πατερικά

Atunci se măreşte numele păcii, cînd nu ne vom împotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora. (Sf.Chiril cel Mare)

Sf.Grigorie Dialogul, Papa Romei: Scrisoare despre supremaţia episcopală

1.      Grigorie cãtre Evloghie, Episcop al Alexandriei, şi cãtre Anastasie, Episcop al Antiohiei.

2.      Atunci când Predicatorul prin excelentã spunea: „Atât timp cât voi fi Apostol al neamurilor, voi slãvi slujirea mea” (Rom. 11:13); atunci când spunea în altã parte: „Noi am fost blânzi în mijlocul vostru precum o doicã îngrijeşte pe fiii sãi” (I Tes. 2:7), el ne lasã nouã, celor care vom veni dupã el, exemplul de a fi în acelaşi timp smeriţi cu duhul şi credincioşi în a pãstra cu cinste demnitatea Cinului nostru, în aşa fel încât smerenia noastrã sã nu fie timiditate şi înãlţarea noastrã sã nu fie trufie.

3.      Acum opt ani, când încã trãia Pelaghie, predecesorul nostru de sfântã pomenire, confratele nostru, coepiscopul Ioan, profitând de ocazia ivirii unei alte probleme, a întrunit un sinod în oraşul Constantinopol şi s-a strãduit sã ia titlul de „universal”. De îndatã ce predecesorul meu a luat cunoştinţã de aceasta, el a trimis scrisori prin care, în virtutea autoritãţii sfântului apostol Petru, a anulat actele acelui sinod.

4.      Am avut grijã sã adresez Sanctitãţii Voastre copii ale acestor scrisori. Cât priveşte diaconul care, dupã obicei, se alãturã suitei Prea Cucernicilor Împãraţi pentru problemele eclesiale, Pelaghie i-a interzis sã se împãrtãşeascã la slujbã împreunã cu sus-numitul nostru coepiscop. Urmând predecesorului meu, am scris coepiscopului nostru scrisori ale cãror copii am considerat cã trebuie sã vi le trimit Fericirii Voastre. Principalul nostru scop – într-o problemã care, din cauza trufiei ei, tulburã Biserica pânã în strãfundurile ei – era sã-i amintim duhului fratelui nostru de modestie, pentru ca, dacã n-ar voi sã cedeze nimic din tãria trufiei lui, sã putem mai uşor, cu ajutorul Atotputernicului Dumnezeu, sã aflãm mijloacele de a-l corecta sever.

5.      Cum ştiţi prea bine Sanctitatea Voastrã, pe care o venerez în mod deosebit, acest titlu de „universal” a fost oferit de Sfântul Sinod de la Calcedon episcopului din scaunul apostolic al cãrui slujitor sunt prin harul lui Dumnezeu. Dar nici unul dintre predecesorii mei n-a vrut sã se serveascã de acest cuvânt profan; pentru cã, de fapt, dacã un patriarh este numit „universal”, le rãpeşte celorlalţi titlul de patriarh. Departe, departe sã fie de tot sufletul creştin dorinţa de a uzurpa câtuşi de puţin sau de a diminua onoarea fraţilor sãi! Dacã noi refuzãm o onoare care ne-a fost oferitã, gândiţi-vã cât de ruşinos este sã fie uzurpatã violent de cãtre un altul.

6.      Pentru aceea, Sanctitatea Voastrã sã nu dea nimãnui în scrisorile sale titlul de „universal”, pentru a nu se priva pe sine de ceea ce i se cuvine, oferind altuia o onoare pe care nu i-o datoreazã. Sã nu aveţi în aceasta vreo teamã de Serenisimii Stãpâni, cãci Împãratul se teme de Atotputernicul Dumnezeu şi nu va consimţi la încãlcarea poruncilor evanghelice şi a prea sfintelor canoane. În ce mã priveşte, deşi sunt separat de Voi de mari întinderi de pãmânt şi de mare, vã sunt totuşi atât de aproape cu inima. Sunt convins cã sentimentele Fericirii Voastre sunt aceleaşi pentru mine. Dacã mã iubiţi aşa cum vã iubesc şi eu, spaţiul nu ne mai separã. Mulţumesc dar acestui grãunte de muştar, acestui grãunte care pãrea mic şi vrednic de dispreţ, dar care, întinzându-şi în toate pãrţile ramurile care ies din aceiaşi rãdãcinã, s-a fãcut sãlaş pentru toate pãsãrile cerului! Multumesc şi acestui aluat care, adãugat la trei mãsuri de fãinã, a unit întregul neam omenesc! Mulţumesc încã şi acestei mici pietre care, desprinsã cu uşurintã din munte, a acoperit întreaga suprafaţã a pãmântului; care s-a întins pânã a fãcut din neamul omenesc adus la unitate, trupul Bisericii universale; care a fãcut chiar ca toate diferentele diverselor pãrţi sã serveascã la strângerea legãturilor unitãţii!

7.      Urmeazã de aici cã nu ne-am îndepãrtat de voi, pentru cã suntem una în Cel Care este pretutindeni. Sã-I aducem mulţumire cã a doborât vrãjmãşiile încât, în umanitatea Sa, nu mai existã în tot universul decât o singurã turmã şi un singur staul sub un singur Pãstor care este El Însuşi. Sã ne amintim mereu de aceste avertismente ale Predicatorului adevãrului: „Siliţi-vã sã pãziti unitatea Duhului întru legãtura pãcii” (Efes. 4:3); „Cãutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fãrã de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu” (Evr. 12:14). La fel spunea ucenicilor sãi: „Dacã se poate, pe cât este întru voi, trãiţi în pace cu toţi oamenii” (Rom. 12:18). El ştia cã cei buni nu puteau trãi în pace cu cei rãi, de aceea zice la început, dupã cum ştiţi: „Dacã este cu putintã”.

8.      Dar, pentru cã pacea nu poate exista între douã pãrţi opuse şi din moment ce toţi cei rãi fug de ea, cei buni trebuie sã ţinã la ea din adâncul sufletelor lor. Aceasta o spune admirabil si Sfântul Pavel: „Pe cât este întru voi”, pentru a ne face sã înţelegem cã pacea trebuie sã rãmânã în noi chiar şi atunci când oamenii perverşi o izgonesc din inima lor. Pãstrãm cu adevãrat pacea în noi atunci când urmãrim greşelile celor trufaşi sub impulsul dragostei şi al dreptãţii, şi când iubim persoanele, dar viciile lor le urâm, cãci omul este lucrarea lui Dumnezeu, dar viciul este lucrarea omului. Se cuvine, aşadar, sã deosebim ceea ce a fãcut Dumnezeu şi ceea ce face omul; sã nu urâm omul din cauza greşelii şi sã nu iubim greşeala din cauza omului.

9.      Deci sã urmãrim la om rãul datorat trufiei sale, rãmânând uniţi cu el în Duh, ca acest om sã fie eliberat de vrãjmaşul lui, adicã de greşeala lui. Atotputernicul nostru Mântuitor va da putere iubirii si dreptãţii noastre; ne va da unitatea Duhului Sãu, nouã, celor care suntem separaţi de voi de o întindere atât de mare de pãmânt, pentru cã El a zidit Biserica Lui ca pe o arcã, dându-i ca şi cele patru laturi ale ei, cele patru pãrţi ale pãmântului; El a fãcut-o dintr-un lemn nestricãcios, a uns-o cu bitumul dragostei, în aşa fel încât sã nu se teamã nici din partea vânturilor, nici din cea a valurilor. Trebuie sã ne rugãm din toatã inima noastrã, iubiţi fraţi, pentru ca, sub ocârmuirea harului, apa din afarã sã nu o tulbure şi ca dreapta Providenţei sã pãstreze bine cala vasului. Cãci diavolul, duşmanul nostru, nãpustind împotriva celor smeriţi şi înconjurându-i ca un leu rãcnind ce cautã sã-i înghitã, dupã cum vedem, nu se mulţumeşte sã-i înconjoare, ci şi-a înfipt atât de adânc colţii în unele mãdulare de trebuinţã ale Bisericii încât, fãrã îndoialã (dar sã fereascã Dumnezeu!), turma va fi curând rãvãşitã dacã ceilalti pãstori nu se înţeleg între ei pentru a o ajuta cu purtarea de grijã a Domnului. Sã ne gândim, prea iubiţi fraţi, ce va face acela care, de la început a ridicat asemenea planuri detestabile împotriva slujirii preoţeşti. E aproape de noi cel despre care s-a scris: „Acela este rege peste toţi copiii trufiei”. Nu pot sã spun aceasta fãrã sã fiu copleşit de durere: Fratele nostru şi coepiscopul Ioan cautã sã se ridice la acest titlu, dispreţuind poruncile Domnului, preceptele apostolice şi rânduielile Pãrinţilor.

