πατερικά

Atunci se măreşte numele păcii, cînd nu ne vom împotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora. (Sf.Chiril cel Mare)

Arhivă Categorii:r Sfinţii Părinţi din vechime

Sf. Teodor Studitul: Întinare are împărtăşania unde e pomenit ereziarhul!

Sf. Teodor Studitul (759-826 d. Hr.)

Sf. Teodor Studitul (759-826 d. Hr.)

Scrisoarea 553

Către soţia unui spătar al cărei nume e Mahara

 Ce frumoasă e epistola nobleţei tale, pe de-o parte, dic­tată în limba ţinutului tău, pe de alta, revărsîndu-se de multul har al smeritei cugetări şi, ceea ce e uimitor, avînd un mod de a spune lucrurile neobişnuit, ca şi cum ar avea ceva dăruit de Dumnezeu pe dinăuntru. Însă de unde, fi­ind noi păcătoşi, este atît de mare credinţa ta şi revărsarea ta evlavioasă faţă de noi? Ori [poate faci aceasta] pentru ca să ne fie cunoscută şi nouă care şi ce fel de evlavie ai, atrăgînd la ea împreună cu tine, ca pe o mîncare pusă pe o masă dumnezeiască, şi pe domnul şi capul tău [soţul], dar şi pe doamnele surori?

Prin urmare, în acest fel este dumnezeiesc de încîntă­toare epistola voastră şi pune în valoare şi mai frumos tră­săturile dreptei voastre credinţe. Dar eu nu sunt destoinic în a vă spune să vă dăruiţi cu totul smereniei mele[1]. Citește mai mult din acest articol

Anunțuri

Sf. Teodor Studitul: Poruncă a Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii credinţei!

Sf. Teodor Studitul (759-826 d. Hr.)

Sf. Teodor Studitul (759-826 d. Hr.)

Scrisoarea 425

Logofătului Pantoleon

Virtutea altora ni s-a făcut cunoscută din auzite, dar a ta, preacinstitul meu stăpîn, [ni s-a făcut cunoscută] mai întîi prin vedere iar acum ajunge, din auzite, pînă la capătul pămîntului în care ne aflăm[1]. Şi care e motivul? Fi­indcă a îndrăznit duhovniceasca ta gură să grăiască înţe­lepciunea lui Dumnezeu, cuvintele adevărului spre folo­sul şi mîntuirea şi a sufletului tău, şi a oricărei Biserici de-a noastră. Şi fericit eşti şi binecuvîntat e numele tău şi te laudă toţi cei drept credincioşi care aud [de tine]. Şi cu­nună de haruri este pe cinstitul tău creştet şi lanţ de aur pe sfinţitul tău gît, fiule al ascultării, odraslă a luminii, odor al dreptei credinţe. Acestea zice Domnul: „Deschide gura ta şi o voi umple pe ea, fiindcă ai ascultat glasul Meu” (cf. Ps. 80, 9). Căci poruncă a Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii credinţei. Căci zice: „Grăieşte şi nu tăcea” şi: „Dacă se va da deoparte nu va binevoi su­fletul Meu întru el” (Avac. 2, 4) şi: „Dacă aceştia vor tă­cea, pietrele vor striga” (Lc. 19, 40). Citește mai mult din acest articol

Sf. Ioan Gură de Aur despre anatemă

Sf. Ier. Ioan Gură de Aur (347-407 d. Hr.)

Sf. Ier. Ioan Gură de Aur (347-407 d. Hr.)

Cuvine-se să ne învăţăm a nu aduce sub blestem
nici pe cei vii, nici pe cei morţi

1. V-am vorbit nu de mult despre faptul de a nu-L putea cunoaşte pe Dumnezeu, şi v-am vorbit pe cît se poate arătîndu-vă cu texte din Scriptură şi cu argumente raţionale că înţelegerea firii dumnezeieşti este cu totul de nepătruns chiar şi puterilor celor nevăzute, acelor puteri care duc o viaţă netrupească şi fericită. Cu toate acestea, noi, care ducem o viaţă uşuratică şi stricată, noi, care ne lăsăm robiţi de tot felul de păcate, căutăm să cunoaştem ceea ce este cu totul necunoscut chiar făpturilor nevăzute. Avînd ca temei al unei astfel de purtări buna părere ce o avem despre puterea noastră de judecată şi dorinţa de a afla slavă deşartă de la cei ce se-ncred în noi, nu ne mai gîndim că firea noastră e mărginită, nici nu mai urmăm dumnezeieştii Scripturi şi Părinţilor, ci, tîrîţi ca de un şuvoi de apă de buna părere ce o avem despre noi, am căzut într-un păcat atît de mare.
Dar iată, să vă vorbesc acum şi cele ce se cuvin despre anatemă; să vă arăt puterea acestui păcat, pe care nimeni nu-l socoate păcat, ca să pun frîu prin aceasta gurilor celor neînfrînate şi să dau pe faţă boala celor care se folosesc, la întîmplare, de acest cuvînt. Citește mai mult din acest articol

Sf. Vasile cel Mare: Chiar dacă nimeni nu stă de partea bunei credinţe, se cuvine să ne facem datoria!

Sf. Vasile cel Mare (330-379 d.Hr.)

Sf. Vasile cel Mare (330-379 d.Hr.)

De ziua prăznuirii Sfîntului Ierarh Vasile cel Mare, redăm mai jos un fragment scris de minunatul ierarh ce relevă natura luptelor din interiorul Bisericii Ortodoxe purtate în a doua jumătate a secolului IV d.Hr. Chiar dacă erezia de atunci, arianismul, nu mai este actual, totuşi panerezia vremurilor noastre, ecumenismul, încearcă să potrivească Biserica de azi la duhul lumesc exact ca atunci. Să ne rugăm ca Dumnezeu să nu îngăduie să trăim asemenea lupte tulburătoare în interiorul Bisericii precum au fost cele descrise de Sfîntul Vasile…

Expunere a situaţiei Bisericii

Deci, cu ce vom asemui situaţia prezentă ?

Seamănă, într-adevăr, unui război naval, izbucnit între marinari războinici, din cauza unor vechi fricţiuni; imaginează-ţi, deci, acest tablou : flota (părţilor beligerante) porneşte din ambele părţi la atac cu mult elan. Apropiindu-se corăbiile una de alta, mînia ajunge la culme şi (bărbaţii) încep lupta. Presupune, dacă vrei, că în acelaşi timp corăbiile sînt zdruncinate de o furtună violentă şi că o întunecime densă, provocată de nori, învăluie totul, încît să nu se mai poată face deosebire între prieteni şi duşmani, iar semnele lor distinctive nu mai pot fi recunoscute din cauza confuziei (generale). Să mai adăugăm tabloului, pentru a-1 face mai viu, o mare agitată, o ploaie torenţială şi valuri ridicate de furtună. Apoi, un vînt puternic, suflînd din toate părţile, către acelaşi punct şi vasele ciocnindu-se (între ele). Citește mai mult din acest articol

Învăţătură a Sf. Efrem Sirul despre aducere aminte de moarte

Sf. Efrem Sirul

Sf. Efrem Sirul

Frate, aşteaptă în fiecare zi ieşirea ta şi te găteşte către călătoria aceea. Că, în ceasul întru care nu te aştepţi, înfricoşătoarea poruncă va veni şi vai aceluia ce se va afla nepregătit.

Iar de eşti tînăr de multe ori vrăjmaşul îţi pune în gînd, zicînd: „Eşti încă tînăr, îndulceşte-te de dulceţile vieţii şi la bătrîneţe te vei pocăi. Că ştii pe mulţi îndulcindu-se şi de dulceţile acestea de aici şi, la urmă pocăindu-se, dobîndesc şi bunătăţile cereşti. Şi tu ce voieşti să-ţi chinuieşti trupul încă din tinereţe? Vezi, nu cumva şi în boală să cazi”.

Dar tu, stînd împotrivă, zi vrăjmaşului: „O, prigonitorule al sufletelor şi luptătorule, încetează să-mi pui în gînd unele ca acestea. Dar dacă mă va apuca moartea la tinereţe şi nu voi ajunge la bătrîneţe, ce voi răspunde înaintea Judecăţii lui Hristos? Că văd pe mulţi tineri murind şi bătrîni îndelung trăind, că hotarul morţii nu-i aşezat la cunoştinţa oamenilor. Deci, dacă voi fi luat, pot eu zice atunci Judecătorului: Citește mai mult din acest articol

Cine nu se unește cu Dumnezeu prin rugăciune, este separat de Dumnezeu – Sf. Grigorie de Nyssa

Sf. Grigorie de Nyssa (335-395 d. Hr.)

Sf. Grigorie de Nyssa (335-395 d. Hr.)

Hristos, Cuvîntul Divin, ne dă indicații cu privire la rugăciune. Ucenicilor Săi vrednici, care caută cu sîrguință cunoașterea rugăciunii, El le arată cum să cîștige favoarea auzului lui Dumnezeu, prin cuvintele rugăciunii „Tatăl nostru, care ești în ceruri”. Și eu voi îndrăzni să adaug încă ceva la ceea ce este scris. Cei adunați de față trebuie să învețe nu numai cum să se roage, ci că trebuie să ne rugăm, prin orice mijloace. Poate că acest lucru încă nu a fost înțeles de mulți. Căci mulți, în viața de zi cu zi, au neglijat și au trecut peste această lucrare sacră și divină a rugăciunii. Despre acest aspect, prin urmare, mi se pare bine să mărturisesc, cît se poate de puternic, căci, în primul rînd, noi trebuie să „stăruim în rugăciune” (Romani 12, 12), după cum spune Apostolul și, prin urmare, în al doilea rînd, trebuie să ascultăm Vocea Divină, care definește modul de a aduce rugăciunea noastră lui Dumnezeu. Citește mai mult din acest articol

Sf.Ioan Gură de Aur despre participarea la slujbe

Sf.Ioan Gură de Aur

Puțini sunt aceia care vin la Biserică. Care este, oare, cauza acestui fenomen? Prăznuim pomenirile sfinților și aproape nimeni nu apare în biserică. Se pare că distanța îi aduce pe creștini la nesârguință; sau poate că nu distanța, ci doar nesârguința îi împiedică. Fiindcă, așa cum nimic nu-l poate împiedica pe cel care are bunăvoință și râvnă de a face ceva, la fel și nesârguința, trândăvia și amânarea, pe toate le pot împiedica.

Mucenicii și-au vărsat sângele pentru Adevăr, și tu socotești o așa mică distanță? Aceia și-au jertfit viața pentru Hristos și tu nu vrei să te ostenești deloc? Domnul murit pentru tine și tu îl nesocotești? Prăznuim pomenirile sfinților și ție ți-e greu să vii la biserică, preferând să stai acasă? Și totuși trebuie să vii, ca să vezi cum diavolul este biruit, cum Sfântul biruie, cum Dumnezeu este slăvit și Biserica triumfă!

„Dar sunt păcătos”, vei spune, „și nu îndrăznesc să mă întâlnesc cu cei sfinți”. Tocmai pentru că ești păcătos, vino aici, ca să devii drept. Sau nu cumva nu știi că și cei care stau în fața sfântului jertfelnic au săvârșit păcate? Și noi, care vă învățăm de la amvon, suntem păcătoși. Dar nu deznădăjduim, fiindcă Dumnezeu este iubitor de oameni. De aceea a iconomisit ca și preoții să sufere de anumite patimi, încât să înțeleagă neputința omenească și să-i ierte pe ceilalți. Ce trist! La baluri și la distracții alergăm binevoitori. Prostiile cântecelor le ascultăm cu plăcere. Necuviințele actorilor le privim ceasuri întregi, fără să ne plictisim. Și doar atunci când vorbește Dumnezeu, prin gura proorocilor și a apostolilor, căscăm, ne scărpinăm și ne ia cu amețeală. Și dacă-i întrebi cine este Amos sau Ahab, câți prooroci și apostoli sunt, nu-și pot deschide gura. Dar despre cai și călăreți, despre sofiști și oratori, despre cântăreți și actori pot să te informeze îndeamănunt. Ce situație e asta? Citește mai mult din acest articol

Sf.Serghie de Radonej arată nedreptatea sinodului unionist de la Florenţa

Despre viața cuviosului părintele nostru Serghie şi despre multe minuni ale lui, se afla tipărita carte în împărăteasca cetate, Moscova, în care între alte minuni ale sfântului se află şi aceasta: “După sinodul cel din Florența, unde mulțime de dreptcredincioși, arhierei şi preoți care n-au vrut să se unească cu rătăcirea latinească (ereziile romano-catolicilor – n.s.), s-au fost pierdut cu felurite chinuri de către latini.

Un prezbiter din părţile Rusiei celei mari, care mersese la soborul acela, cu Isidor mitropolitul Kievului, cel ce a căzut mai pe urma din dreapta credință şi era numele prezbiterului Simeon – a răbdat multe necazuri şi munci în temniță şi în obezi, pentru buna credință, de la mitropolitul Isidor lepădatul. Apoi, scăpând din lanțuri, s-a sfătuit cu Toma solul Tverschei şi au fugit din cetatea latinească în ţara lor. Fiind în mâhnire mare şi în nepricepere pe cale pentru nelesnicioasa trecere şi culcându-se puţin să se odihnească, a adormit şi a văzut un stareț cinstit stând lângă el, apucându-l de mâna dreapta şi zicându-i: “Oare te-ai binecuvântat de Marcu Eugenicul episcopul Efesului cel ce a urmat pașilor apostolești?” Iar el a răspuns: “Am văzut Doamne pe minunatul şi tarele bărbat acela şi m-am binecuvântat de dânsul”. Apoi starețul a zis: “Binecuvântat este de Dumnezeu omul acela, că din deşertul sobor latinesc nimenea nu l-a învins pe el, nici cu averile, nici cu îmbunările, nici cu îngrozirile chinurilor. Deci, tu învăţătura şi descoperirea aceea ce ai auzit-o de la fericitul Marcu s-o propovăduiești oriunde vei merge, la toți drepții cei ce țin așezămintele sfinților apostoli şi poruncile sfinților părinți de la cele șapte sinoade, şi cel ce are înțelegere adevărată, să nu se amăgească. Iar pentru lungimea şi greutatea drumului să nu vă întristați, caci eu sunt nedepărtat de voi şi vă voi trece fără de grijă. Acestea şi mai multe dacă i-a zis cinstitul acela stareț, l-a întrebat prezbiterul: “Doamne, spune-mi cine ești tu, că mi se pare că ești trimis de Dumnezeu să ne scoți pe noi deznădăjduiții din pământul acesta străin?” Răspuns-a cel ce se arătase: “Eu sunt Serghie, pe care oarecând m-ai chemat, rugându-te în rugăciunea ta, şi te-ai făgăduit să vii în mănăstirea mea. După vedenia aceasta, deșteptându-se preotul, s-a bucurat şi a spus împreuna călătorului său, Toma, cele ce a văzut şi a auzit. Şi au mers amândoi, veselindu-se în calea lor, şi au ajuns degrabă prin dumnezeiescul acoperământ şi cu rugăciunile apărătorului său, cuviosului Serghie, sănătoși şi fără de bântuială în părţile Rusiei. Citește mai mult din acest articol

Cazanie la ziua Sfinţilor şi măriţilor Apostoli Petru şi Pavel

Carte românească de învăţătură la dumenecile preste an şi la praznicele împărăteşti şi la Svenţi mari

Apostolul Petru este de seminţie jidov, dintr’un sat mic ce se cheamă Vitsaida. Pre tatăl lui l’a chemat Iona, însă nu proorocul acela de carele auzim că l’a înghiţit chitul şi iar l’a dat sănătos, ci altul pre numele aceluia. Avea şi alt frate de-l chema Andrei, pre carele toţi îl ştiţi, că a fost şi el în cei doisprezece Apostoli.

Petru luă muiere făcu cu dînsa un făt şi o fată; iar Andrei iubi curăţia şi pentru că întru acele zile era Ioan Botezătorul de mărturisea pocăinţa şi bo­tezul, s’a dus şi s’a dat lui ucenic. Iar dacă a botezat Ioan pre Hristos şi L’a mărturisit pre Dînsul mai mare decît pre sine, auzind Andrei, a lăsat pre Ioan şi s’a dat ucenic lui Hristos.

După cîteva zile a aflat pre frate-său Petru şi a zis Citește mai mult din acest articol

Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos: Pildă despre Sfînta Treime

Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos

– Tatăl şi Fiul, în privinţa luminării, a judecăţii, a voinţei şi a firii, sînt Unul şi Acelaşi. Sînt exact ca cei doi ochi care reacţionează la impresii şi primesc lumina în acelaşi timp şi în acelaşi chip.

– Dar cum se află între Ei Duhul?

– Exact ca şi cei doi ochi care, printr-o privire comună, văd în acelaşi timp şi amîndoi deodată, acelaşi obiect.

Ceilalţi au ascultat şi au rămas impresionaţi.

– Dacă voiţi vă voi prezenta un exemplu mai practic. După cum dintîi, buzele şi limba lucrează împreună şi se ajută una pe alta pentru a alcătui cuvîntul, la fel se întîmplă şi cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfînt. Tatăl este mintea, Fiul este cuvîntul, în timp ce Duhul Sfînt, Cel prea patrunzător şi fin este esenţa, transparenţa şi vederea, care sînt caracteristicile comune şi ale minţii, şi ale cuvîntului. Să explicam acestea şi în alt fel: Tatăl este soarele, Fiul este raza soarelui, în timp ce Duhul, Mîngîietorul, este strălucirea de foc. Observaţi şi admiraţi în acest Citește mai mult din acest articol

Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos: Ce este sufletul omului?

Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos

Sufletul este totul pentru om. Am putea spune că este viaţa şi dumnezeul trupului nostru pămîntesc. Dumnezeu i-a dat acestuia posibilitatea de a-l însufleţi şi de a-l cîrmui, de a-l odihni şi de a-l încălzi cu căldură. Fără acesta, trupurile noastre ar fi lut, cenuşă şi praf.[…]

Firea omului este duhul înţelegător, uşor, foarte înţelept şi fin, foarte liniştit, dulce şi blînd, alcătuit cu har şi frumuseţe peste mădulare nevăzute, foarte cuviincioase şi foarte plăcute lui Dumnezeu şi cetelor sfinţilor îngeri.

La început, sufletele tuturor oamenilor strălucesc mai mult decît soarele. Însa cu cît înaintează în vîrstă, primesc înfăţişarea potrivită cu faptele lor. Sufletele celor virtuoşi nu au toate aceeaşi strălucire. Strălucirea depinde de cît de mult s-a străduit fiecare să se curăţească prin nevoinţa pentru virtute. Potrivit cu nevoinţa, se luminează şi sufletul. Cu cît rabdă cineva mai multe osteneli şi mîhniri pentru Domnul, cu atît urcă şi se apropie de El; şi cu cît se apropie de El, cu atît se luminează şi devine dumnezeu după har prin împărtăşirea de Duhul Sfînt. Citește mai mult din acest articol

Cazania la Duminica a IV-a după Rusalii

Carte românească de învăţătură la dumenecile preste an şi la praznicele împărăteşti şi la Svenţi mari

Precum izvorăsc din izvoară rîuri şi purcede înmulţindu-se apa, aşa şi din credinţă cu fapte bune, se înmulţesc darurile. Nimica nu este mai mare decît credinţa curată. Cela ce crede drept şi are fapte bune, acela are nădejde neîndoită întru Dumnezeu, şi de cîte se rogă şi cere, de toate dobîndeşte; – cum a dobîndit şi sutaşul acela, sănătate slugei sale – de carele scrie Evanghelistul Matei

Cap. 8, Stih 6 – 13

În vremea aceea, intrînd Iisus în Capernaum, s’a apropiat către dînsul un sutaş rugîndu-l pre el şi grăind: Doamne, sluga mea zace în casă bolnav şi se chinuieşte rău. Şi a zis Iisus lui: Eu viind voiu tămădui pre dînsul. Iar sutaşul răspunzînd a zis: Doamne, nu sînt vrednic ca să intri sub acoperămîntul meu, ci numai zi cu cuvîntul şi se va tămădui sluga mea; că şi eu sînt om sub Citește mai mult din acest articol

Cazanie la Duminica a III-a după Rusalii

Cazania Sf. Mitropolit Varlaam al Moldovei

Precum luminează soarele lumea, şi dacă înserează, toată lumea se schimbă întru întunerec şi nici una din făpturi nu se cunoaşte care ce este, aşa şi mintea noastră este lumină şi ochi trupului, şi dacă se întunecă mintea cu gînduri de păcate şi cu poftele lumii acesteia, atunci şi sufletul şi trupul este întunecat şi lipsit de mărirea Iul Dumnezeu. Pentru aceea Domnul nostru Iisus Hristos, ca un doftor înţelept, dezrădăcinează această boa1ă din sufletele noastre – cum spune nouă sfînta Evanghelie pre care o scrie Matei Evanghelistul:

Cap. 6, stih 22  – 33

Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul. Deci, de va fi ochiul tău curat, tot trupul va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, de vreme ce lumina care este întru tine, este întunerec, dar întunerecul cu cît mai mare? Nimenea nu poate să slujească la doi domni, că sau pre unul va iubi şi pre altul va urî, sau de unul se va ţinea şi de altul nu va griji; nu veţi putea sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. Pentru aceasta grăiesc vouă: Nu vă grijirăţi pentru su­fletul vostru ce veţi mînca şi ce veţi bea, nici pentru trupul vostru, cu ce vă veţi îmbrăca. Citește mai mult din acest articol

Sf.Varlaam al Moldovei: Proorocii despre vremurile din urmă şi căderea creştinească a Moldovei

DOCUMENT DOMNESC

Descoperit de Paul de Alep într-un sipet al lui Duma Negru despre vremurile din urmă ale Moldovei, de la mitropolitul Varlaam

  • După plecarea mitropoliţilor fanarioţi vor urma oameni nevrednici la scaunul Moldovei, care vor încerca să vândă dreapta credinţă.
  • Amestecurile de credinţă drept-măritoare, cu cele papistăşeşti şi păgâneşti nu vor mai fi [socotite a fi, n.a.] o urâciune şi o urgie în faţa lui Dumnezeu.
  • Oamenii se vor vinde între ei, vor fi tăieri de sabie între fraţi pentru putere şi ranguri pământeşti.
  • Moldova va fi ruptă şi împărţită după bunul gust al puterii de la Răsărit, prin sfaturi mârşave şi ticăloase.
  • La vremea din urmă, o fiară roşie cu multe capete va înghiţi întreaga Europă creştină, iar oamenii se vor sălbătici mai rău ca fiarele.
  • Oamenii se vor înrăi şi vor strica obiceiurile pământului, înmulţindu-se între ei ca dobitoacele fără nici o ruşine, lepădând Sfânta Taină creştină a nunţii.
  • Vor defăima obiceiurile creştineşti, dedându-se la tot felul de obiceiuri străine, iar păgânii se vor amesteca cu sângele creştinesc. Mare urgie va fi atunci.
  • Domnii pământului vor fi oameni vânduţi satanei, care nu vor mai purta grija poporului drept-credincios.
  • Moşiile strămoşeşti vor fi călcate cu japca şi luate de străini după bunul lor plac, lucru ne mai întâlnit în curgerea timpului în Moldova.
  • Biserica strămoșească va fi rușinată de noile obiceiuri păgâneşti şi papistăşeşti, aduse cu sila de vlădicii lor cu apucături sataniceşti. Oamenii afierosiţi lui Hristos cu slujba veşnică, vor lepăda sfântul chip şi făgăduința înaintea lui Hristos, dedându-se la viața lumeasca dinainte. Citește mai mult din acest articol

Sf.Antonie cel Mare: Învăţături despre viaţa morală a oamenilor (II)

„7. Să nu zică cineva că este cu neputinţă omului să ajungă la viaţa cea virtuoasă, ci numai că aceasta nu este uşor, cu toate că nici cei ce au dobîndit-o nu sunt pe deplin lămuriţi asupra acestui lucru.  De viaţa virtuoasă se împărtăşesc toţi oamenii cuvioşi, precum şi cei cu minte iubitoare de Dumnezeu. Căci mintea cea de rînd este lumească şi schimbăcioasă, răsărind şi gînduri bune şi rele, ba şi firea şi-o schimbă aplecîndu-se spre cele trupeşti. Mintea cea iubitoare de Dumnezeu însă, pedepseşte păcatul care se naşte în oameni cu voia lor în urma trîndăviei.

8. Cei proşti şi neiscusiţi iau în rîs cuvintele şi nu vor să le asculte. Doar acestea mustră nepriceperea lor şi vor ca toţi să fie întru toate asemenea lor. La fel, şi cei desfrînaţi: se silesc să arate pe ceilalţi toţi mai răi decît dînşii, socotind să vîneze pe seama lor nevinovăţia, din pricina mulţimii relelor. Dacă într-un suflet slab se află păcatele acestea: desfrînarea, mîndria, lăcomia nesăturată, mînia, neastîmpărarea limbii, furia, uciderea, tînguirea, pizma, pofta, răpirea, durerea, minciuna, plăcerea, lenea, întristarea, frica, boala, ura, învinuirea, neputinţa, rătăcirea, neştiinţa, înşelarea şi uitarea de Dumnezeu, sufletul acela se întinează şi se pierde. Căci prin acestea şi prin cele asemenea acestora se osîndeşte sărmanul suflet care s-a despărţit pe sine de Dumnezeu.

9. Cei ce vor să se deprindă în viaţa cea virtuoasă, cuvioasă şi preamărită, nu trebuie judecaţi după obiceiurile sau după petrecerea cea mincinoasă de pînă acum, ci asemenea pictorilor şi sculptorilor îşi vor dovedi din faptele însăşi petrecerea cea aleasă şi plăcută lui Dumnezeu. Nu fug ei de toate plăcerile păcătoase ca de nişte curse.  Citește mai mult din acest articol