πατερικά

Atunci se măreşte numele păcii, cînd nu ne vom împotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora. (Sf.Chiril cel Mare)

Sf.Serghie de Radonej arată nedreptatea sinodului unionist de la Florenţa

Despre viața cuviosului părintele nostru Serghie şi despre multe minuni ale lui, se afla tipărita carte în împărăteasca cetate, Moscova, în care între alte minuni ale sfântului se află şi aceasta: “După sinodul cel din Florența, unde mulțime de dreptcredincioși, arhierei şi preoți care n-au vrut să se unească cu rătăcirea latinească (ereziile romano-catolicilor – n.s.), s-au fost pierdut cu felurite chinuri de către latini.

Un prezbiter din părţile Rusiei celei mari, care mersese la soborul acela, cu Isidor mitropolitul Kievului, cel ce a căzut mai pe urma din dreapta credință şi era numele prezbiterului Simeon – a răbdat multe necazuri şi munci în temniță şi în obezi, pentru buna credință, de la mitropolitul Isidor lepădatul. Apoi, scăpând din lanțuri, s-a sfătuit cu Toma solul Tverschei şi au fugit din cetatea latinească în ţara lor. Fiind în mâhnire mare şi în nepricepere pe cale pentru nelesnicioasa trecere şi culcându-se puţin să se odihnească, a adormit şi a văzut un stareț cinstit stând lângă el, apucându-l de mâna dreapta şi zicându-i: “Oare te-ai binecuvântat de Marcu Eugenicul episcopul Efesului cel ce a urmat pașilor apostolești?” Iar el a răspuns: “Am văzut Doamne pe minunatul şi tarele bărbat acela şi m-am binecuvântat de dânsul”. Apoi starețul a zis: “Binecuvântat este de Dumnezeu omul acela, că din deşertul sobor latinesc nimenea nu l-a învins pe el, nici cu averile, nici cu îmbunările, nici cu îngrozirile chinurilor. Deci, tu învăţătura şi descoperirea aceea ce ai auzit-o de la fericitul Marcu s-o propovăduiești oriunde vei merge, la toți drepții cei ce țin așezămintele sfinților apostoli şi poruncile sfinților părinți de la cele șapte sinoade, şi cel ce are înțelegere adevărată, să nu se amăgească. Iar pentru lungimea şi greutatea drumului să nu vă întristați, caci eu sunt nedepărtat de voi şi vă voi trece fără de grijă. Acestea şi mai multe dacă i-a zis cinstitul acela stareț, l-a întrebat prezbiterul: “Doamne, spune-mi cine ești tu, că mi se pare că ești trimis de Dumnezeu să ne scoți pe noi deznădăjduiții din pământul acesta străin?” Răspuns-a cel ce se arătase: “Eu sunt Serghie, pe care oarecând m-ai chemat, rugându-te în rugăciunea ta, şi te-ai făgăduit să vii în mănăstirea mea. După vedenia aceasta, deșteptându-se preotul, s-a bucurat şi a spus împreuna călătorului său, Toma, cele ce a văzut şi a auzit. Şi au mers amândoi, veselindu-se în calea lor, şi au ajuns degrabă prin dumnezeiescul acoperământ şi cu rugăciunile apărătorului său, cuviosului Serghie, sănătoși şi fără de bântuială în părţile Rusiei.

Ajutorul şi arătarea sfântului povestind, au propovăduit cele auzite de la dânsul, descriind pe larg toate cele ce s-au făcut la soborul din Florența.

Aceasta s-a pomenit aici pentru necuviința vremii de acum, întru care sfânta şi dreapta credință este hulită şi prigonită prea mult de latini. Ca sa vadă fiii Bisericii Răsăritului că stâlpul lor, cuviosul părintele nostru Serghie, şi după preaslăvirea sa, a arătat ca este nedrept soborul Florenței. Credința noastră (după Apostolul) constă nu în biruitoarele cuvinte ale înțelepciunii omenești şi în arătarea Duhului şi a puterii, şi nu în înțelepciunea şi măiestria omenească, ci în puterea lui Dumnezeu.

 sursa: Pelerin Ortodox

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: