πατερικά

Atunci se măreşte numele păcii, cînd nu ne vom împotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora. (Sf.Chiril cel Mare)

Sf.Filaret de New-York: Dovezile Învierii lui Hristos

Sf.Filaret de New-York

Hristos a înviat!

Din Istoria Bisericii se ştie că, relativ recent (mai ales în secolul al XIX-lea), printre teologii şi învățații neortodocşi au apărut mulţi care, în esenţă, nu au păstrat nimic creştinesc în convingerile lor, şi cu cea mai distructivă critică au atacat fundamentul adevărului credinţei noastre, în special cele patru Evanghelii. Atâtea cercetări s-au făcut, atâtea tratate ştiinţifice s-au scris pentru a demonstra că Sfintele Evanghelii nu aparţin Apostolilor Marcu, Matei, Luca şi Ioan, ci pur şi simplu sunt inventate de cineva, elaborate şi alcătuite mult mai târziu.

Aici trebuie de adăugat, că în ultimul timp, mai ales pe timpul Preafericitului Mitropolit Antonie [Hrapoviţki, n.n.], teologia noastră ortodoxă, răspunzând atacurilor raţionaliste şi criticii, le-a distrus până-n temelii şi le-a desfiinţat, demonstrând clar şi indubitabil că Evangheliile noastre sunt originale adevărate şi au fost scrise anume de acei evanghelişti, ale căror nume le poartă. Astfel, s-a întâmplat că aceşti critici, chiar nevrând, au jucat un mare rol în stabilirea adevărului incontestabil al Evangheliilor noastre. Acest lucru e similar cu o întâmplare din Japonia, când a venit (fiind încă tânăr ieromonah) neuitatul „Apostol japonez” – Arhiepiscopul Nicolae – şi a început să propovăduiască Ortodoxia (a cărei propovăduire se interzicea în Japonia), la el a venit un preot shintoist pe nume Sawabe, încrezut, înflăcărat în credinţa lui păgână, cu sabia scoasă şi a spus: „Dacă tu nu încetezi propovăduirea credinţei tale, atunci te voi omorî cu această sabie.” Ieromonahul Nicolae i-a răspuns liniştit: „Poţi – de moarte nu mi-e frică, dar văd că eşti un om convins, sincer, şi te sfătuiesc mai întâi să iei cunoştinţă de credinţa noastră… Spune-mi, cum poţi tu să o respingi atât de hotărât, cum poţi lua asemenea măsuri drastice când n-o cunoşti deloc? Dacă eşti un om cumsecade şi sincer, atunci ia cunoştinţă de ea pentru început. – „Ai dreptate” – a spus Sawabe, a plecat de la ieromonahul Nicolae, a început să studieze creştinismul, şi, neaşteptat pentru el însuşi şi pentru alţii, a devenit creştin-ortodox convins, adevărat „bărbat al faptei”, – şi când a strălucit luminătorul Apostol al Japoniei – Arhiepiscopul Nicolae – unul dintre colaboratorii săi a fost întâistătătorul Catedralei – stareţul protopop Pavel Sawabe.

Ceea ce s-a întâmplat cu Evangheliile noastre, s-a întâmplat, în parte, şi cu adevărul fundamental al acestor Evanghelii – adevărul Învierii lui Hristos. Cum l-a asaltat critica negaţionistă, ce explicaţii şi tâlcuiri a găsit! Caracteristic aici, însă, iată ce este: dacă omul, dintr-un motiv oarecare, nu vrea să primească şi nici să înţeleagă adevărul credinţei, atunci el se apucă de orice explicaţie, chiar şi de cele evident eronate – doar să se „agaţe” de ea şi astfel cumva să-şi liniştească conştiinţa conciliantă. Şi când aceşti gânditori şi „teologi” s-au luptat cu recunoaşterea Învierii adevărate, convingerile lor şi încercările de a explica în duhul necredinţei şi negării istorisirii evanghelice a Învierii Domnului Iisus Hristos, s-au redus, în principal, la trei ipoteze:

Prima – cea mai veche: aţi auzit de ea în Sâmbăta Mare în timpul citirii Sfintei Evanghelii, acolo se povesteşte cum soldaţii, uluiţi de apariţia îngerului care a prăvălit piatra de la uşa mormântului, cu groază au alergat la cărturari şi farisei şi le-au relatat cele întâmplate; aceştia, dându-le bani soldaţilor şi cumpărându-i astfel, le-au spus:

„Spuneţi, că în timp ce dormeam – au venit ucenicii Lui şi L-au luat.” Transcriind această explicaţie proastă, Evanghelistul Matei spune: „Şi s-a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de azi” (Mat. 28:15) – şi chiar până acum. El a spus asta despre vremea lui, la puţin timp după Înviere, dar noi pe bună dreptate putem repeta cuvintele lui, că s-a răspândit cuvântul acesta „până în ziua de azi” – şi până în zilele noastre. Acum, după aproape două mii de ani, în ciuda absurdităţii acestei „explicaţii”, se găsesc oameni care mai încearcă să susţină această absurditate (în special printre ateii din URSS).   

Din Faptele Apostolilor (cap. 12) noi ştim că soldaţii care-l păzeau pe Apostolul Petru nu au observat cum îngerul l-a scos noaptea din temniţă în chip minunat. Dimineaţa s-a dovedit că straja era la locul ei, lacătele întregi, dar Apostolul lipsea. Ce puteau spune străjerii? S-a întâmplat ceva de neînțeles şi de neexplicat. Dar împăratul Irod, cercetând întâmplarea, a poruncit ca străjerii să fie executaţi, pentru că atunci, fiind o disciplină de fier, soldatul roman răspundea cu capul pentru ceea ce păzea. Măcar din această cauză straja romană trebuia să pună la Mormântul Domnului soldaţii săi distinşi. Asta în primul rând. În al doilea rând, cel ce doarme nu este şi nici nu poate fi martor. Ei puteau numai să spună: „Noi am adormit” – şi nimic mai mult, dar să spună că „ucenicii L-au luat când noi dormeam” – e o afirmaţie nedemonstrată. Cel ce doarme nu e martor, dacă ei au văzut, înseamnă că nu dormeau şi atunci de ce nu i-au oprit?… După cum vedem, aceasta este o născocire inadmisibilă, dar de ea, în vremea lor, s-au agăţat cărturarii şi fariseii, iar în vremurile noastre s-au agăţat bolşevicii, în ciuda improbabilităţii evidente a acestei născociri.

A doua explicaţie: se spune, că Domnul Iisus Hristos, nu a murit pe cruce, ci a căzut într-un somn adânc, într-un fel, letargic, şi în peştera friguroasă, în aerul rece, de la parfumul miresmelor cu care a fost uns Trupul Său, El Şi-a revenit şi a ieşit din Mormânt. Cei care gândesc astfel evident că nu-L consideră pe Iisus Hristos ca fiind Faţa demnităţii Dumnezeieşti, ci om simplu. Dar împotriva acestei explicaţii demult s-a ridicat medicina, arătând o foarte simplă circumstanţă: dacă pui un om în peşteră cu mâinile şi picioarele străpunse, aşa cum erau străpunse la Mântuitorul, atunci acest om pentru mult timp nu se va putea să se ridice în picioare şi nici să lucreze cu mâinile. Cum şi în ce mod poate un om atât de grav bătut şi rănit să se scoale a treia zi din mormânt şi să prăvălească piatra cea mare şi grea despre care mironosiţele spuneau: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa Mormântului?” (Marcu 16:3)…

Această a doua inepţie este, de asemenea, o născocire absurdă, la fel ca şi prima. Ţin minte, pe  când trăiam în oraşul Blagoveşcensk, un doctor necredincios s-a gândit să tipărească în ziar o asemenea explicaţie, pentru care, în acelaşi ziar, a primit mustrare de la Arhiepiscopul Dimitrie, pe atunci – întâistătătorul Catedralei din Blagoveşcensk.

A treia explicaţie, care se considera a fi mai plauzibilă, a fost următoarea: se spune că Apostolii erau într-o asemenea măsură de nerăbdători de a-L vedea pe Hristos cel înviat, încât aceasta i-a dus într-o stare de exaltare exagerată; le-au apărut halucinaţii şi ei, fiind în această stare halucinată, au crezut că în faţa lor într-adevăr se află Învăţătorul lor; în realitate, aceasta ar fi fost o arătare a imaginaţiei bolnave – în stare de extaz bolnăvicios.

A susţine, desigur, se poate orice; împotriva morţilor se poate ridica orice, morţii nu pot răspunde. Dar să cunoaştem şi să judecăm despre Învierea Mântuitorului noi putem doar din Evanghelii; alte surse nu avem. Dar există în Evanghelie cel puţin un loc care ar indica faptul că Apostolii puteau fi atât de creduli şi exaltaţi?… Citiţi Evanghelia. Voi îndată veţi vedea contrariul: Apostolii nicidecum nu puteau să creadă; mironosiţele le spun, iar ei nu cred. Apostolul Toma a declarat direct, că „dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 19:25). Într-una din istorisirile evanghelice se spune că Domnul, arătându-se o dată Apostolilor, îi mustra pentru necredinţă, pentru împietrirea inimilor, pentru faptul că ei nu cred nici martorilor oculari. Astfel, vedem că Apostolii nu numai că nu se aflau într-o aşteptare extatică spre a-L vedea pe Învăţătorul înviat, ci, dimpotrivă – într-o neîncredere de neclintit…

Aceasta a fost aranjată de providenţa Dumnezeiască. Dacă după o asemenea neîncredere neclintită şi îndoială, Apostolii au crezut pe urmă într-atât Învierii lui Hristos, încât au mers la propovăduire şi la moarte pentru El – aceasta fără îndoială mărturiseşte despre realitatea Învierii Sale!

Cei care se ţin stăruitor de această ipoteză vorbesc despre halucinarea maselor, care s-a întâmplat, pretins, nu numai cu Apostolii, dar şi mai târziu cu toţi credincioşii. Deşi halucinarea în masă (când se halucinează mai mulţi oameni odată) a fost înregistrată în medicină, dar ca fenomen rar şi, în plus, ca halucinaţii vizuale. Cele auditive nu s-au cercetat. Dar Domnul, conform Evangheliei, nu o dată a avut convorbiri cu Apostolii după învierea Sa.

Nu trebuie să uităm nici indicaţia Evangheliei asupra faptului că Apostolii I-au adus Domnului Iisus Hristos (conform cererii Sale) peşte şi miere. Apostolii I-au adus, desigur, nu o halucinaţie, ci peşte adevărat şi miere adevărată, şi Domnul, de faţă cu ei, a mâncat acel peşte şi acea miere şi le înghiţea şi acestea dispăreau; dar o atare „halucinaţie”, în care să se distrugă mâncarea adevărată, reală – nimeni niciodată nu a văzut şi nici nu va vedea…

Astfel, şi a treia ipoteză s-a dovedit a fi deşartă. Când un om cinstit, dar într-atât de necredincios, mare învăţat şi gânditor independent, a început să studieze istorisirea evanghelică despre Înviere – în cartea sa el a început treptat să vină la credinţă, deşi încă ezita, – greu îi era să rupă legătura cu trecutul şi să-şi schimbe viziunile. Dar el a tras deschis şi cu îndrăzneală o concluzie: „Trebuie să recunoaştem că din toate povestirile evanghelice despre Învierea Mântuitorului putem converge la o singură concluzie: într-adevăr, Răstignit şi îngropat în Mormânt, nu se ştie şi nu se înţelege cum, dar indubitabil S-a arătat ucenicilor Săi, de aceea ei au început cu o asemenea putere şi convingere să propovăduiască despre Învăţătorul înviat.” Iată  ce a spus omul care încă mai ezita şi neavând credinţă adevărată, dar care a devenit, pe urmă, credincios…

Mulţumire Domnului – inima credincioasă nu are nevoie de dovezi! De ce să-i dovedeşti omului că este soarele pe cer când el luminează şi încălzeşte? Dar sunt orbi, nevăzători şi necredincioşi, şi iată acestor orbi le este folositor să studieze asemenea povestiri şi fapte, pentru că necredinciosul se străduie să convingă urmaşii săi de faptul că toate afirmaţiile lui sunt dovedite; iar când aceia încep sincer şi cinstit a le studia, văd că nimic din acestea nu este dovedit şi nici nu poate fi dovedit, de aceea Adevărul despre Învierea luminoasă a lui Hristos încă străluceşte cu lumină înaintea întregii omeniri… Hristos a înviat! Amin.

Anunțuri

3 răspunsuri la „Sf.Filaret de New-York: Dovezile Învierii lui Hristos

  1. chemanonim 13 Iulie 2013 la 19:01

    doresc sa preiau din cind in cind si de pe la voi cite un articol, se poate?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: