πατερικά

Atunci se măreşte numele păcii, cînd nu ne vom împotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora. (Sf.Chiril cel Mare)

Arhivă Categorii:r Sf.Paisie cel Mare

Sf.Ioan Iacob: Ce înseamnă o clătinare din rădăcina Credinţei. Pildă din viaţa Sf.Paisie cel Mare.

Acum vreo şaisprezece veacuri în urmă strălucea în părţile Egiptului ca o stea luminoasă Cuviosul Paisie cel Mare.

Din numărul cel mare al ucenicilor săi, Cuviosul Paisie avea pe unul mai de-aproape pe care îl iubea mult pentru nerăutatea şi pentru simplitatea lui. A mers odinioară acest ucenic în cetate spre a vinde rucodelia (lucrul mîinilor). Întorcîndu-se în schit după cîteva zile, vede cu mirare ucenicul că duhovnicescul lui părinte (adică Paisie), care îl avea la atîta dragoste acum nu-i mai dă nici o atenţie.

Nici măcar blagoslovenia obişnuită nu i-o mai dă bătrînul, ba încă se fereşte de el ca de un străin. Se uită lung la el ca şi cum nu l-ar cunoaşte. Mirat de această străină schimbare, ucenicul îl întreabă:

„Părnte, de ce te fereşti aşa de mine?”
„Dar cine eşti  tu, că eu nu te cunosc?”, îi răspunde bătrînul.
„Cum nu mă cunoşti, nu sunt eu cutare ucenic, pe care îl iubeai aşa de mult?”
„Ucenicul acela era creştin (răspunde el) nu aşa cum eşti tu. Chipul tău din afară seamănă cu dînsul, dar sufletul tău a murit duhovniceşte. Semnele credinţei celei vii s-au pierdut de la tine şi eşti ca un mort între noi. Spune-mi, ce ai păţit pogorîndu-te în cetate?”
„N-am păţit nimic şi n-am săvîrşit nici un rău” (răspunse ucenicul)
„Ticălosule (îi zice bătrînul), ai suferit cea ai mare pagubă şi mai zici că n-ai păţit nimic! Atîta de nesimţitor eşti! Fugi acum de la mine căci nu mai pot sta de vorbă cu cel care s-a lepădat de Hristos!”
„Cum părinte, eu m-am lepădat de Hristos!” (a strigat cu spaimă ucenicul şi a început a plînge cu suspinuri)

Apăsat de mustrarea cea aspră, bietul ucenic şi-a adus aminte despre o întîmplare pe care a avut-o cînd mergea spre cetate. Şi anume s-a întîlnit în cale cu un evreu foarte meşter la cuvînt şi viclean. Acesta se arăta a fi un om învăţat şi iscusit în cuvintele Scripturii. Văzînd el pe ucenic că este simpluţ şi cam sfios, a început să discute despre Domnul nostru Iisus Hristos.

Între altele, jidovul cel viclean şi-a vărsat veninul lui de şarpte, zicînd că nu este Hristos adevărat acela pe care îl cinstesc creştinii, ci altul ste Hristos, adică acela pe care îl aşteaptă jidovii.

La aceste vorbe hulitoare, ucenicul din cauza prostimii lui, n-a îndrăznit să mustre pe spurcatul nepot al lui Iuda, nici nu şi-a astupat urechile şi nici nu s-a tulburat ca să se depărteze de la el, ci a mers cu el înainte pe cale. Citește mai mult din acest articol