10.  Sã facã Atotputernicul Dumnezeu ca Fericirea Voastrã sã aflaţi cât de adânc suspin gândindu-mã cã cel care altãdatã îmi pãrea cel mai modest dintre oameni, cel pe care îl iubeam cel mai mult, care pãrea preocupat doar de milostenii, de rugãciuni, de posturi, şi-a luat înfumurarea din cenuşa pe care se aşezase, din acea smerenie care îi aducea slava, încât cautã sã-şi atribuie totul şi, prin trufia unui titlu pompos, sã subjuge pe toţi cei uniţi sub singurul conducãtor care este Hristos, adicã mãdularele Aceluiaşi Hristos. Nu este de mirare cã Ispititorul, care ştie cã trufia este începutul tuturor pãcatelor, de care s-a şi folosit de la bun început împotriva primului om, cautã prin acest viciu sã distrugã virtuţile unora şi întinde capcanã şi pune obstacol la tot lucrul bun, chiar şi în virtuţile celor care pãreau sã fi scãpat din mâinile sale crude.

11.  De aceea trebuie sã ne rugãm mult; trebuie sã ne rugãm Atotputernicului Dumnezeu cu rugãciuni neîncetate, ca sã întoarcã duhul fratele nostru de la greşeala lui, ca sã îndepãrteze de unitatea şi smerenia Bisericii Sale acest rãu al trufiei şi tulburãrii. Cu harul lui Dumnezeu trebuie sã încercãm cu toate puterile sã împiedicãm ca, prin otrava conţinutã într-un singur titlu, sã se rãneascã de moarte mãdularele care trãiesc în trupul lui Hristos. Cãci a îngãdui acest titlu înseamnã a distruge demnitatea tuturor patriarhilor; iar dacã se întâmplã ca acela care îşi spune „universal” sã cadã în greşealã, înseamnã cã nici un episcop nu mai rãmâne cu tãrie în adevãr.

12.  Trebuie, aşadar, sã pãstraţi Bisericile în integritatea lor, aşa cum le-aţi primit şi sã nu acordaţi nici un sprijin acestei încercãri de uzurpare diabolicã. Ţineţi-vã tari şi fiţi liniştiţi; nu daţi şi nu primiţi niciodatã scrieri care ar purta acest titlu de „universal”. Împiedicaţi pe toţi episcopii care vã sunt supuşi sã se întineze aderând la aceastã trufie, şi toatã Biserica sã ştie cã sunteţi patriarhi nu doar prin faptele voastre bune ci şi printr-o autoritate adevãratã. Dacã ni se va întâmpla ceva rãu din aceasta, vom suporta împreunã; iar datoria noastrã va fi de a arãta, chiar prin moartea noastrã, cã nu mai ţinem la nimic din clipa în care s-ar aduce vreo atingere universalitãţii. Sã spunem cu Pavel: „Pentru mine a trãi este Hristos şi a muri un câştig ” (Fil. 1:21). Sã ascultãm ceea ce a spus primul dintre toţi pãstorii: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, cã a lor este împãrãţia cerurilor” (Mt. 5:10).

13.  Sã fiţi convinşi cã am pãrãsi fãrã tulburare demnitatea pe care am primit-o pentru a propovãdui adevãrul pentru acelaşi adevãr, dacã ar fi nevoie. Rugaţi-vã pentru mine, aşa cum se cuvine Prea Iubitei Voastre Fericiri, pentru ca lucrãrile mele sã fie pe mãsura cuvintelor pe care am îndrãznit sã vi le adresez.

Diortosit de pe: nistea.com

Citiţi şi:

Epistola enciclică către ortodocşii cei de pretutindenea, a Bisericii celei Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească (1848)

One response to “Sf.Grigorie Dialogul, Papa Romei: Scrisoare despre supremaţia episcopală

  1. Pingback: Despre viciul suprematiei episcopale, de Sfantul Grigorie Dialogul – papa Romei intre anii 590 – 604 « † Apologeticum

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: