipeni 3:20), deşi trăim printre oameni, „viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3), iar noi „cugetăm cele de sus, iar nu cele de pe pămînt” (Coloseni 3:2). Noi, creştinii, suntem creştini, în măsura în care suntem asemenea lui Hristos, în măsura în care ne potrivim Lui în ce priveşte moartea, învierea şi viaţa (Romani 6:4-14). În acest fel, fiecare creştin trăieşte în mic acea plinătate divino-umană şi acea atotunitate sobornicească pe care a realizat-o Hristos în Trupul Său – în Biserică. Ca atare, fiecare creştin devine în mic o Biserică. Pentru că mîntuirea nu este altceva decît îmbisericirea şi bisericizarea omului, adică faptul de a trăi continuu în trupul divino-uman al Bisericii prin Sfintele Taine şi prin Sfintele Virtuţi.

18. Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune (Efes. 2:10)

La creaţie, noi am fost zidiţi de către Dumnezeu Tatăl prin Fiul în Duhul Sfînt şi ni s-a dat suflet după „chipul lui Dumnezeu”, „după chipul Treimii” adică un suflet după chipul Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfînt.

19. Acum însă, fiind în Hristos, voi care altădată eraţi departe, v-aţi apropiat prin sîngele lui Hristos, căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpînd peretele din mijloc al despărţiturii, desfiinţînd vrăjmăşia în trupul Său (Efes. 2:13-15)

Şi ce altă legătură poate fi mai strînsă decît legătura cea din sînge? Prin Dumnezeul-om Hristos, noi intrăm într-o înrudire de sînge cu Dumnezeu… Sîngele dumnezeiesc al Domnului Iisus este puterea sfinţitoare, curăţitoare, transformatoare, hristificatoare, îndumnezeitoare, mîntuitoare. De aceea Noul Testament este un Testament în sîngele Dumnezeului-om Hristos. Este un Testament nu în cuvînt sau în învăţătură, în lege sau în poruncă sau în orice altceva, ci în sîngele cel dumnezeiesc şi divino-uman, care este izvorul tuturor puterilor de viaţă făcătoare şi minunate care pun în lucrare iconomia divino-umană a mîntuirii. Aşa cum uneşte pe om cu Dumnezeul-om, tot aşa acest Preasfînt Sînge uneşte prin el şi pe toţi oamenii întreolaltă. Înrudirea de sînge a omului cu Dumnezeu, ca urmare a căreia se realizează şi înrudirea divino-umană din sînge între toţi oamenii, se dobîndeşte înăuntrul trupului divino-uman al lui Hristos, în Biserică. În ea curge dumnezeiescul Sînge al lui Hristos, cel care din dumnezeiasca Lui inimă intră în tot organismul şi în toate mădularele Bisericii săvîrşind toate minunile mîntuirii de orice păcat, de orice fel de moarte, de orice diavol şi umple, în fine, tot cel ce este concorporal cu Hristos, de toate energiile dumnezeieşti şi de-viaţă-făcătoare şi îndumnezeitoare… Sîngele Dumnezeului-om înnoieşte cu totul pe om, pentru că în Sîngele acesta se găseşte puterea dumnezeiască a vieţii veşnice. El împacă şi uneşte pe om cu Dumnezeu. Lucrul acesta s-a întîmplat pe Crucea de pe Golgota şi se continuă în trupul divino-uman al Bisericii, prin Sîngele cel de-viaţă-făcător şi îndumnezeitor al dumnezeieştii Euharistii. Mai mult, deoarece acesta este Sîngele Dumnezeului-om Hristos, iar Biserica este trupul Său, Sîngele acesta este acea putere unificatoare care uneşte toate mădularele Bisericii într-o singură viaţă, într-un singur suflet, într-o singură inimă.

20. Şi să-i împace cu Dumnezeu pe amîndoi, uniţi într-un trup, prin Cruce, omorînd prin ea vrăjmăşia (Efes. 2:16)

Dumnezeu-Cuvîntul S-a făcut „carne”, a luat „trup şi a lucrat toată iconomia mîntuirii lumii prin carne şi în trup. Astfel, trupul Lui a devenit Biserică, în care se continuă neîntrerupt întreaga iconomie a mîntuirii lumii de păcat, de moarte şi de diavol. De aceea, dumnezeiescul Apostol subliniază că Mîntuitorul a lucrat-o „în trupul Său”.

partea I

2 responses to “Sf.Iustin Popovici: Capitole Ecleziologice (II)

  1. Pingback: Sf.Iustin Popovici: Capitole ecleziologice (IV) « πατερικά

  2. Pingback: Sf.Iustin Popovici: Capitole ecleziologice (V) « πατερικά

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: