πατερικά

Atunci se măreşte numele păcii, cînd nu ne vom împotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora. (Sf.Chiril cel Mare)

Arhivă Categorii:r Catolicism

Sf.Serghie de Radonej arată nedreptatea sinodului unionist de la Florenţa

Despre viața cuviosului părintele nostru Serghie şi despre multe minuni ale lui, se afla tipărita carte în împărăteasca cetate, Moscova, în care între alte minuni ale sfântului se află şi aceasta: “După sinodul cel din Florența, unde mulțime de dreptcredincioși, arhierei şi preoți care n-au vrut să se unească cu rătăcirea latinească (ereziile romano-catolicilor – n.s.), s-au fost pierdut cu felurite chinuri de către latini.

Un prezbiter din părţile Rusiei celei mari, care mersese la soborul acela, cu Isidor mitropolitul Kievului, cel ce a căzut mai pe urma din dreapta credință şi era numele prezbiterului Simeon – a răbdat multe necazuri şi munci în temniță şi în obezi, pentru buna credință, de la mitropolitul Isidor lepădatul. Apoi, scăpând din lanțuri, s-a sfătuit cu Toma solul Tverschei şi au fugit din cetatea latinească în ţara lor. Fiind în mâhnire mare şi în nepricepere pe cale pentru nelesnicioasa trecere şi culcându-se puţin să se odihnească, a adormit şi a văzut un stareț cinstit stând lângă el, apucându-l de mâna dreapta şi zicându-i: “Oare te-ai binecuvântat de Marcu Eugenicul episcopul Efesului cel ce a urmat pașilor apostolești?” Iar el a răspuns: “Am văzut Doamne pe minunatul şi tarele bărbat acela şi m-am binecuvântat de dânsul”. Apoi starețul a zis: “Binecuvântat este de Dumnezeu omul acela, că din deşertul sobor latinesc nimenea nu l-a învins pe el, nici cu averile, nici cu îmbunările, nici cu îngrozirile chinurilor. Deci, tu învăţătura şi descoperirea aceea ce ai auzit-o de la fericitul Marcu s-o propovăduiești oriunde vei merge, la toți drepții cei ce țin așezămintele sfinților apostoli şi poruncile sfinților părinți de la cele șapte sinoade, şi cel ce are înțelegere adevărată, să nu se amăgească. Iar pentru lungimea şi greutatea drumului să nu vă întristați, caci eu sunt nedepărtat de voi şi vă voi trece fără de grijă. Acestea şi mai multe dacă i-a zis cinstitul acela stareț, l-a întrebat prezbiterul: “Doamne, spune-mi cine ești tu, că mi se pare că ești trimis de Dumnezeu să ne scoți pe noi deznădăjduiții din pământul acesta străin?” Răspuns-a cel ce se arătase: “Eu sunt Serghie, pe care oarecând m-ai chemat, rugându-te în rugăciunea ta, şi te-ai făgăduit să vii în mănăstirea mea. După vedenia aceasta, deșteptându-se preotul, s-a bucurat şi a spus împreuna călătorului său, Toma, cele ce a văzut şi a auzit. Şi au mers amândoi, veselindu-se în calea lor, şi au ajuns degrabă prin dumnezeiescul acoperământ şi cu rugăciunile apărătorului său, cuviosului Serghie, sănătoși şi fără de bântuială în părţile Rusiei. Citește mai mult din acest articol

Sf.Grigorie Dialogul, Papa Romei: Scrisoare despre supremaţia episcopală

1.      Grigorie cãtre Evloghie, Episcop al Alexandriei, şi cãtre Anastasie, Episcop al Antiohiei.

2.      Atunci când Predicatorul prin excelentã spunea: „Atât timp cât voi fi Apostol al neamurilor, voi slãvi slujirea mea” (Rom. 11:13); atunci când spunea în altã parte: „Noi am fost blânzi în mijlocul vostru precum o doicã îngrijeşte pe fiii sãi” (I Tes. 2:7), el ne lasã nouã, celor care vom veni dupã el, exemplul de a fi în acelaşi timp smeriţi cu duhul şi credincioşi în a pãstra cu cinste demnitatea Cinului nostru, în aşa fel încât smerenia noastrã sã nu fie timiditate şi înãlţarea noastrã sã nu fie trufie.

3.      Acum opt ani, când încã trãia Pelaghie, predecesorul nostru de sfântã pomenire, confratele nostru, coepiscopul Ioan, profitând de ocazia ivirii unei alte probleme, a întrunit un sinod în oraşul Constantinopol şi s-a strãduit sã ia titlul de „universal”. De îndatã ce predecesorul meu a luat cunoştinţã de aceasta, el a trimis scrisori prin care, în virtutea autoritãţii sfântului apostol Petru, a anulat actele acelui sinod.

4.      Am avut grijã sã adresez Sanctitãţii Voastre copii ale acestor scrisori. Cât priveşte diaconul care, dupã obicei, se alãturã suitei Prea Cucernicilor Împãraţi pentru problemele eclesiale, Pelaghie i-a interzis sã se împãrtãşeascã la slujbã împreunã cu sus-numitul nostru coepiscop. Urmând predecesorului meu, am scris coepiscopului nostru scrisori ale cãror copii am considerat cã trebuie sã vi le trimit Fericirii Voastre. Principalul nostru scop – într-o problemã care, din cauza trufiei ei, tulburã Biserica pânã în strãfundurile ei – era sã-i amintim duhului fratelui nostru de modestie, pentru ca, dacã n-ar voi sã cedeze nimic din tãria trufiei lui, sã putem mai uşor, cu ajutorul Atotputernicului Dumnezeu, sã aflãm mijloacele de a-l corecta sever. Citește mai mult din acest articol

„Achindin, care a rostit cuvinte hulitoare împotriva Bisericii lui Dumnezeu, să fie anatema!”

Din viaţa Sf.Sava Vatopedinul, scrisă de Sf.Filothei Kokinos (sec.XIV), ucenicul Sfîntului Sava

Vedenia aceasta a avut-o Sfîntul Sava în vremea cînd era nelămurit în legătură cu problema apărută atunci, a ereziei lui Achidin. (Cuvintele în ghilimele sunt ale Sfîntului Sava, celelalte sunt ale Sfîntului Filothei)

„Era noapte şi mă rugam mult. Am făcut rugăciune neîntreruptă şi stăruitoare pentru problema aceasta. Timpul trecea şi apăreau zorii. La un moment dat mi s-a părut că am adormit. Dar nu era somn, ci o amorţeală a simţurilor trupeşti, care-mi ţinea mintea între somn şi veghe.

Se făcea că stau într-o biserică spaţioasă şi măreaţă. Un cor strălucitor de arhierei a ieşit din altar cu mult fast şi strălucire. Îndată ce au ieşit pe uşile împărăteşti, n-au urmat toţi acelaşi drum, ci s-au despărţit în două, ca un rîu. Jumătate au completat spaţiul din dreapta, înconjurîndu-l. Au început de la stîlpul porţii împărăteşti şi au continuat să stea drepţi şi măreţi în faţa sfintelor icoane. Stăteau spate în spate, lipiţi, aşezaţi ca într-un lanţ. Cealaltă jumătate s-a aşezat la fel, în spaţiul din stînga.

Un respect negrăit stăpînea pretutindeni. Toţi erau gînditori, toţi cugetau, toţi se concentrau. Totodată acolo se afla o mare mulţime de oameni. Cu toţii îi priveam pe arhierei cu teamă şi respect.

Atunci am văzut pe cineva care semăna cu un diacon, ieşind singur din acel altar. Strălucitor şi luminos la chip şi la veşminte, părea un înger venit să aducă porunci minunate. În mînă ţinea o carte, gata să citească ce scria în ea. S-a înclinat în dreapta şi în stînga în faţa celor prezenţi, a păşit drept şi a urcat pe scările amvonului. Mai întîi a tăcut puţin şi a atras toate privirile asupra lui, cum era firesc. Astfel i-a făcut pe ascultători să fie şi mai atenţi. O tăcere adîncă stăpînea încă pretutindeni. Atunci a deschis cartea – ce privelişte înfricoşătoare! – şi a spus: „Achindin, care a rostit cuvinte hulitoare împotriva Bisericii lui Dumnezeu, al doilea Iuda, trădătorul evlaviei, al doilea Arie, sfîşiind ca şi acela Biserica lui Hristos, apostatul, vrăjmaşul şi războinicul vădit al adevărului, să fie anatema!” Citește mai mult din acest articol

Epistola enciclică către ortodocşii cei de pretutindenea, a Bisericii celei Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească (1848)

Epistola encilcică, către ortodocşii cei de pretutindenea, a Bisericii celei una, sfântă, sobornicească şi apostolească, a celor patru Patriarhi ai Răsăritului, la anul 1848 de la Hristos.

Răspuns la Epistola Papei Pius al IX-lea, Către Răsăriteni.

Tuturor celor de pretutindenea, în Duhul Sfânt iubiţi şi doriţi fraţi ai noştri, sfinţiţilor Arhierei, preacucernicului cler din jurul lor, şi tuturor ortodocşilor, fii adevăraţi ai Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, frăţească îmbrăţişare în Duhul Sfânt, şi toate cele bune şi de mântuire de la Dumnezeu.

Trebuia ca evanghelica propovaduire, sfântă şi dumnezeiască, a răscumpărării noastre, de către toţi aşa neschimbată să se vestească, şi în veci aşa curată să se creadă, precum au descoperit-o dumnezeieştilor şi sfinţilor săi Ucenici Mântuitorul nostru, Care pentru aceasta S-a deşertat pe sine, chip de rob luând (Filip. 2, 7), pogorându-Se din sânurile părinteşti şi dumnezeieşti; şi, iarăşi, mereu la fel precum aceia, făcându-se martori văzători şi auzitori, ca nişte trâmbiţe puternice în toată lumea au răsunat-o – căci în tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii graiurile lor (Ps. 18, 4; Rom. 10, 18); şi, în sfârşit, aşa neatinsă, cum de obşte ne-au învăţat-o atâţia şi atât de mari de Dumnezeu purtători Părinţi ai Bisericii Soborniceşti, cei de la marginile pământului, care aceleaşi graiuri le-au repetat, şi până la noi în Sinoade şi fiecare în parte au învăţat. Ci precum odinioară în Eden începătorul răutăţii, vrăjmaşul cel înţelegător al mântuirii oamenilor, luând cu viclenie chip de sfetnic folositor, l-a făcut pe om călcător poruncii celei dumnezeieşte încunoştiinţate, tot astfel, amăgind pe mulţi din când în când şi în Edenul cel înţelegător, Biserica lui Dumnezeu, şi unelte ale sale pe aceştia făcând, amestecând veninul ereziei în izvoarele cele limpezi ale învăţăturii ortodoxe, adapă pe mulţi nevinovaţi care vieţuiesc fără pază, neluând seama la cele ce s-au auzit (Evr. 2, 1) şi cele vestite de Părinţii lor (A Doua Lege 32, 7) potrivit Evangheliei şi pururea la fel cu Dascălii cei de mai inainte; şi socotind neîndestulător spre mântuirea lor sufletească cuvântul cel grăit şi scris al Domnului şi mărturisirea Bisericii celei de totdeauna, urmăresc nelegiuire nouă şi înnoiri, ca la îmbrăcăminte, şi desfăşoară în toate chipurile învăţătura evanghelică cea de ei stricată.

2. De aici dar ereziile cele mult sfâşiate şi îngrozitoare, cu care Biserica Sobornicească, primind chiar din scutecele ei toată armarea lui Dumnezeu, şi apucând şi sabia Duhului, care este graiul lui Dumnezeu (Efes. 6, 13-17), nevoită a fost să se războiască, şi împotriva tuturor a biruit până azi, şi va birui în toţi vecii, după toată lupta mai strălucită şi mai puternică arătându-se. Citește mai mult din acest articol

Sf.Maxim Grecul despre unirea cu catolicii

Cuvînt împotriva lucrării mincinoase a lui Nicolae neamţul – despre unirea ortodocşilor cu latinii*

Acest Nicolae Bulev a trăi multă vreme în oraşul izbăvit de Dumnezeu, Moscova, în zilele binecinstitorului împărat, marelui cneaz Vasili Ioanovici al întregii Rusii (1505-1533), şi s-a bucurat de mare cinste din partea acestui împărat pentru iscusinţa lui de medic. Însă el a scris, cu scop viclean, un cuvînt plin de toată făţărnicia, despre unirea credinţei greceşti cu cea romană. În acest cuvînt, el laudă cu viclenie credinţa noastră, iar ereziile latine, din pricina cărora noi neam despărţit de ei, le-a ascuns, vicleanul, şi nu a scris nimic despre ele. Însă călugărul Maxim (1480-1556), aflînd despre lucrarea lui înselătoare, s-a înarmat împotriva uneltirilor lui cu harul Sfîntului Duh şi a scris acest cuvînt:

„Domnul şi Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, la mulţimea celorlalte porunci şi învăţături mîntuitoare ale Sale, prin care ne îndrumă pe noi, cei ce credem în El, pe calea cunoaşterii neclintite şi neîntinate a lui Dumnezeu, a adăugat şi aceasta, zicînd: Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori (Mt.7,15). De aceea, Iubitorul de oameni, învăţîndu-ne cum să îi recunoaştem şi să ne păzim nevătămaţi de ei, adaugă: După roadele lor îi veţi cunoaşte.

El îi numeşte prooroci mincinoşi pe învăţătorii mincinoşi, adică pe ereticii care vorbesc din pîntecele lor (din cuget trupesc), iar nu după Legea Evangheliei şi după teologie, şi care, prin propriile lor cuvinte sirete, amăgesc inimile oamenilor simpli. Roadele lor sunt nu numai faptele şi cuvintele lor, ci şi învăţătura lor răstălmăcită, ascunsă în adîncul scrierilor lor.

La fel ca şi Mîntuitorul, vesteşte şi dumnezeiescul Apostol Pavel vorbind despre aceiaşi prooroci mincinoşi în a doua Epistolă către Corinteni. Iată ce zice: Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos (II Cor.11,13). Ca unii ca aceştia este şi linguşitorul Nicolae neamţul, care a trăit mulţi ani în mijlocul bine-credinciosului popor rus şi s-a străduit prin toate mijloacele să-l abată de la credinţa cea ortodoxă primită de la strămoşii săi. În rîndul celorlalte fapte viclene ale lui se numără şi faptul că a scris cuvîntul despre unirea ruşilor cu latinii, silindu-se să arate că atît credinţa unora, cît si a celorlalţi este una şi aceeaşi. Citește mai mult din acest articol