πατερικά

Atunci se măreşte numele păcii, cînd nu ne vom împotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora. (Sf.Chiril cel Mare)

Sf. Teofan Zăvorîtul: Duminica XXII-a după Cincizecime

Sfîntul Teofan Zăvorîtul (1815-1894)

[Lc. VIII, 26-39]. Îndrăcitul gadarean, după tămăduirea sa, se lipeşte de Domnul şi doreşte să rămînă cu El pentru totdeauna; după aceea însă, auzind voia Lui, merge şi propovăduieşte în întreaga cetate facerea de bine pe care a primit-o. Binefăcătorul atrage la Sine, voia Lui devine lege pentru cel miluit, iar limba acestuia nu se poate stăpîni să nu vestească ceea ce a primit de la El. Dacă am avea în minte toate bunătăţile pe care le-am pri­mit şi le primim de la Domnul, n-ar mai fi printre noi ne­recunoscători, n-ar mai fi călcători ai sfintei Lui Voi, n-ar mai fi oameni care să nu-L iubească mai mult decît  orişice. Prin botez, ne izbăvim de păcatul strămoşesc şi de pierzania pe care el o aduce; prin pocăinţă, ne curăţăm mereu de păcatele care se lipesc neîncetat de noi. Dum­nezeiasca Pronie ne apără de rele – pe care de multe ori nu le vedem – şi ne îndreaptă paşii pe calea cea mai puţin lip­sită de primejdii pentru noi şi mai prielnică ţelurilor noas­tre; şi, pînă la urmă, tot ce avem este de la Domnul. De aceea, se cuvine să ne dăruim Domnului din tot sufletul, să plinim întru toate Voia Lui şi să proslăvim numele Lui cel Preasfînt, mai ales cu viaţa şi cu faptele, ca să nu fim mai prejos decît îndrăcitul gadarean, care dintr-o dată s-a arătat atît de înţelept, încît a devenit pildă vrednică de urmat pentru toţi.

Evanghelia zilei:

 Sfînta Evanghelie după Luca cap. VIII, vers. 26-39

Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gerghesenilor, care este în faţa Galileii. Şi ieşind pe uscat, L-a întîmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzînd pe Iisus, strigînd, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui. Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpînea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărîmînd legăturile, era mînat de demon, în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicînd: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adînc. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii văzînd ce s-a întîmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a întîmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezînd jos, la picioarele lui Iisus şi s-au înfricoşat. Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrînd în corabie, S-a înapoiat. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămînă cu El. Iisus însă i-a dat drumul zicînd: Întoarce-te în casa ta şi spune cît bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea cîte îi făcuse Iisus.

Sursa: Sf. Teofan Zăvorîtul – Tîlcuiri la Sfînta Scriptură pentru fiecare zi din an

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: