πατερικά

Atunci se măreşte numele păcii, cînd nu ne vom împotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora. (Sf.Chiril cel Mare)

Sf.Ioan Maximovici: Biserica este trupul lui Hristos

El (Hristos) este capul trupului, al

Bisericii” (Col. 1:18), „Care este trupul

Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi

(Efeseni 1:23)

Nu o singură dată, în Sfînta Scriptură, Biserica este numită Trupul lui Hristos. „Mă bucur în suferinţele mele pentru voi…, pentru trupul Lui, adică Biserica” (Col. l:24), scria despre sine Sfîntul Apostol Pavel. Apostolii, proorocii, binevestitorii, păstorii şi învăţătorii – ne spune tot el – sunt daţi de Hristos „la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4:12).

În acelaşi timp, în Trupul şi Sîngele lui Hristos se transformă pîinea şi vinul la dumnezeiasca Liturghie şi credincioşii se împărtăşesc cu ele. Aşa a rînduit Însuşi Hristos, Care i-a împărtăşit pe apostolii Săi la Cina cea de taină, spunîndu-le: „Luaţi, mîncaţi, acesta este trupul Meu… Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sîngele Meu, al Legii celei noi” (Matei 26:26-28).

Cum se poate ca, în acelaşi timp, Trupul lui Hristos să fie şi Biserica, şi Sfintele Taine? Cum se poate ca, în acelaşi timp, credincioşii să fie mădulare ale Trupului lui Hristos – Biserica – şi, totodată, să se împărtăşească cu Trupul lui Hristos în Sfintele Taine?

În ambele situaţii, denumirea „Trupul lui Hristos” nu este folosită în sens figurat, ci în sensul cel mai propriu şi real al acestui cuvînt. Noi credem că Sfintele Taine, păstrînd înfăţişarea pîinii şi a vinului, sunt adevăratul Trup şi adevăratul Sînge al lui Hristos. De asemeni, credem şi mărturisim că Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu, venind în lume să-i mîntuiască pe păcătoşi, a devenit Om adevărat şi carnea Lui, primită de la Fecioara Maria, a fost carne omenească adevărată; credem că, cu trupul şi cu sufletul, Hristos a fost Om adevărat, asemenea întru toate celorlalţi oameni, afară de păcat, rămînînd în acelaşi timp şi Dumnezeu adevărat. Fiul lui Dumnezeu nu Şi-a împuţinat şi nu Şi-a schimbat firea dumnezeiească la întrupare, după cum nici firea omenească nu s-a schimbat, ci şi-a păstrat în întregime însuşirile ei omeneşti.

Dumnezeirea şi omenitatea s-au unit neschimbător şi neamestecat, pe vecie, „neseparat şi nedespărţit”, într-o singură persoană a Domnului Iisus Hristos.

Fiul lui Dumnezeu s-a înomenit, pentru ca pe oameni să-i facă părtaşi dumnezeieştii firi (II Petru l:4), pentru ca pe omul căzut în păcat şi în moarte să-l slobozească de acestea şi să-l facă nemuritor.

Unindu-ne cu Hristos, noi primim harul dumnezeiesc, care dă firii omeneşti putere de biruinţă asupra păcatului şi a morţii, Domnul Iisus Hristos, prin învăţătura Sa, le-a arătat oamenilor calea biruirii păcatului şi le-a dăruit viaţa veşnică, făcîndu-i, prin învierea Sa, părtaşi ai veşnicei Sale împărăţii. Ca să primim de la El acest har dumnezeiesc, este nevoie să fim în cea mai strînsă părtăşie cu El. Atrăgîndu-i la Sine pe toţi prin dragostea Sa dumnezeiască şi unindu-i cu Sine, Domnul i-a unit între ei pe cei ce L-au iubit şi au venit la El, reunindu-i într-o singură Biserică.

Biserica este unitatea în Hristos, este unirea cea mai strînsă cu Hristos a tuturor celor ce cred cu dreptate în El şi Îl iubesc şi este unirea tuturor acestora prin Hristos.

Biserica este alcătuită dintr-o parte pămîntească şi o parte cerească.

Fiul lui Dumnezeu a sosit pe pămînt şi S-a făcut om, pentru ca pe om să-l înalţe la cer, să-l facă iarăşi locuitor al raiului, redîndu-i starea de neprihănire şi integritate dintru început şi ca să-l unească cu Sine. Aceasta se înfăptuieşte prin lucrarea harului lui Dumnezeu, care este dat prin Biserică, dar este nevoie şi de strădania omului. Dumnezeu îşi mîntuieşte creaţia căzută prin iubirea Sa faţă de ea, dar este necesară şi iubirea omului faţă de Ziditorul său, fără de care nu poate să se mîntuiască. Năzuind către Dumnezeu şi lipindu-se de Domnul prin smerita lui iubire, sufletul omului primeşte o putere curăţitoare de păcate, care îl întăreşte în lupta cu păcatul pînă la biruinţa deplină. La această luptă ia parte şi trupul, care astăzi este vas şi armă a păcatului, dar este menit să devină armă a dreptăţii şi vas al sfinţeniei.

Dumnezeu l-a zidit pe om suflînd duh asemeni celui dumnezeiesc în trupul însufleţit, pe care l-a zidit la început din pămînt. Trupul trebuia să fie o armă a duhului supusă lui Dumnezeu. Prin trup, duhul omului se manifestă în lumea materială.

Prin mijlocirea trupului şi a părţilor lui separate, duhul omului îşi descoperă însuşirile şi calităţile primite de la Dumnezeu, în calitatea lui de chip al lui Dumnezeu – fapt pentru care şi trupul, ca manifestare a chipului lui Dumnezeu, este şi se numeşte „frumuseţea noastră cea după chipul lui Dumnezeu zidită” (stihiră la înmormîntare).

Cînd primii oameni au căzut cu duhul de la Ziditorul lor, trupul, care pînă atunci era supus duhului, ascultîndu-i poruncile prin mijlocirea sufletului, nu s-a mai supus duhului şi voi să-şi fie singur stăpîn. În locul Legii lui Dumnezeu, în om a pus stăpînire legea cărnii.

Păcatul, care l-a smuls pe om de la Izvorul vieţii – Dumnezeu, l-a scindat şi pe om. Unitatea dintre duh, suflet şi trup s-a tulburat, moartea a pătruns în el. Sufletul, neadăpîndu-se din izvoarele vieţii, nu mai avea cum să le transmită pe acestea trupului. Astfel, trupul a devenit stricăcios, iar chinul a devenit soarta duhului.

Hristos a venit pe pămînt ca să restaureze chipul căzut al omului şi să-i redea unirea cu Acela al Cărui chip este. Unindu-l cu Sine, Dumnezeu îl restaurează pe om în toată plinătatea bunătăţii sale dintru început. Dăruind har şi sfinţire duhului, Hristos curăţeşte, întăreşte, vindecă şi sfinţeşte şi sufletul, şi trupul. „Cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El” (I Cor. 6:17).

Aşadar, trupul omului care s-a unit cu Domnul trebuie să fie o armă a Domnului, să slujească împlinirii voii Sale şi să devină parte a Trupului lui Hristos. Pentru deplina sfinţire a omului, trupul robului lui Dumnezeu trebuie să se unească cu Trupul lui Hristos, şi aceasta se săvîrşeşte în Taina împărtăşirii. Adevăratul Trup şi adevăratul Sînge al lui Hristos, pe care le primim, se transformă într-o parte a marelui Trup al lui Hristos.

Desigur, pentru a ne uni cu Hristos nu este suficientă doar unirea trupului nostru cu Trupul lui Hristos. Gustarea Trupului lui Hristos este binefăcătoare atunci cînd omul îşi aţinteşte duhul către El şi se uneşte cu El. Primirea Trupului lui Hristos, în timp ce cu duhul îl respingem, este asemenea atingerii lui Hristos de cei care L-au bătut, L-au ocărît şi L-au răstignit. Atingerea lor de El nu le-a fost spre mîntuire şi spre vindecare, ci spre osîndă.

Iar cei ce se împărtăşesc cu cucernicie, cu dragoste, fiind gata să vină şi să-I slujească, aceia se unesc strîns cu El şi devin armă a voinţei Lui dumnezeieşti.

Cel ce mănîncă trupul Meu şi bea sîngele Meu rămîne întru Mine şi Eu întru el” – grăit-a Domnul (In. 6:56). Unindu-se cu Domnul cel înviat şi, prin El, cu întreaga Treime Cea Pururi-Fiitoare, omul absoarbe putere din Ea pentru viaţa veşnică şi devine el însuşi nemuritor. „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănîncă pe Mine va trăi prin Mine” (In. 6:57).

Toţi cei ce cred în Hristos şi s-au unit cu El, predîndu-se Lui şi primind harul lui Dumnezeu, alcătuiesc laolaltă Biserica lui Hristos, al cărei Cap este însuşi Hristos, iar cei care intră în ea sunt mădularele ei.

Nevăzut ochiului trupesc, Hristos Se arată în mod real pe părnînt prin Biserica Sa, aşa cum duhul nevăzut al omului se arată prin lucrările trupului său. Biserica este Trupul lui Hristos deoarece, în primul rînd, părţile ei sunt unite cu Hristos prin dumnezeieştile Taine şi, în al doilea rînd, întrucît prin ea Hristos lucrează în lume.

Noi ne împărtăşim de Trupul şi sîngele lui Hristos (în Sfintele Taine), pentru ca noi înşine să fim părţi ale Trupului lui Hristos (ale Bisericii). Acest lucru nu se produce dintr-o dată. Necontenita petrecere în Biserică arată deja o stare de biruire a păcatului şi de deplină curăţire de păcat. Tot ce este păcătos ne scoate, într-o anumită măsură, afară din Biserică şi ne îndepărtează de Biserică. Iată de ce, la rugăciunea pentru spovedanie, deasupra capului fiecărui om care se căieşte se citeşte: „Primeşte-1 şi uneşte-1 cu Sfînta Ta Biserică”. Prin pocăinţă, creştinul se curăţeşte, se uneşte mai strîns cu Hristos în împărtăşirea cu Sfintele Taine, dar apoi iarăşi peste sufletul lui se aşterne praful păcatului şi-l îndepărtează de Hristos şi de Biserică, motiv pentru care din nou este nevoie de pocăinţă şi de împărtăşanie.

Cît timp nu se sfîrşeşte viaţa pe pămînt, chiar pînă la ieşirea sufletului din trup, în om continuă lupta dintre păcat şi dreptate. Oricît de înaltă ar fi starea duhovnicească şi morală la care ar ajunge cineva, este totuşi posibil ca, treptat sau fulgerător, să cadă adînc în bezna păcatului. De aceea, fiecăruia îi este de trebuinţă împărtăşania cu Sfîntul Trup şi Sînge al lui Hristos, care ne întăresc comuniunea cu El şi ne udă cu şuvoaiele harului dătător de viaţă al Sfîntului Duh, care curg prin trupul Bisericii. Cît de importantă este împărtăşania cu Sfintele Taine, ne arată viaţa Cuviosului Onufrie cel Mare, căruia, ca şi altor pustnici aflaţi în pustia aceea, îngerii îi aduceau sfînta împărtăşanie; ca şi viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca, a cărei ultimă dorinţă, după mulţi ani de viaţă în însingurare, a fost să primească Sfintele Taine; sau ca viaţa Cuviosului Savatie al Soloveţului şi a multor altora. Căci nu degeaba grăit-a Domnul: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mînca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sîngele Lui, nu veţi avea viaţă în voi” (In. 6:53).

Împărtăşania cu Trupul şi Sîngele lui Hristos este primirea în noi a Hristosului înviat, biruitorul morţii, Care le dăruieşte celor ce sunt cu El biruinţă asupra păcatului şi a morţii. Păstrînd în noi darul haric al sfintei împărtăşanii, avem în noi zălogul şi începătura fericitei vieţi veşnice a trupului şi a sufletului.

Lupta dintre păcat şi dreptatea lui Dumnezeu – atît în fiecare om, cît şi în întreaga omenire – se va continua chiar pînă în „Ziua lui Hristos”, pînă la a doua Sa venire, pînă la Judecata întregii lumi.

Biserica pămîntească îi reuneşte pe toţi cei renăscuţi prin botez, care şi-au luat în spate crucea luptei cu păcatul şi îi urmează începătorului nevoinţei acestei lupte, Care este Hristos.

Dumnezeiasca Euharistie, aducerea Jertfei celei fără de sînge şi împărtăşirea cu ea îi sfinţeşte şi îi întăreşte pe cei ce participă la ea, făcîndu-i pe cei ce gustă din Trupul şi Sîngele lui Hristos mădulare adevărate ale Trupului Bisericii Sale. Dar abia o dată cu moartea omului se stabileşte dacă acesta a rămas pînă la ultima lui suflare mădular adevărat al Trupului lui Hristos, ori dacă păcatul a triumfat în el, izgonind harul primit în Sfintele Taine şi care îl lega de Hristos.

Adormit întru har, ca un mădular al Bisericii pămînteşti, omul trece din Biserica pămîntească în cea cerească, iar cel căzut din Biserica pămîntească nu va intra în Biserica cerească, întrucît partea pămîntească a Bisericii este calea spre cea cerească.

Cu cît omul se află mai mult sub lucrarea harului sfintei împărtăşanii şi cu cît se uneşte mai strîns cu Hristos, cu atît mai mult se va desfăta de părtăşia cu Hristos şi în împărăţia Lui, ce va să vină.

Dar întrucît păcatul continuă să lucreze în sufletul omului pînă la moarte, trupul său este supus urmărilor păcatului, purtînd în sine sămînţa bolii şi a morţii de care se va elibera doar după moarte, cînd trupul se va descompune şi cînd, în fine, se va ridica eliberat de ele, la învierea obştească.

Cel ce s-a unit cu duhul şi cu trupul cu Hristos în viaţa aceasta va fi împreună cu El cu duhul şi cu trupul şi în viaţa viitoare. Şuvoaiele harice ale de-viaţă-dătătoarelor Taine ale Trupului şi Sîngelui lui Hristos sunt izvoarele bucuriei noastre veşnice în comuniunea cu Hristos Cel înviat şi în vederea faţă către faţă a slavei Sale.

Aceleaşi urmări ale păcatului, încă neizgonit definitiv din seminţia omenească, lucrează nu doar individual, în fiecare om, ci, prin oameni, ele se manifestă şi în activitatea pămîntească a unor întregi părţi ale Bisericii. Tot timpul apar erezii, schisme, neorînduieli care îndepărtează o parte a credincioşilor. Neînţelegerile dintre Bisericile locale sau dintre unele părţi ale lor au tulburat din vechime Biserica, şi în timpul slujbelor auzim necontenit rugăciuni pentru încetarea lor.

„Ne rugăm pentru împreună-cugetarea Bisericilor”, „pentru unirea Bisericilor” (canonul treimic al învierii, glasul al 8-lea), „curmă schismele Bisericii”, „Potoleşte despărţirile Bisericii” (slujba arhanghelilor, 8 noiembrie, 26 martie, 13 iulie) şi alte rugăciuni asemenea acestora sunt înălţate de Biserica Ortodoxă de-a lungul veacurilor. Chiar şi în Sîmbăta Mare, în faţa sfîntului epitaf, Biserica înalţă chemarea: „Ceea ce ai născut Viaţa, Neprihănită, Preacurată Fecioară, linişteşte smintelile din Biserică şi pace dăruieşte-ne, ceea ce eşti bună” (sfîrşitul paragrafului al 2-lea).

Abia cînd Se va ivi Hristos pe nori va fi nimicit ispititorul şi vor dispărea toate înşelările şi amăgirile. Atunci se va încheia lupta dintre bine şi rău, dintre viaţă şi moarte, şi Biserica pămîntească se va contopi cu Biserica Triumfătoare, în care Dumnezeu va fi toate în toţi (I Cor. 15, 28).

În viitoarea împărăţie a lui Hristos nu va mai fi nevoie de împărtăşirea cu Trupul şi Sîngele Domnului, întrucît toţi cei ce s-au învrednicit [de aceasta] vor fi în cea mai strînsă împărtăşire cu El şi se vor desfăta de preaveşnica lumină a Treimii Celei de-viaţă-începătoare, gustînd o fericire cerească de negrăit cu cuvîntul şi de necuprins cu mintea noastră cea slabă. De aceea, după împărtăşirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos, după Liturghie, în altar se înalţă întotdeauna rugăciunea care se cîntă în zilele Paştelui: „O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase! Dă-ne nouă mai cu râvnă să ne împărtăşim cu Tine şi în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale!”.

citiţi şi:

Sf.Chiril al Ierusalimului: Despre trupul şi sîngele lui Hristos

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: