πατερικά

Atunci se măreşte numele păcii, cînd nu ne vom împotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora. (Sf.Chiril cel Mare)

Cazanie la Duminica a III-a după Rusalii

Cazania Sf. Mitropolit Varlaam al Moldovei

Precum luminează soarele lumea, şi dacă înserează, toată lumea se schimbă întru întunerec şi nici una din făpturi nu se cunoaşte care ce este, aşa şi mintea noastră este lumină şi ochi trupului, şi dacă se întunecă mintea cu gînduri de păcate şi cu poftele lumii acesteia, atunci şi sufletul şi trupul este întunecat şi lipsit de mărirea Iul Dumnezeu. Pentru aceea Domnul nostru Iisus Hristos, ca un doftor înţelept, dezrădăcinează această boa1ă din sufletele noastre – cum spune nouă sfînta Evanghelie pre care o scrie Matei Evanghelistul:

Cap. 6, stih 22  – 33

Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul. Deci, de va fi ochiul tău curat, tot trupul va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, de vreme ce lumina care este întru tine, este întunerec, dar întunerecul cu cît mai mare? Nimenea nu poate să slujească la doi domni, că sau pre unul va iubi şi pre altul va urî, sau de unul se va ţinea şi de altul nu va griji; nu veţi putea sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. Pentru aceasta grăiesc vouă: Nu vă grijirăţi pentru su­fletul vostru ce veţi mînca şi ce veţi bea, nici pentru trupul vostru, cu ce vă veţi îmbrăca. Au doară nu este sufletul mai mare decît hrana şi trupul decît haina? Căutaţi spre păsările ceriului, că nici nu seamănă, nici nu seceră, nici adună în jitniţă, şi Părintele vostru cel din Cer le hrăneşte pre dînsele; au doară voi nu sînteţi cu mult mai buni decît dînsele? Şi cine dintru voi grijindu-se poate să’şi adauge statului său un cot? Şi de haine ce vă grijiţi? Soco­tiţi crinii cîmpului cum cresc; nici se ostenesc, nici torc. Iar grăiesc vouă, că nici Solomon întru toată mărirea sa, nu s’a îmbrăcat ca unul dintru aceştia. Deci, de vreme ce iarba cîmpului, care este astăzi şi dimineaţă se aruncă în cuptor, Dumnezeu aşa îm­bracă, dar cu cît mai vîrtos pre voi, puţini credin­cioşilor! Pentru aceea nu vă îngrijirăţi zicînd: ce vom mînca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom îmbrăca? Că acestea toate le caută păgînii; că ştie Tatăl vostru cel ceresc, că vă trebuiesc vouă acestea toate. Deci, căutaţi mai înainte Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi acestea toate se vor adauge vouă.

ÎNTÎIA PARTE:

Pentru lumina sufletului şi a trupului ce o întunecă lăcomia şt alte gînduri de păcate

Cînd petrece omul în fum, atunci îi lăcrimează ochii şi de iuţimea fumului îl dor ochii şi orbeşte. Dacă iese la văzduh curat şi la vreme cu senin, de se primblă pre lîngă izvoare de apă curgătoare, atunci sînt mai veseli ochii şi mai curaţi şi sănătate dobîndesc din văzduh curat. Aşa şi noi, fraţilor, dacă intrăm în fumul păcatelor acestei lumi, întru mîncări fără vreme şi în beţii, în lăcomia avuţiei, aurului şi argintului satelor şi vecinilor şi într’alte pofte de păcate, atunci şi nouă foarte lăcrămează ochii sufletului nostru, şi de iuţimea acelui fum înşălător, durere şi orbire foarte cumplită rabdă ochii noştri.

Nimic altui nu se aseamănă isprăvile noastre întru această lume, decît fumului. Şi nu numai isprăvile noastre, ci şi zilele şi anii şi viaţa noastră, toate ca un fum trec. Cine va petrece întru aceste fumuroase şi înşelătoare lucruri, aceluia îi este mintea întunecată cu întunerecul păcatelor şi cu poftele trupului. Pen­tru aceea Domnul nostru Iisus Hristos, vrînd să ne slobozească dintru această neputinţă pre noi, acea­stă pildă a pus şi a zis (Matei 6, 22): „Luminătorul trupului este ochiul. Deci, de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat”.

Dacă este sănătos ochiul ce este în trupul nostru, vede lămurit toate făpturile: ceriul, pămîntul, munţii, marea, înălţimea, adîncul, lumina, întunerecul, toate felurile copacilor şi pomilor, hiarelor şi peştilor; pre toate ochiul le vede şi le cunoaşte. Aşa şi mintea ce se cheamă ochiul sufletulul nostru, vede cele vă­zute şi cele nevăzute. Întîiu vede pre Dumnezeu; de aciia înţelege vorba îngerilor, cunoaşte fapta cea fără de moarte a sufletului său; după aceea alege cele netrecute din cele trecătoare. Precum cunoaşte ochiul trupului, moartea şi viaţa această trecătoare, aşa şi min­tea cunoaşte şi alege, care este moartea cea vecinică şi viaţa cea nesfîrşită, şi ce este veselia şi plîngerea cea vecinică.

Pentru aceea se cade ca tot omul creştin să-şi ferească ochiul minţii sale de gîndurile păcatelor, de lăcomii, de apucări cu nedreptul, de strîmbătăţi şi de asuprele, de tîlhării, de curvii şi de alte necurăţii de toate; că atunci va fi ochiul curat şi tot trupul va fi luminat, iar de va fi cu unele ca acestea or­bit, tot trupul va fi întunecat. Precum ochiul este trupului cinste, frumseţe şi lumină, aşa şi mintea cea curată este frumseţe, cinste şi lumină sufletului.

Cine dintru oameni ar fi atîta de nebun, să-şi dea ochii săi să-i scoată neşcine pentru bani, sau pentru veşminte de mătase? Cu adevărat nimenea n’ar face; că mai dragă este sănătatea decît toate acelea. Pare-mi-se că de s’ar da cuiva avuţia a toată lumea şi pen­tru aceea să i se scoată ochii, încă nici aşa n’ar pofti; iar de ar voi, atunci ar fi cel mai nebun de pre lume.

Deci, de ferim atîta ochiul trupului nostru, încît împrotiva lui nimic alta în seamă nu socotim, cu cît mai vîrtos sîntem datori să ferim ochiul sufle­tului nostru, adică mintea noastră să nu o orbim cu desmerdări de păcate, şi împrotiva ei toate frumseţile lumii să le avem ca un gunoiu. Toată iubirea aurului şi argintului, saţiul, veselia şi dulceaţa aces­tei lumi, toate sînt împrotiva minţii noastre, ca nişte tină împuţită. Cine-şi va pierde şi-şi va întuneca mintea pentru unele ca acelea, acela este cel mai ne­bun de pre lume.

După cum cela ce-şi va pierde ochii săi pentru avuţie şi pentru aur, n’are nici un folos de viaţă, aşa şi acela care îşi va orbi mintea şi îşi va pierde sufle­tul pentru iubirea banilor şi a avuţiei, ce schimb va da pentru sine? Sau cu ce se va răscumpăra din mun­cile de veci? Acel care îşi va întuneca mintea, de unde va putea de aciia să-i dea lumină? Pentru aceea a grăit Domnul Hristos: De va fi întunecată lumina ce este întru tine, dar întunerecul cu cît mai vîrtos? Lumina ce este întru tine, grăieşte Hristos mintea; că dacă se întunecă aceasta, atunci şi trupul şi sufletul se întunecă şi se înspăimîntă.

Dacă rătăceşte cîrmaciul, se stinge lumina şi se piere povaţa, ce nădejde va mai fi de aciia celora ce sînt în corabie şi în cale? Tot aşa şi învăţătorul de se va întuneca cu beţia şi cu neştiinţa, ce va fi de aciia, de cela ce se învaţă de dînsul? – Numai întunerec şi nepricepere!

A DOUA PARTE:

Cum nu poate nimenea să slujească la doi Domni. Cari Domni sînt aceştia ?

 Doi Domni care sînt împrotivă unul cu altul, arată Scriptura că este Dumnezeu şi satana. De acest lucru învaţă Pavel Apostol, zicînd aşa: Nici o împreunare nu este între Dumnezeu şi între satana, pentru că le este despărţită voea şi învăţă­tura. – Domnul Dumnezeu învaţă şi va să I se slujească în curăţie şi în lumina faptelor celor bune, iar satana va să i se slujească în întunerecul păcatelor. Dumnezeu iubeşte sluga Sa să fie smerită, pentru că cela ce se smereşte, pre acela înalţă (Luca 18,14). Şi în casa Lui, omul mîndru nu petrece, iar satana iubeşte tot pre cei mîndri, pentru că el este împărat tuturor mîndrilor. Dumnezeu iubeşte să fie pa­ce şi dragoste întru credincioşii Săi, iar satana este domn tuturor sfezilor, şi pacea nici odinioară nu iu­beşte. Aceasta este tocmeala pentru care nu este niciodată nici o însoţire între Dumnezeu şi între satana. Pentru aceea a zis Hristos, precum auzim în sfînta Evanghelie, că nu veţi putea să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. Mamona este toată nedreptatea şi lăcomia, naşterea tuturor păcatelor.

La lucrurile ce sînt împonciş unul altuia, şi ispră­vile lor sînt împonciş. Aşa şi aicea: cine iubeşte avuţia cea cu lăcomie, acela pre Dumnezeu nu poate iubi, pentru că Mamona şi Dumnezeu, împerechete lucruri învaţă.

Dumnezeu învaţă a sa dreaptă agoniseală să o dea şi să o împarţă neputincioşilor, ca să adune luişi vis­tierie în Ceriu; iar satana învaţă să apucăm şi să lu­ăm cum putem: şi cu strîmbul şi cu asupreală şi cu năpaste, numai să dobîndim să strîngem şi de la să­rac şi de la cine vom putea. Dumnezeu învaţă să ajutorim pre fratele nostru şi pre de-aproapele nostru cel sărac şi neavut, cu agoniseala noastră; iar satana învaţă să strîngem şi să ţinem, nimănui să nu dăm. Dumnezeu învaţă, ca să nădăjduim Mărirei Sale în­tru nevoile noastre şi la Dînsul să alergăm întru greu­tăţile noastre; iar satana învaţă să nădăjduim în bani, şi ajutor la toate să cercăm întru avuţie.

Deci vedeţi, creştini binecuvîntaţi, cîtă împere­chere este între aceşti Domni, încît nu poate fi în­tre dînşii nici o împreunare. Aşa şi cine slujeşte avuţiei nedrepte, nu poate fi slugă lui Dumnezeu, ci este Mamona dumnezeu aceluia. Cine slujeşte lui Dumnezeu, drept, el se teme de Dînsul, Lui crede, Lui nădăjduieşte, se sileşte să nu-L mînie, cu bucurie împlineşte învăţătura Lui, grijeşte să nu-I greşească în ceva şi toate isprăvile sale le tocmeşte după Voea Sfin­ţiei Sale. Iar cela ce slujeşte lui Mamona, aceluia îi este nădejdea în bani, credinţa sa o strică cu prăzile şi cu lăcomia, inima sa o întoarce spre nedrep­tăţi, şi aşa zace spre strînsoare, încît numai de dînsa îi este gîndul, de dînsa îi este grija, de dînsa îi este toată nevoinţa, şi ziua şi noaptea. Pentru aceea boga­tul nedrept nu poate fi slugă lui Dumnezeu. Unii sînt de le slujeşte avuţia, dar nu dumnezeeşte, cum sînt ceia ce au avuţie şi le slujeşte spre saţiul dulceţilor trupului şi al lumii, spre pedepse şi spre asuprele oamenilor, spre mîncări şi spre beţii şi spre toate lucrurile cele fără de lege; iar spre fapte sufle­teşti şi spre lucruri de milă, nimic nu’şi aduc aminte. Unii ca aceia slujesc lui Mamona, iar pre Dumnezeu, cui ar fi să slujască, ei Îl pierd. Alţii sînt de le slujeşte Mamona fără de păcate, căci pre voia lui Mamona nu se dau să-i poarte, ci ei îl poartă şi îl cheltuesc după voia lui Dumnezeu. Pentru aceea mulţi oameni sfinţi au avut Mamona adecă avuţie, dar ni­mic nu le-a stricat, căci nici o au agonisit rău, nici o au cheltuit rău, ci cu frica lui Dumnezeu o au chel­tuit săracilor şi neputernicilor, şi cu dînsa pre ni­menea n’au păgubit. Aşa a fost Avraam, Isaac, Iacov, Iosif, Iov.

Deci, cui este voia să nu greşească pentru Mamo­na, unora ca acelora să urmeze, cărora au cercat întîiu Împărăţia Ceriului şi au aşteptat binecuvîntata nădejde a venirei Marelui Dumnezeu şi Izbăvitoru­lui nostru Iisus Hristos. Unora ca acelora, Dumnezeu, în vremea venirei Sale pre lume, le va da Îm­părăţia Sa de va zice: Veniţi binecuvîntaţii Părinte­lui meu, de moşteniţi unde este gătită vouă Împărăţie mai înainte de începutul lumii.

Dă, Doamne Iisuse Hristoase, pentru milostivirea Ta, să auzim şi noi atunci glasul Tău acesta, şi cu mărirea Ta întru Împărăţia Ta să petrecem în vecii vecilor. Amin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: