πατερικά

Atunci se măreşte numele păcii, cînd nu ne vom împotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora. (Sf.Chiril cel Mare)

Sf.Iustin Popovici: Capitole ecleziologice (III)

21. Căci prin El avem şi unii şi alţii apropierea de Tatăl într-un Duh (Efeseni 2:18).

Prin iconomia mântuirii Lui, Dumnezeul-om ne-a deschis nouă tuturor calea pentru „apropierea” noastră de Dumnezeirea Treimică (vezi Romani 5:1-2; Efeseni 3:12; I Petru 3:18). În această iconomie divino-umană, mântuirea este săvârşită de Tatăl prin Fiul în Sfântul Duh. Aceasta este legea supremă în trupul divino-uman al Bisericii, legea supremă în viaţa Bisericii şi în viaţa fiecărui mădular al ei. Ce este mântuirea? Este viaţa în Biserică. Şi ce este viaţa în Biserică? Este viaţa în Dumnezeul-om. Şi ce este viaţa în Dumnezeul-om? Este viaţa în Sfânta Treime, pentru că Dumnezeul-om este a doua Persoană a Prea Sfintei Treimi, pururea de-o-fiinţă şi de-o-viaţă cu Părintele cel fără de început şi cu Duhul cel de-viaţă-făcător (vezi Ioan 14:6-9; 16:23,26; 15:24-26; 16:7,13-17; 17:10-26). Astfel, mântuirea este în realitate viaţa în Sfânta Treime. Cu alte cuvinte, mântuirea este lupta îmbisericirii şi bisericizării prin har [blagodatni podvig ucrkvljenja i ocrkvljenja], a încorporării în Dumnezeul-om şi a divino-umanizării [ubogocovecenja i obogocovecenja], a intrării în comuniunea Sfintei Treimi şi a treimizării [mtrojicenja i otrojicenja]. Toate în Biserică sunt şi divino-umane şi treimice. Prin Dumnezeul-om toate sunt de-a pururea conduse spre Dumnezeirea Treimică.

22. Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori pentru un timp, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia Apostolilor şi a Proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos. Întru El orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, în Care voi împreună sunteţi zidiţi spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh (Efeseni 2:18-22).

Biserica este un „edificiu” spiritual, a cărui piatră unghiulară este Dumnezeul-om Hristos şi a cărui temelie sunt apostolii şi profeţii. În întregul lui, el creşte prin Hristos şi pe Hristos prin puterile şi energiile Lui creatoare divino-umane. În Biserică, Hristos este prezent peste tot. El este şi apostolia apostolilor, şi profeţia profeţilor, şi sfinţenia sfinţilor, şi credinţa credincioşilor, şi iubirea celor ce iubesc, şi dreptatea drepţilor, şi blândeţea celor blânzi, şi smerenia celor smeriţi; El este toate în toţi în fiecare din cei care se luptă şi se mântuiesc. Creştinii sunt „pietre vii”, zidite în edificiul spiritual al Bisericii (vezi I Petru 8:5), adică pururea împreună „cu toţi sfinţii”, pe temelia apostolilor şi a profeţilor (vezi I Corinteni 3:9-17). Fiindcă este cu neputinţă să aparţină cineva lui Hristos şi să devină „casnic al lui Dumnezeu”, fără ca să trăiască laolaltă „cu toţi sfinţii” şi să creadă, să cugete şi să simtă în chip sobornicesc cu apostolii, cu profeţii şi cu ceilalţi sfinţi.

23. De unde citind, puteţi cunoaşte înţelegerea pe care o am cu privire la taina lui Hristos (Efeseni 3:4).

Pentru cunoştinţa omenească cea mai mare taină este taina Dumnezeului-om Iisus Hristos. „Taina lui Hristos” este o taină totală, în care se cuprinde toată taina lui Dumnezeu şi toată taina omului (Dumnezeul-om, vezi Coloseni 2:9). Lucrul acesta se vede în neputinţa de a-L înţelege pentru orice minte omenească, nefăcând excepţie de la aceasta nici măcar mintea lui Pavel. De aceea zice Apostolul Pavel „Căci prin descoperire mi-a făcut cunoscută taina” (Efeseni 3:3). Iar Pavel se face înger şi binevestitor al tainei acesteia. Lucrul acesta se vede din „Evanghelia” lui, din Epistolele lui. Din acest motiv, el îndeamnă pe creştinii din Efes să citească Evanghelia lui: „Din care citind puteţi cunoaşte înţelegerea pe care o am cu privire la taina lui Hristos” (Efeseni 3:4). Iar sufletul acestei taine este Evanghelia lui Hristos ca taină preasfântă şi mai înainte de veci a lui Dumnezeu privitoare la Biserică, taină în care el a fost iniţiat prin „vederi şi descoperiri” excepţionale „ale Domnului” (vezi II Corinteni 12:1). Pentru ce? Pentru „a lumina tot omul, care este iconomia tainei celei ascunse de veacuri în Dumnezeu” (Efeseni 3:9), pentru „a cunoaşte care este bogăţia slavei acesteia” (Coloseni 1:27) şi pentru „a vesti taina lui Hristos” (Coloseni 4:3).

24. Anume că şi păgânii sunt comoştenitori, concorporali şi copărtaşi ai făgăduinţei în Hristos Iisus, prin Evanghelie (Efeseni 3:6).

Trăind prin Evanghelia lui Hristos, oamenii devin „concorporali [syssomoi] cu Hristos”, adică se încorporează şi se fac un trup împreună cu Hristos în Biserică, devin mădulare vii şi celule ale organismului divino-uman al Bisericii şi trăiesc în acest organism în comuniune sobornicească laolaltă „cu toţi sfinţii”, hrăniţi fiind de aceeaşi sfinţenie şi de aceleaşi puteri. Un singur trup şi nenumărate mădulare care alcătuiesc acest trup; o singură Biserică şi nenumăraţi credincioşii ei. De aceea, Biserica nu este o societate omenească obişnuită, în care membrii sunt legaţi întreolaltă într-un fel oarecare, ci este un organism divino-uman, un trup viu, în care mădularele sunt mădulare ale aceluiaşi trup, legate întreolaltă prin toată viaţa, prin toate puterile vitale şi toate faptele lor. Mădularele acestea au un singur trup, un singur suflet, o singură inimă, o singură conştiinţă, un singur adevăr, o singură dreptate, o singură iubire, o singură viaţă, un singur rai şi o singură veşnicie.

25. Pentru că înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe fe- luri să se facă cunoscută acum, prin biserică, începătoriilor şi stă- pâniilor în ceruri (Efeseni 3:10).

Este un adevăr al pământului şi al cerului faptul că în Biserică îngerii trăiesc laolaltă cu oamenii. Pentru toţi este în vigoare aceeaşi Evanghelie, aceeaşi Viaţă, acelaşi Adevăr, aceeaşi Dreptate, aceeaşi Iubire, acelaşi Dumnezeu şi Domn Iisus Hristos şi, împreună cu El, Părintele Lui Cel fară-de-început şi Duhul cel de-viaţă-făcător, Prea Sfânta Treime, cea de-o-fiinţă şi nedespărţită. Biserica este o şcoală în care îngerii înşişi învaţă multe adevăruri despre Dumnezeu (vezi I Petru 1:12).

26. Ca să cunoaşteţi iubirea lui Hristos cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu (Efeseni 3:19).

Atunci când Sfântul Apostol vesteşte oamenilor: „umpleţi-vă de toată plinătatea lui Dumnezeu”, el nu le cere ceva imposibil, pentru că între noi se găseşte Dumnezeul-om Domnul lisus, în Care „locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2:9) şi El ne dă puterile Sale dumnezeieşti prin Sfintele Taine şi prin Sfintele Virtuţi ca să putem ajunge la plinătate pe măsura luptelor noastre sfinte (Efeseni 3:20). Tot ceea ce este necesar în vederea atingerii acestui scop ne-a fost dat de Hristos în Biserica Sa. Ne-a dat, adică, pe sfinţii şi de-Dumnezeu-purtătorii apostoli, profeţi, evanghelişti, păstori şi dascăli – „spre zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4:11-12), ca să ne încorporăm în Dumnezeul-om Hristos, ca să ne împărtăşim trupeşte de puterile divino-umane şi de sfinţenia Lui, astfel încât prin Biserică şi în Biserică să ajungem cu toţii „la bărbatul desăvârşit, la măsura vârstei plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4:13). Fiindcă noi creştem sobomiceşte împreună „cu toţi sfinţii”, iar nu separat de sfinţii apostoli, profeţi şi evanghelişti şi de ceilalţi credincioşi. Toţi cu ajutorul fiecăruia, dar şi fiecare cu ajutorul tuturor, cuprinzându-ne reciproc în chip tainic şi sfânt, în duh şi în har şi „ţinând adevărul, în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul – Hristos.” (Efeseni 4:15).

27. Iar Celui ce poate să facă, prin puterea cea lucrătoare în noi, cu mult mai presus decât toate câte cerem sau pricepem noi, Lui fie slava în Biserică şi întru lisus Hristos în toate generaţiile veacului veacurilor. Amin! (Efeseni 3:20-21).

Bunurile nespuse, nesesizabile şi nenumărate dăruite nouă de Hristos în iconomia divino-umană a mântuirii sunt atât de mari şi cu neputinţă de înţeles şi atât de mult deasupra omului, încât depăşesc infinit chiar şi ideea pe care ne-o facem despre ele. Mai mult, ele depăşesc şi rugăciunile noastre cu privire la ele. Fiindcă în nici o rugăciune a noastră, oricât de desăvârşită şi de cuprinzătoare ar fi ea, nu putem cuprinde nespusele bunuri pe care Hristos Domnul ni le dă prin Evanghelia Sa. Însă, toate aceste bunuri pătrund în existenţa şi în viaţa noastră prin nenumăratele artere nevăzute din organismul divino-uman al Bisericii. Iar noi trăim prin mila cea mai presus de înţelegere şi de rugăciune a preamilostivului şi multînduratului Domn, Care prin energiile harului Lui dumnezeiesc „lucrează în noi” (Efeseni 3:20) şi duce la desăvârşire în chip tainic mântuirea noastră, îndumnezeirea noastră, transfigurarea noastră, sfinţenia, hristificarea, bisericizarea, treimizarea noastră. Gândul omenesc nu va putea niciodată să înţeleagă în chip desăvârşit taina cea sfântă a Bisericii lui Hristos şi a minunatului atelier de mântuire din ea, atelier [paboratorj] de îndumnezeire, de transfigurare, de înviere şi de înălţare la cer. Fiindcă întotdeauna cele neînţelese sunt incomparabil mai multe decât cele ce pot fi înţelese. Din acest motiv, credinţa este cu adevărat unica noastră călăuză în aceste taine, fiindcă credinţa este modalitatea mai presus de înţelegere a existenţei noastre pe care o găsim în Biserică şi care ne bisericizează mai presus de înţelegere. Iar prin această credinţă „lucrează în noi” harul cel mai presus de înţelegere al Domnului Cel iubitor de oameni. Harul e această veşnică putere care îndumnezeieşte şi sfinţeşte, hristifică şi treimizează, care izvorăşte în întregime din Hristos şi care ne conduce pe noi toţi la El, prin tainele Duhului Sfânt, în Biserica lui Hristos. Şi nu ne conduce numai pe noi, ci pe toţi din toate generaţiile, care vor „crede în El spre viaţă veşnică” (I Timotei 1:16). Pentru că Hristos este în Biserică prin Duhul Sfânt, şi Biserica este prin Duhul în Hristos. Hristos este capul şi trupul Bisericii, iar Duhul Sfânt este sufletul Bisericii.

28. Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la statura bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei plinătăţii lui Hristos (Efeseni 4:13).

Aceasta înseamnă că omul trebuie să crească şi să intre în toate desăvârşirile lui Hristos, să se unească spiritual şi după har cu El… Sau să trăiască pe Hristos, plinătatea Dumnezeirii din El, ca viaţă a lui, ca suflet al său, ca atotvaloarea a lui, ca scop final al său şi ca sens final al lui, ca unic Dumnezeu adevărat şi unic om adevărat, Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit. Într-un cuvânt, să-L trăiască pe El ca pe Dumnezeul-om, ca pe un sens universal al tuturor lucrurilor celor create de Dumnezeu…Şi aceasta se face numai prin Biserică şi în Biserică, prin care numai oamenii ajung la scopul final al existenţei omeneşti în toate lumile.

29. Din El [Hristos] tot trupul binealcătuit şi bineîncheiat prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia dintre mădulare, şi se zideşte în iubire (Efeseni 4:16).

Organismul Bisericii este cel mai complex organism din toate câte cunoaşte spiritul omenesc. De ce? Pentru că el este unicul organism divino-uman în care toate tainele lui Dumnezeu şi ale omului, toate puterile dumnezeieşti şi omeneşti alcătuiesc un trup. Numai atotînţeleptul şi atotputernicul Dumnezeu-om, Domnul Iisus, a putut să lege şi să strângă laolaltă toate acestea într-un singur trup, în trupul Său al cărui Cap veşnic este El însuşi. Întreaga viaţă din acest admirabil şi minunat trup o însufleţeşte Cel ce este în chip admirabil şi minunat Dumnezeu şi om. Fiecare mădular trăieşte prin tot trupul, dar şi trupul întreg trăieşte în fiecare mădular. Toţi trăiesc în fiecare şi prin fiecare, dar şi fiecare trăieşte în toţi şi prin toţi; fiecare mădular creşte o dată cu creşterea trupului, dar şi tot trupul creşte cu creşterea fiecărui mădular. Toate aceste nenumărate mădulare ale trupului, toate aceste organe, simţuri, celule, le uneşte într-un trup divino-uman veşnic viu însuşi Dumnezeul-om Hristos, potrivind energiile fiecărui mădular, cu viaţa sobornicească a trupului… Deşi este cu desăvârşire specială şi personală, activitatea evanghelică a fiecărui membru al Bisericii, ea este întotdeauna şi din toate punctele de vedere generală şi universală. Lucrarea fiecărui membru al Bisericii este întotdeauna personal-comunitară, personal-sobornicească. Chiar şi atunci când se pare că un membrii al Bisericii acţionează numai pentru el însuşi (ca de ex., în asceza unui pustnic) el acţionează în realitate pentru totalitatea ei. Astfel este coerenţa organismului divino-uman al Bisericii pe care-l călăuzeşte şi-l conduce însuşi Hristos.

30. Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel zidit după Dum nezeu în dreptate şi în sfinţenia adevărului. Pentru aceea, lepă dând minciuna, grăiţi fiecare adevărul cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare (Efeseni 4:24-25).

„Omul cel nou” este întreg din adevărul lui Hristos. prin acest adevăr, el s-a altoit întreg în Hristos, în trupul Lui divino-uman şi prin el trăieşte atât în el cât şi cu oamenii din jurul lui. Pentru că în trupul Adevărului lui Hristos, adică în Biserică, „suntem unii altora mădulare”. Întrucât constituim un trup, trăim cu un duh, cu o inimă, cu un adevăr şi o viaţă. Toate ne sunt comune: şi durerea, şi bucuria, şi tristeţea, şi amărăciunea, şi dragostea, şi nădejdea. Fiecare trăieşte în toţi şi prin toţi, dar şi toţi trăiesc în fiecare şi prin fiecare. De aceea, fiecare este răspunzător de toţi, şi toţi pentru fiecare. Aparţinând Bisericii, fiecare aparţine tuturor şi toţi aparţin fiecăruia, pentru că toţi suntem un trup, un suflet, o inimă.

partea I

partea II

3 responses to “Sf.Iustin Popovici: Capitole ecleziologice (III)

  1. Pingback: Sf.Iustin Popovici: Capitole ecleziologice (IV) « πατερικά

  2. Panama corporation 15 Iunie 2011 la 20:11

    Astfel Biserica este definit ca fiind simultan un organism divino-uman i o comunitate istorico-escatologic .. . . .Apostolul Pavel folose te metafora trupului atunci cand vorbeste despre Biseric in termeni divino-umani Biserica este Trupul lui Hristos soma Christou . Dimensiunea divin a Bisericii este dat de Hristos care este Capul Trupului i Duhul Sfant care este Via a Trupului adic a Bisericii.

  3. Pingback: Sf.Iustin Popovici: Capitole ecleziologice (V) « πατερικά

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: