πατερικά

Atunci se măreşte numele păcii, cînd nu ne vom împotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora. (Sf.Chiril cel Mare)

Sf. Ioan Gură de Aur despre anatemă

Sf. Ier. Ioan Gură de Aur (347-407 d. Hr.)

Sf. Ier. Ioan Gură de Aur (347-407 d. Hr.)

Cuvine-se să ne învăţăm a nu aduce sub blestem
nici pe cei vii, nici pe cei morţi

1. V-am vorbit nu de mult despre faptul de a nu-L putea cunoaşte pe Dumnezeu, şi v-am vorbit pe cît se poate arătîndu-vă cu texte din Scriptură şi cu argumente raţionale că înţelegerea firii dumnezeieşti este cu totul de nepătruns chiar şi puterilor celor nevăzute, acelor puteri care duc o viaţă netrupească şi fericită. Cu toate acestea, noi, care ducem o viaţă uşuratică şi stricată, noi, care ne lăsăm robiţi de tot felul de păcate, căutăm să cunoaştem ceea ce este cu totul necunoscut chiar făpturilor nevăzute. Avînd ca temei al unei astfel de purtări buna părere ce o avem despre puterea noastră de judecată şi dorinţa de a afla slavă deşartă de la cei ce se-ncred în noi, nu ne mai gîndim că firea noastră e mărginită, nici nu mai urmăm dumnezeieştii Scripturi şi Părinţilor, ci, tîrîţi ca de un şuvoi de apă de buna părere ce o avem despre noi, am căzut într-un păcat atît de mare.
Dar iată, să vă vorbesc acum şi cele ce se cuvin despre anatemă; să vă arăt puterea acestui păcat, pe care nimeni nu-l socoate păcat, ca să pun frîu prin aceasta gurilor celor neînfrînate şi să dau pe faţă boala celor care se folosesc, la întîmplare, de acest cuvînt.
Viaţa noastră a ajuns într-atît de păcătoasă, încît, deşi suntem căzuţi atît de jos, nu ne mai dăm seama că suntem în cele mai mari păcate. S-au împlinit cu noi cuvintele prooroceşti: De la picioare pînă la cap, nimic… nu e neatins: răni, vînătăi, bube deschise; nici oblojeli, nici feşe, nici untdelemn, nimic care să le vindece .
De unde să-mi încep vorba despre acest păcat? De la poruncile rînduite de Stăpînul nostru sau de la neştiinţa şi nepăsarea voastră? N-am să fiu oare luat în rîs de unii, grăind astfel? N-am să par că mi-am ieşit din minţi? N-am să fiu oare acoperit de ocară, fiindcă am de gînd să vorbesc de aceste lucruri pline de mîhnire şi vrednice de lacrimi? Dar ce-aş putea face? Sufăr, mi se sfîşie sufletul, mi se rupe inima de durere cînd văd atîta nepăsare, cum întrecem în nelegiuire pe iudei, şi în necredinţă, pe păgîni. Cînd ies în lume, văd oameni care n-au mintea luminată de dumnezeiasca Scriptură şi care nu cunosc cîtuşi de puţin Scriptura – pe cele mai multe le trec sub tăcere, fiindu-mi ruşine să le spun -, oameni nesăbuiţi şi flecari, neînţelegînd nici cele ce grăiesc, nici cele pentru care dau adeverire , ca unii care îndrăznesc să ne dea o învăţătură despre credinţă şi să aducă sub blestem ceea ce nu ştiu, încît cei străini de credinţa noastră ne iau în rîs că nu suntem în stare să îngrijim de o bună vieţuire şi nici n-am fost învăţaţi să facem fapte bune.
2. Vai, ce nenorocire! Că mulţi drepţi şi prooroci au dorit să vadă cele ce vedem noi, şi n-au văzut, şi să audă cele ce auzim, şi n-au auzit . Şi noi ne batem joc de ele! Luaţi aminte, rogu-vă, la cele auzite, ca nu cumva să cădem!  Dacă porunca grăită prin îngeri s-a adeverit şi orice călcare de poruncă şi orice neascultare şi-a primit dreapta răsplătire, cum vom scăpa de pedeapsă noi, dacă vom fi nepăsători la o astfel de mîntuire?
Spune-mi: care-i lucrarea harului evanghelic? Pentru ce a venit Fiul lui Dumnezeu în trup? A venit oare ca să ne fim potrivnici unii altora? Învăţătura lui Hristos, întru totul mai desăvîrşită decît Legea (veche), cere de la noi mai multă dragoste de oameni. În Legea veche se spune: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi! ; în Legea nouă însă, se spune să-ţi pui sufletul pentru aproapele tău . Ia aminte la Hristos grăind: Un om oarecare cobora din Ierusalim în Ierihon, şi a căzut între tîlhari, care, dezbrăcîndu-l pe el şi rănindu-l, s-au dus, lăsîndu-l aproape mort. Din întîmplare, un preot cobora pe calea aceea şi, văzîndu-l, a trecut pe alături. Asemenea şi un levit, ajungînd la acel loc şi văzîndu-l, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergînd pe cale, a venit la el şi, văzîndu-l, i s-a făcut milă de el şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnînd pe ele untdelemn şi vin; şi, punîndu-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, ieşind şi scoţînd doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: „Poartă grijă de el şi, orice vei mai cheltui, cînd mă voi întoarce, îţi voi da ţie!” Deci care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tîlhari? Iar el a zis: „Cel ce a făcut milă cu el.” Iar Iisus i-a zis lui: „Mergi de fă şi tu asemenea!”  Iată, cît e de mirare! N-a numit “aproapele” nici pe preot, nici pe levit, ci pe cel dispreţuit de iudei potrivit învăţăturii lor, adică pe samarinean, pe cel străin, pe cel mult hulit. Numai pe el l-a numit “aproapele”, pentru că la el s-a găsit milă.
Cuvintele acestea sunt ale Fiului lui Dumnezeu; iar pe acestea le-a împlinit cu fapte cînd a venit pe pămînt, căci n-a murit numai pentru prieteni şi pentru ai Lui, ci şi pentru duşmani, pentru tirani, pentru înşelători, pentru cei ce L-au urît, pentru cei ce L-au răstignit, pe care-i ştia mai înainte de întemeierea lumii că aşa vor fi; i-a ştiut mai dinainte, şi totuşi i-a zidit într-Însul, fiind biruită preştiinţa de bunătate. Pentru aceştia Şi-a vărsat sîngele Lui, pentru aceştia a primit junghiere. Că spune Domnul: Pîinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu!  Şi Pavel spune aceasta în epistola sa: Căci vrăjmaşi fiind, ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său . Şi iarăşi, în Epistola către Evrei, spune că a gustat moartea pentru toţi oamenii .
Aşadar, dacă Hristos a săvîrşit aceste fapte, iar Biserica împlineşte pildele acestor fapte făcînd în fiecare zi rugăciuni pentru toţi oamenii, cum îndrăzneşti tu să dai anatemei?
Te întreb: Ce vrea să însemne cuvîntul acesta pe care-l spui: Să fie anatema! ? Ştii oare ce spui? Îţi dai seama ce grăieşti? Cunoşti puterea acestui cuvînt?
Vei găsi, într-adevăr, în Scriptura cea de Dumnezeu insuflată rostindu-se “anatema” peste Ierihon: Şi toată cetatea aceasta îi va fi anatema (va fi pusă deoparte) Domnului Dumnezeului tău . Şi pînă în ziua de azi este printre noi acest obicei, să se spună: “Cutare a făcut aceasta, a făcut anatemă (ofrandă) în acest loc”. Oare aceasta să fie anatema pe care tu o rosteşti? Nu! Căci prin această anatemă se înţelege o faptă bună, un dar făcut lui Dumnezeu. Tu însă ce vrei să spui cînd rosteşti: “anatema!”? Iată ce vrei să spui!: “Să fie dat diavolului, să nu mai aibă parte de mîntuire, să ajungă străin de Hristos!”
3. Cine eşti tu, de ţi-ai luat această stăpînire şi această mare putere? La ziua judecăţii, Fiul lui Dumnezeu va sta pe scaunul de judecată şi va pune oile de-a dreapta Sa, şi caprele de-a stînga. Pentru ce ţi-ai luat o rîvnă atît de mare, cu care a fost învrednicită numai ceata Apostolilor şi cei care au fost, cu adevărat, după toată rînduiala, urmaşii lor, plini de har şi de putere? Aceştia, păzind cu toată luarea-aminte porunca lui Hristos, ca şi cum şi-ar fi scos ochiul cel drept , aşa alungau pe eretici din Biserică. Aceasta arată marea lor milă şi durere, căci se taie un mădular de seamă. Pentru aceea l-a şi numit Hristos “ochiul cel drept”, pentru a arăta mila celor care-l alungau pe cel potrivnic dreptei-credinţe. De aceea Apostolii şi urmaşii lor au fost şi în această privinţă, ca şi în toate faptele lor, cu multă luare-aminte: condamnau şi alungau ereziile, dar nu aduceau pe nici unul dintre eretici sub blestem. Se pare că Apostolul Pavel a fost silit numai în două împrejurări să rostească anatema; dar n-a dat anatemei pe cineva anume: o dată în Epistola către Corinteni, spunînd: Dacă cineva nu-L iubeşte pe Domnul nostru Iisus Hristos, să fie anatema! , şi altă dată în Epistola către Galateni: Dacă cineva vă propovăduieşte altceva decît ceea ce aţi primit, să fie anatema!
Cu ce te-mpotriveşti? Ceea ce nimeni din cei ce au primit această putere n-a făcut şi nici n-a îndrăznit să facă, aceea îndrăzneşti să faci tu, lucrînd împotriva tainei iconomiei întrupării şi a pătimirii mîntuitoare a Domnului şi luînd-o înaintea judecăţii Împăratului?
Vreţi să aflaţi ce a grăit un sfînt, unul de mai înainte de noi, un urmaş al Apostolilor, care a fost învrednicit şi de mucenicie?  Acest sfînt, ca să arate cît de greu este cuvîntul: “Să fie anatema!”, s-a folosit pentru aceasta de o pildă. “După cum un om de rînd care se îmbracă în purpură împărătească – spune el – este ucis ca uzurpator, şi el, şi cei ce l-au ajutat, tot astfel şi cei ce, slujindu-se de poruncile Domnului aduc sub blestemul Bisericii pe un om, aduc asupra lor cea mai mare pierzanie, pentru că răpesc dreptul de judecător al Fiului”. Socotiţi oare că este o faptă fără însemnătate a osîndi pe cineva cu o astfel de sentinţă, înainte de vremea judecăţii şi înainte de Judecător? Cuvîntul acesta, anatema, prin înţelesul pe care-l are, ne separă cu totul de Hristos.
Dar oamenii, care sunt într-atît de păcătoşi, ce-şi spun? “Acela este un eretic, spun ei, în el îşi are sălaş diavolul, grăieşte nedreptate împotriva lui Dumnezeu, iar prin cuvintele lui ademenitoare şi prin înşelăciunea lui deşartă a dus pe mulţi în prăpastia pierzaniei. Pentru aceasta a fost izgonit de Sfinţii Părinţi dascălul lui, care a tăiat din trupul Bisericii”, înţelegînd prin aceasta fie pe Paulin , fie pe Apolinarie .
Apostolul spune: Să dea învăţătură, certînd cu blîndeţe pe cei ce stau împotrivă, ca doar le va da lor Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului, şi ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinşi pentru a-i face voia . Întinde mreaja dragostei nu ca să cadă cel neputincios, ci, dimpotrivă, ca să se vindece! Arată că din toată inima ta vrei să faci ca binele (pe care l-ai primit tu) să fie binele tuturora! Aruncă undiţa cea plăcută a dragostei, şi astfel, cercetînd cu ea cele ascunse, scoate din prăpastia pierzării pe cel pe care îl îneacă gîndurile sale. Păruta lui învăţătură bună vine sau din prejudecată, sau din neştiinţă. Arată-i că învăţătura lui e străină de învăţătura încredinţată de Hristos Sfinţilor Apostoli. Iar dacă omul care s-a abătut din calea cea dreaptă va voi să primească sfatul tău, el, după cuvîntul proorocului, cu viaţă va vieţui , iar tu îţi vei izbăvi sufletul tău. Dar dacă nu vrea, ci stăruie în îndărătnicia lui, tu, ca să nu te acoperi de vină, mărturiseşte-ţi numai credinţa ta, cu îndelungă răbdare şi bunătate, ca să nu-ţi ceară Judecătorul din mîna ta sufletul lui. Nu fi cu ură, nu-i întoarce spatele, nu-l prigoni! Dimpotrivă, arată-i dragoste curată şi adevărată. Cîştigă-i dragostea! De n-ai avea alt folos, acesta este marele folos, acesta-i marele cîştig, că vă iubiţi unul pe altul, că aţi învăţat să fiţi ucenici ai lui Hristos. Căci spune Hristos: Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, de veţi avea dragoste unii faţă de alţii!  Apostolul a arătat că, dacă nu e dragoste, nimic nu foloseşte: nici cunoaşterea tainelor dumnezeieşti, nici credinţa, ori darul proorociei, ori sărăcia de bună voie, nici mucenicia pentru Hristos. Că spune Apostolul: De-aş avea toate tainele şi toată ştiinţa şi credinţă încît să mut şi munţii, dar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Şi de-aş grăi în limbi îngereşti şi de-aş împărţi toată avuţia mea şi de-aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Dragostea îndelung rabdă, nu se semeţeşte, nu caută ale sale, toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă .
4. Nimeni dintre voi, mult iubiţilor, n-a avut atîta dragoste pentru Hristos cîtă a avut sfîntul suflet al lui Pavel! Nimeni dintre oameni, afară numai de el, n-a fost cu îndrăznire a rosti asemenea cuvinte; îi ardea sufletul spunînd: Împlinesc lipsurile necazurilor lui Hristos în trupul meu ; şi: Că aş fi dorit eu însumi a fi anatema de la Hristos pentru fraţii mei! ; şi iarăşi: Cine este slab şi eu să nu fiu slab?  A avut atîta dragoste pentru Hristos! Cu toate acestea, n-a ocărît pe nimeni, n-a silit pe nimeni, n-a dat anatemei pe nimeni. De-ar fi făcut aceasta, n-ar fi adus lui Dumnezeu atît de multe neamuri şi atîtea cetăţi întregi! Dimpotrivă, făcea acestea vorbind frumos, rugînd, îndemnînd, deşi era umilit, lovit, pălmuit şi luat în rîs de toţi.
Astfel, cînd s-a dus la atenieni şi i-a aflat pe toţi închinători la idoli, nu i-a ocărît spunîndu-le: “Sunteţi nişte atei şi cu totul necredincioşi!”, nu le-a spus: “Pe toate lucrurile voastre le socotiţi dumnezei, şi numai de singurul Dumnezeu vă lepădaţi, de Stăpînul şi Ziditorul întregii lumi!”
– Dar ce le-a spus?
– Iată! Trecînd şi privind locurile voastre de închinare, am aflat şi un altar pe care era scris: “Dumnezeului necunoscut”. Ei bine. Cel pe Care voi necunoscîndu-L Îl cinstiţi, pe Acela vi-L vestesc eu vouă!  Ce lucru minunat! Ce inimă de părinte! A spus că elinii erau evlavioşi , cu toate că se închinau la idoli, cu toate că erau necredincioşi!
– Pentru ce?
– Pentru că îndeplineau toate îndatoririle religiei lor ca nişte oameni evlavioşi, socotind că cinstesc pe Dumnezeu, fiind încredinţaţi de aceasta.
Rogu-vă dar pe voi toţi să fiţi următori lui Pavel, şi eu împreună cu voi! Dacă Domnul, Care cunoaşte mai dinainte gîndul şi voinţa fiecăruia, Care ştie mai dinainte rostul fiecăruia dintre noi, a făcut aceasta, spre a revărsa asupra noastră darurile şi dărnicia Sa – căci Dumnezeu nu ne-a zidit spre rele – învrednicindu-ne astfel de bunătăţile cele de obşte, pentru că vrea ca toţi să fim următori ai Lui, pentru ce tu lucrezi împotrivă, tu, care te duci la Biserică spre a săvîrşi jertfa Fiului lui Dumnezeu? Nu ştiţi oare că Hristos n-a zdrobit trestia frîntă şi n-a stins feştila ce fumegă ?
– Dar ce înţeles au aceste cuvinte?
– Ia aminte! Hristos n-a alungat pe Iuda şi pe cei ce au căzut la fel cu el, pînă ce fiecare dintre ei nu s-a răzleţit singur şi nu s-a dat cu totul rătăcirii.
Nu facem noi oare rugăciuni pentru neştiinţa poporului? Nu ni s-a poruncit oare să ne rugăm pentru duşmani, pentru cei ce ne urăsc şi pentru cei ce ne prigonesc?
Iată, eu îmi împlinesc slujba mea! Iată, rogu-vă, hirotonia nu dă putere de stăpîn, nu înalţă, nu duce la tiranie. Toţi am luat acelaşi Duh, toţi am fost chemaţi la înfiere întru El; iar pe cei pe care Tatăl i-a încercat, pe aceia i-a învrednicit să slujească, după stăpînirea rînduită lor, fraţilor lor. Împlinindu-mi dar slujba, cu stăruinţă vă rog să vă depărtaţi de un păcat aşa de mare. Cel pe care vrei să-l aduci sub blestem este sau viu şi în viaţa aceasta muritoare, sau mort. Dacă este încă în viaţa de aici, păcătuieşti de vrei să ţii departe de Hristos pe un om care se poate întoarce, care se poate schimba din rău în bine; iar dacă e mort, păcătuieşti cu mult mai mult.
– Pentru ce?
– Pentru că Pentru Domnul său stă sau cade , pentru că nu mai este sub stăpînire omenească. Şi e primejdios să judeci asupra a ceea ce este ascuns şi păstrat Judecătorului veacurilor, singurul Care ştie şi măsura cunoştinţei, şi mărimea credinţei.
Spune-mi, rogu-te: de unde vom şti cu ce cuvinte se va învinovăţi sau se va apăra acela în ziua cînd Dumnezeu va judeca cele ascunse ale oamenilor? Cu adevărat, cît sunt de necercetate căile Lui şi cît de nepătrunse judecăţile Lui!  Că cine a cunoscut gîndul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui?  Poate că nimeni dintre noi, prea iubiţilor, nu se mai gîndeşte că am fost învredniciţi primind înnoire a vieţii prin harul Sfîntului Botez! Poate că nimeni nu vrea să mai ştie că are să fie o judecată viitoare! Dar pentru ce aduc vorba eu de judecata viitoare? Nu vrem să mai ştim nici că vom muri şi că vom ieşi din trup, şi aceasta numai din pricina nebuniei ce ne face robi ai lumii acesteia!
Staţi departe, rogu-vă, de un păcat atît de mare! Iată, spun şi mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi înaintea aleşilor Lui îngeri, că păcatul acesta are să ne fie în ziua judecăţii pricină de mare chin şi de foc nestins. Dacă în pilda celor zece fecioare, au fost izgonite din cămara cea de nuntă, din pricina împietririi inimii lor, fecioarele care duseseră o viaţă strălucită şi plină de credinţă, fiindcă Stăpînul a toate văzuse faptele lor, cum vom putea fi învredniciţi de mîntuire noi, care trăim fără nicio grijă şi ne purtăm fără milă cu aproapele nostru? De aceea, rogu-vă, să nu ascultaţi cu nepăsare astfel de cuvinte! Negreşit, trebuie să anatemizăm învăţăturile eretice, cele potrivnice învăţăturilor primite de noi, să condamnăm învăţăturile lipsite de credinţă, dar să cruţăm cu toată grija pe oameni şi să ne rugăm pentru mîntuirea lor!
Facă Dumnezeu ca noi toţi să fim stăpîniţi de dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, să împlinim lucrarea poruncilor Domnului nostru, ca în ziua învierii să întîmpinăm pe Mirele Ceresc cu fapte de milă şi cu candelele aprinse, aducîndu-I Lui întru slavă cît mai mulţi oameni, care au primit folos de pe urma inimii noastre bune, cu harul şi cu iubirea de oameni a Unuia Născut Fiul lui Dumnezeu, cu Care Tatălui slavă, împreună cu Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

 Sursa : Sf. Ioan Gură de Aur, « Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă şi providenţă. Despre rugăciune. Despre vieţuirea după Dumnezeu », EIBMBOR, 2005, pg. 368-377

Vezi şi:

Arhimandrit Serafim Alexiev – Unica osîndire îngăduită

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: