πατερικά

Atunci se măreşte numele păcii, cînd nu ne vom împotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora. (Sf.Chiril cel Mare)

Arhivă Categorii:r Sfinţii şi Cuvioşii vremurilor de pe urmă

Sf. Serafim Sobolev – Cuvînt la Botezul Domnului

Sf. Serafim Sobolev (1881-1950 d. Hr.)

Sf. Serafim Sobolev (1881-1950 d. Hr.)

Descoperirea Harului Botezului ca primul scop al vieţii credinciosului

 Vă felicit, iubiţilor întru Hristos fiii mei, cu ocazia marii sărbători a Botezului Domnului!

Domnul s-a botezat pentru ca să pună început botezului nostru. În timpul dumnezeiescului Botez, Duhul Sfînt s-a pogorît în chip văzut asupra lui Hristos, Domnul Nostru, Care a venit pe pămînt pentru a-L putea trimite mai apoi, pe acest Sfînt Duh neamului omenesc. Trimiterea Harului Sfîntului Duh, precum învaţă Domnul Însuşi (Ioan 16, 7), apostolii Lui şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii, a fost scopul venirii Lui în lume, al pătimirii şi morţii Lui pe Cruce.

O, dacă am cunoaşte deplin ce bine mare şi mîntuitor este pentru noi Harul Sfîntului Duh, atunci am rîvni acest bine din tot sufletul, ca pe cea mai scumpă comoară, care, după învăţătura Sf. Antonie cel Mare, este acel mărgăritar de mult preţ (Matei 13, 46) sau acea comoară ascunsă în ţarină (Matei 13, 44) pe care, după cuvintele lui Hristos, trebuie să o căutăm mai înainte de toate (Matei 6, 33). Citește mai mult din acest articol

Anunțuri

Sf. Nectarie de Eghina: Cum urmăm Mîntuitorului Hristos

1luarea_cruciiMîntuitorului Hristos Îi urmăm dacă păzim porun­cile Lui şi Îl iubim, fiindcă El Însuşi ne face cunos­cut aceasta zicînd: Dacă M-aţi iubi, aţi păzi porunci­le Mele. Şi iarăşi: Dacă Mă iubeşte cineva, cuvîntul Meu îl păzeşte … dacă nu Mă iubeşte, cuvintele Mele nu le păzeşte (Ioan 14, 23-24). Iar Sfîntul Evanghelist Ioan în Episto­lele lui zice: Şi în aceasta ştim că L-am cunoscut pe El, dacă păzim poruncile Lui. Cel ce zice că L-a cu­noscut pe El, dar poruncile Lui nu le păzeşte, minci­nos este şi în el adevăr nu se află. Dar cine păzeşte cuvîntul Lui, cu adevărat întru acesta dragostea lui Dumnezeu este desăvîrşită. Prin aceasta cunoaştem că sîntem întru El. Cel ce spune că petrece întru El dator este, precum Acela, şi el aşa să umble (I Ioan 2,3-6). Citește mai mult din acest articol

Fără Hristos, Europa este cel mai sărac cerşetor al lumii… Fie ca Europa să se reboteze!

Sf. Ier. Nicolae Velimirovici

Sf. Ier. Nicolae Velimirovici

…Dacă Europa se laudă cu cultura, ea se laudă cu ceva, nu cu cineva. Căci şi alte popoare au cultura lor şi nu au nevoie de cea Europeană. Alte popoare, precum Indienii şi Chinezii au o cultură mult mai bogată, mai profundă şi mai rafinată decît cultura Europeană; din această pricină ei urăsc şi dispreţuiesc cultura Europeană. De aceea spunem: dacă Europa se laudă cu cultura, cu nimic se laudă.

Dacă Europa ar fi rămas Creştină, s-ar fi lăudat cu Hristos, nu cu cultura. Iar marile popoare ale Asiei şi ale Africii, chiar ne­botezate, dar avînd deschidere duhovnicească, ar fi înţeles-o şi ar fi preţuit-o. Căci acele popoare se laudă cu credinţa lor, cu dumne­zeii lor, cu cărţile lor religioase; unele cu Coranul, unii cu Vedele sau cu altele. Ei, carevasăzică, nu se laudă cu lucrul mîinilor lor, cu cultura lor – ci cu ceva pe care îl consideră mai presus de ei, mai presus decît orice altceva. Numai popoarele Europene nu se laudă cu Hristos şi cu Evanghelia lui Hristos, ci cu maşinile lor groaz­nice şi cu produsele lor ieftine, adică cu cultura lor. Urmarea aces­tei lăudăroşenii a Europei cu insistenţă asupra culturii este că toate popoarele necreştine Îl urăsc pe Hristos şi Creştinismul. Urînd cele mici, urăsc şi ce este cel mai mare. Urînd produsele şi oamenii din Europa, Îl urăsc şi pe Dumnezeul Europei. Dar, vai, Europa nici nu se sinchiseşte de aceasta – căci ea, mai înainte de toţi, şi-a urît şi şi-a lepădat Dumnezeul. Neamurile Europene au ajuns la această stare de neinvidiat din pricina creşterii sale greşite sub înrîurirea unei biserici aflate în greşeală de 900 de ani încoace [Papismul, „biserica” catolică, n.n.]. Pentru aceas­ta nu popoarele Europene sînt de vină; de vină sînt conducătorii duhovniceşti ai lor. Nu turma e de vină; de vină sînt păstorii. Citește mai mult din acest articol

Cuvînt celor ce din „jenă” calcă Posturile Bisericii

de Sfîntul Macarie de la Optina

Sf. Macarie de la Optina (1788-1860 d.Hr.)

Sf. Macarie de la Optina (1788-1860 d.Hr.)

Sînteţi nedumerit cu privire la post: aflîndu-vă la rude, vă vedeţi silit să mîncaţi de dulce, iar de cerut să gătească pentru dumneavoastră mîncare de post vă temeţi să cereţi, ca nu cumva să daţi prilej să se spună că vă socotiţi mai presus de alţii şi că vă îngîmfaţi. Întrebaţi ce să faceţi într-o asemenea situaţie.

Nu vreau să vă leg [cu vreun canon, lege, etc. – n.n.], însă vă dau următorul sfat: după părerea mea, nu trebuie să vă temeţi să vă rugaţi rudele să gătească pentru dumneavoastră mîncare de post. Asta nu înseamnă să vă daţi aere. Nicidecum, ci îndepliniţi datoria ascultării faţă de Sfînta Biserică: cu ce să vă daţi aere? Văzîndu-vă şi alţii vă vor urma exemplul. Dar dacă veţi mînca de dulce şi alţii se vor lua după dumneavoastră şi nu se vor teme că greşesc, iar dumneavoastră veţi fi atunci de două ori vinovat: şi pentru sine, şi pentru ei. Citește mai mult din acest articol

Creştinii nu se cuvine să se lupte cu cei ce îndreaptă obiceiurile rele. Cu cine se aseamănă cei ce le stau împotrivă

Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul

Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul

Pentru aceea, dacă vreun creştin, cleric sau mirean, bărbat sau femeie, ar voi să născocească vreun nou şi rău obicei sau vreo născocire necuviincioasă creştinilor şi vătămătoare de suflet, sau în mîncări, sau altceva asemenea, păziţi-vă bine şi luaţi aminte, fraţii mei să nu-i urmeze nimenea dintre voi, sau să-i laude că a făcut bine; fiindcă şi voi acelaşi păcat veţi avea cu cel ce a născocit acel rău obicei şi deopotrivă vă veţi munci. Pentru aceasta, porunceşte Marele Vasile şi zice: „Că nu se cuvine să urmăm stricatelor înşelăciuni a celor mulţi şi să întărim pe cele rele prin împărtăşirea lucrului” (Hotăr., pe larg 40). Ce zic? Ba niciodată nu se cade să faceţi sau să imitaţi acel rău obicei şi reformă; ci din tot sufletul să-i urîţi şi să vă întoarceţi dinspre el. Aşa vă porunceşte dumnezeiescul Gură de Aur, zicînd: „Nu-mi spune mie obiceiul, pentru că de va fi lucru rău, niciodată să nu se facă; iar dacă nu este rău, să se facă totdeauna” (Omil. 12, la cea dintîi către Corinteni). Citește mai mult din acest articol

Obiceiurile cele rele ale creştinilor, nu lasă neamurile să creadă în Hristos. Creştinii au să dea răspuns şi pentru neamuri

Sf. Nicodim Aghioritul (1749-1809 d.Hr.)

Sf. Nicodim Aghioritul (1749-1809 d.Hr.)

Creştinii au poruncă de la Dumnezeu să se facă sfinţi, precum şi Dumnezeu este Sfînt. „Fiţi sfinţi, că sfînt sînt eu Domnul Dumnezeul vostru” (Lev. 19,2). Pentru aceasta toate lucrurile şi obiceiurile creştinilor, se cuvine prin urmare să fie şi acestea toate sfinte, toate cinstite, toate cu bună aşezare, toate evlavioase, încît văzîndu-le pe acestea, cei necredincioşi şi neamurile, nu numai să laude pe creştini ca pe o sămînţă binecuvîntată de Dumnezeu, precum zice Isaia: „Şi se va cunoaşte întru neamuri sămînţa lor şi a fiilor lor în mijlocul popoarelor, tot cel ce va vedea pre ei îi va cunoaşte, că aceştia sînt sămînţă binecuvîntată de Dumnezeu.” (Is. 61,9); ci să se îndemne încă să creadă în Iisus Hristos şi să primească credinţa creştinilor.

Văzînd neamurile cele necredincioase că la creştini se ţin lucruri şi obiceiuri păgîneşti, nu se îndeamnă să creadă în Hristos şi să slăvească pe Dumnezeu şi Tatăl, precum ne-a poruncit Domnul zicînd: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vază lucrurile voastre cele bune şi să slăvească pre Tatăl vostru cel din ceruri” (Mat. 5,16); ci se pornesc şi zic acestea: „Creştinii se laudă că sînt mai buni decît noi în credinţă, dar şi ei sînt asemenea ca şi noi, pentru că lucrurile şi obiceiurile pe care le facem noi şi ei le fac”; şi cu aceste cuvinte hulesc Citește mai mult din acest articol

Sf. Teofan Zăvorîtul: Sîmbăta a XXIII-a după Cincizecime

Sfîntul Teofan Zăvorîtul

[Lc. 9,1-6 ]. „Şi i-a trimis (pe Sfinţii Apostoli) să propovăduiască împărăţia lui Dumne­zeu.” Atunci numai în Palestina, iar apoi în întreaga lume. Propovăduirea începută atunci nu încetează pînă azi. În fiecare zi auzim ceea ce Sfinţii Apostolii ne-au predanisit de la Domnul în Evanghelie şi în scrierile apostoleşti. Timpurile nu fac nici o deosebire: îi auzim pe Sfinţii Apostoli şi pe Domnul însuşi ca şi cum ar fi înaintea noas­tră, iar puterea care lucra în ei lucrează pînă acum în Biserica lui Dumnezeu. Pe nici un credincios nu îl lipseşte Domnul de ceva: ceea ce aveau cei dintîi au şi cei de pe urmă. Credinţa aşa a cugetat dintotdeauna şi aşa cugetă în continuare; dar a venit cugetarea deşartă şi a despărţit ceea ce este de ceea ce a fost. I s-a părut aici o prăpastie atît de mare, că a început să i se învîrtă capul, ochii i s-au împăienjenit şi Domnul dimpreună cu Sfinţii Apostoli s-au cufundat Citește mai mult din acest articol

Sf. Teofan Zăvorîtul: Vinerea a XXIII-a după Cincizecime

Sfîntul Teofan Zăvorîtul

[Lc. 12, 2-12]. „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi după aceasta n-au ce să mai facă. Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: Temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă zic vouă, de acela să vă temeţi.” Cea mai mare frică a noastră este moartea. Domnul spune, însă, că frica de Dumnezeu trebuie să fie mai mare decît frica de moarte. Atunci cînd împrejurările cer fie să ne pierdem viaţa, fie să ne împotrivim imboldurilor fricii de Dumnezeu, mai bine să mori decît să treci peste frica de Dumnezeu; fiind­că dacă treci peste frica de Dumnezeu, după moartea tru­pească, de care oricum nu ai să scapi, o să ai parte de altă moarte, mult mai cumplită decît cele mai cumplite morţi trupeşti. Dacă am avea mereu în minte acest lucru, frica de Dumnezeu nu ar slăbi nicicînd în noi şi n-am săvîrşi nici un fel de fapte potrivnice fricii de Dumnezeu. Să presupunem că ne tulbură patimile. Citește mai mult din acest articol

Sf. Teofan Zăvorîtul: Joia a XXIII-a după Cincizecime

Sfînzul Teofan Zăvorîtul

[Lc. 11, 47; 12, 1]. „Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia.” Făţărnicia se deosebeşte prin aceea că face totul de ochii lumii. A face fapte bune în văzul altora încă nu e făţărnicie, fiindcă cele mai multe fapte bune pe care suntem datori a le săvîrşi sunt în folo­sul aproapelui, deci trebuie făcute printre ei şi în văzul lor. Deşi mai bine fac cei ce se străduiesc să făptuiască totul în taină, lucrul acesta nu este totdeauna cu putinţă; ca atare, cei ce săvîrşesc fapte bune în văzul lumii nu trebuie mus­traţi îndată pentru dorinţa de a fi văzuţi. Ei pot dori fără făţărnicie să facă binele, iar faptele din afară sunt, negre­şit, vădite. Făţărnicia începe din clipa în care apare hotă­rîrea nu de a face binele, ci de a părea un om care face binele. Nici acest lucru nu e întotdeauna nelegiuit, fiindcă poate fi vorba de un gînd fugar, de o clipă, ce e îndată băgat de seamă şi alungat. Atunci însă cînd omul vrea să îşi clădească Citește mai mult din acest articol

Sf. Teofan Zăvorîtul: Miercurea a XXIII-a după Cincizecime

Sfîntul Teofan Zăvorîtul

[Lc. 11, 42-46]. Domnul îşi începe mustrarea îndreptată către contemporanii Săi cu faptul că ei „lasă la o parte dreptatea şi iubirea de Dumnezeu”, împuţinarea dreptăţii şi a dragostei este izvorul tuturor neorînduielilor atît în societate, cît şi în fiecare om; iar această împuţinare îşi are rădăcina în iubirea de sine sau egoism. Atunci cînd egoismul se sălăşluieşte în inimă, odrăsleşte în ea o oaste întreagă de patimi. El însuşi nim­iceşte dreptatea şi dragostea, care cer lepădare de sine, iar patimile zămislite de el alungă toate celelalte virtuţi şi omul, prin starea sa sufletească, nu se mai potriveşte pen­tru nici un lucru cu adevărat bun. Încă mai poate să dea „zeciuială din izmă şi din untariţă şi din toate legumele”, dar nu găseşte în sine bărbăţie pentru vreo faptă mai deo­sebită. Asta nu înseamnă că purtarea sa din afară ar fi ne­cuviincioasă. Nu, el se spoieşte în tot chipul cu cumsecădenia sa, însă în sine este un „mormînt care nu se vede, şi oamenii care umblă Citește mai mult din acest articol

Sf. Teofan Zăvorîtul: Marţea a XXIII-a după Cincizecime

Sfîntul Teofan Zăvorîtul

[Lc. 11, 34-41]. „Luminătorul trupu­lui este ochiul”; iar luminătorul sufletului e mintea. Cînd ochiul trupesc este nevătămat, vedem limpede tot ce ne înconjoară în lumea din afară, ştim cum şi încotro să mer­gem; iar cînd mintea e sănătoasă, vedem tot ce se află în lumea noastră lăuntrică privitor la legătura noastră cu Dumnezeu şi cu aproapele şi privitor la felul în care tre­buie să ne purtăm. Mintea, partea cea mai înaltă a sufle­tului, cuprinde simţirea Dumnezeirii, cerinţele conştiinţei şi aşteptarea unor lucruri mai bune decît tot ce avem şi cunoaştem. Atunci cînd mintea este sănătoasă, în suflet împărăţeşte frica de Dumnezeu, curăţia conştiinţei şi li­bertatea faţă de toate cele din afară, iar cînd mintea este bolnavă, Dumnezeu e uitat, conştiinţa şchioapătă de amîndouă picioarele şi sufletul se cufundă din ce în ce mai mult în ceea ce vede şi stăpîneşte. În această împreju­rare, omul se află în noapte adîncă: înţelegerea i se rătă­ceşte, faptele lui sunt fără rînduială, inima este plină de Citește mai mult din acest articol

Sf. Teofan Zăvorîtul: Lunea a XXIII-a după Cincizecime

Sf. Teofan Zăvorîtul

[Lc. XI, 29-33]. „Împărăteasa de la miazăzi se va ridica la judecată cu bărbaţii neamului acestuia şi îi va osîndi.” Pentru ce? Pentru nepăsarea faţă de lucrarea săvîrşită de Domnul înaintea ochilor lor. Acea împărăteasă, auzind despre înţelepciunea lui Solomon, a venit de departe să îl asculte; iar acei bărbaţi, avînd înain­tea lor pe Domnul Însuşi, nu iau aminte la El, deşi era vădit că El este mai mare decît Solomon, pe cît este cerul mai sus de pămînt. Împărăteasa de la miazăzi îi va osîn­di şi pe toţi cei nepăsători faţă de lucrările lui Dumnezeu, fiindcă Domnul este totdeauna şi în mijlocul nostru, la fel de aproape ca atunci, în povestirile evanghelice. Citind Evanghelia, îl avem înaintea ochilor pe Domnul cu toate faptele Sale minunate, fiindcă spusa Evangheliei este la fel de neîndoielnică precum mărturia propriilor ochi. Şi totuşi, rareori ia aminte cineva la Domnul, ce Se întipă­reşte în acest fel în inimile noastre. Ne-am mijit ochii sau i-am îndreptat în altă parte şi ca atare nu vedem; iar nevăzînd, nu ne îndeletnicim cu lucrurile Domnului. Citește mai mult din acest articol

Sf. Teofan Zăvorîtul: Duminica XXII-a după Cincizecime

Sfîntul Teofan Zăvorîtul (1815-1894)

[Lc. VIII, 26-39]. Îndrăcitul gadarean, după tămăduirea sa, se lipeşte de Domnul şi doreşte să rămînă cu El pentru totdeauna; după aceea însă, auzind voia Lui, merge şi propovăduieşte în întreaga cetate facerea de bine pe care a primit-o. Binefăcătorul atrage la Sine, voia Lui devine lege pentru cel miluit, iar limba acestuia nu se poate stăpîni să nu vestească ceea ce a primit de la El. Dacă am avea în minte toate bunătăţile pe care le-am pri­mit şi le primim de la Domnul, n-ar mai fi printre noi ne­recunoscători, n-ar mai fi călcători ai sfintei Lui Voi, n-ar mai fi oameni care să nu-L iubească mai mult decît  orişice. Prin botez, ne izbăvim de păcatul strămoşesc şi de pierzania pe care el o aduce; prin pocăinţă, ne curăţăm mereu de păcatele care se lipesc neîncetat de noi. Dum­nezeiasca Pronie ne apără de rele – pe care de multe ori nu le vedem – şi ne îndreaptă paşii pe calea cea mai puţin lip­sită de primejdii pentru noi şi mai prielnică ţelurilor noas­tre; şi Citește mai mult din acest articol

Sf.Filaret de New-York: Dovezile Învierii lui Hristos

Sf.Filaret de New-York

Hristos a înviat!

Din Istoria Bisericii se ştie că, relativ recent (mai ales în secolul al XIX-lea), printre teologii şi învățații neortodocşi au apărut mulţi care, în esenţă, nu au păstrat nimic creştinesc în convingerile lor, şi cu cea mai distructivă critică au atacat fundamentul adevărului credinţei noastre, în special cele patru Evanghelii. Atâtea cercetări s-au făcut, atâtea tratate ştiinţifice s-au scris pentru a demonstra că Sfintele Evanghelii nu aparţin Apostolilor Marcu, Matei, Luca şi Ioan, ci pur şi simplu sunt inventate de cineva, elaborate şi alcătuite mult mai târziu.

Aici trebuie de adăugat, că în ultimul timp, mai ales pe timpul Preafericitului Mitropolit Antonie [Hrapoviţki, n.n.], teologia noastră ortodoxă, răspunzând atacurilor raţionaliste şi criticii, le-a distrus până-n temelii şi le-a desfiinţat, demonstrând clar şi indubitabil că Evangheliile noastre sunt originale adevărate şi au fost scrise anume de acei evanghelişti, ale căror nume le poartă. Astfel, s-a întâmplat că aceşti critici, chiar nevrând, au jucat un mare rol în stabilirea adevărului incontestabil al Evangheliilor noastre. Acest lucru e similar cu o întâmplare din Japonia, când a venit (fiind încă tânăr ieromonah) neuitatul „Apostol japonez” – Arhiepiscopul Nicolae – şi a început să propovăduiască Ortodoxia (a cărei propovăduire se interzicea în Japonia), la el a venit un preot shintoist pe nume Sawabe, încrezut, înflăcărat în credinţa lui păgână, cu sabia scoasă şi a spus: „Dacă tu nu încetezi propovăduirea credinţei tale, atunci te voi omorî cu această sabie.” Ieromonahul Nicolae i-a răspuns liniştit: „Poţi – de moarte nu mi-e frică, dar văd că eşti un om convins, sincer, şi te sfătuiesc mai întâi să iei cunoştinţă de credinţa noastră… Spune-mi, cum poţi tu să o respingi atât de hotărât, cum poţi lua asemenea măsuri drastice când n-o cunoşti deloc? Dacă eşti un om cumsecade şi sincer, atunci ia cunoştinţă de ea pentru început. – „Ai dreptate” – a spus Sawabe, a plecat de la ieromonahul Nicolae, a început să studieze creştinismul, şi, neaşteptat pentru el însuşi şi pentru alţii, a devenit creştin-ortodox convins, adevărat „bărbat al faptei”, – şi când a strălucit luminătorul Apostol al Japoniei – Arhiepiscopul Nicolae – unul dintre colaboratorii săi a fost întâistătătorul Catedralei – stareţul protopop Pavel Sawabe.

Ceea ce s-a întâmplat cu Evangheliile noastre, s-a întâmplat, în parte, şi cu adevărul fundamental al acestor Evanghelii – adevărul Învierii lui Hristos. Cum l-a asaltat critica negaţionistă, ce explicaţii şi tâlcuiri a găsit! Caracteristic aici, însă, iată ce este: dacă omul, dintr-un motiv oarecare, nu vrea să primească şi nici să înţeleagă adevărul credinţei, atunci el se apucă de orice explicaţie, chiar şi de cele evident eronate – doar să se „agaţe” de ea şi astfel cumva să-şi liniştească conştiinţa conciliantă. Şi când aceşti gânditori şi „teologi” s-au luptat cu recunoaşterea Învierii adevărate, convingerile lor şi încercările de a explica în duhul necredinţei şi negării istorisirii evanghelice a Învierii Domnului Iisus Hristos, s-au redus, în principal, la trei ipoteze: Citește mai mult din acest articol

Cuv.Antonie Hrapoviţki: Discuţie între un creştin şi un mahomedan despre adevărul Preasfintei Treimi

Cuv.Antonie Hrapoviţki

Ibrahim, un imam tătar bătrân, a fost un bun cunoscut al psaltului Ivan Fedotovici, care ştia foarte bine să vorbească tătăreşte; ei discutau adesea despre credinţă şi se contraziceau despre care credinţă e mai bună – cea tătărească sau cea rusească. Într-o zi, după o lungă dispută, Ibrahim a spus:

– Eşti un om inteligent şi dacă ai fi de-acord să citeşti Coranul nostru, cred că ai deveni un bun mahomedan.

– Eu am vrut să-ţi spun că eşti un om foarte bun – răspundea psaltul – şi dacă ai cunoaşte credinţa noastră, dacă măcar ai citi Noul Testament – te-ai îndrăgosti de creştinism, cu timpul te-ai încredinţa de adevărul său şi te-ai boteza.

– Ştii ce – exclamă imamul – dă-mi Noul Testament al tău, iar eu îţi voi da Coranul. Stabilim un termen de 40 de zile pentru a cunoaşte noua carte a credinţei străine, iar până atunci nu vom vorbi deloc despre credinţă şi chiar nu ne vom mai întâlni.

Zis şi făcut. Ivan Fedotovici a început citirea Coranului, iar Ibrahim Gasanov – a Noului Testament. Când se vedeau, fiecare vroia să discute cu celălalt, dar, amintindu-şi de promisiunea făcută, se despărţeau în tăcere; şi abia în a patruzecea zi, dis-de-dimineaţă, Ibrahim a venit cu cartea la psalt; obrajii îi ardeau şi ochii străluceau; vroia să vorbească despre Evanghelie şi Epistolele Apostolice, dar s-a stăpânit şi l-a întrebat pe psalt:

– Ţi-a plăcut Coranul?

– Multe lucruri mi-au plăcut – răspundea psaltul – dar toate acestea le ştiam de mai demult din cărţile creştineşti, care au fost scrise înainte de Mahomed şi din care el a învăţat să propovăduiască oamenilor că mare şi sfânt este Dumnezeu, că în ascultarea de voia lui Dumnezeu trebuie să ne încredem viaţa, să ne supunem acelei căi pe care ne trimite El, să ajutăm săracii ş.a.; nu-i adevărat, oare, că toate acestea le-ai citit în Noul Testament? Citește mai mult din acest articol