πατερικά

Atunci se măreşte numele păcii, cînd nu ne vom împotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora. (Sf.Chiril cel Mare)

Arhivă Categorii:r Sf.Filaret al Moscovei

Sf.Filaret al Moscovei şi Sf.Ioan de Kronştadt despre libertate, pace şi stăpînirea autocrată

Despre libertate

„Libertatea adevărată este capacitatea omului nestăpînit de păcat, fiind luminat de Adevărul Dumnezeiesc, de a alege binele şi de a-l înfăptui cu ajutorul puterii harice a lui Dumnezeu.” – spune Sfîntul Filaret al Moscovei.

„Unii vor să înţeleagă libertatea ca fiind posibilitatea şi îngăduinţa de a face tot ce-ţi doreşti. Acesta e un vis, un vis nu doar imposibil şi absurd, ci şi neleguit, păgubitor… Ei nu pot făuri nimic statornic. După schiţele lor apar brusc noi guvernări, care la fel de brusc se prăbuşesc, scrie Sfîntul Filaret. Ei introduc stăpînirea oarbă şi haină a gloatei şi disensiunile nesfîrşite ale rîvnitorilor puterii, ei pervertesc oamenii, încredinţîndu-i că îi călăuzesc spre libertate, îndepărtîndu-i, de fapt, de la libertatea legiută spre samavolnicie, ca apoi să-i asuprească…

Înţelegeţi, rîvnitori ai libertăţii nemărginite, nebunia osînditoare a viselor voastre, înţelegeţi în sfîrşit, că după atîtea încercări îngrozitoare, cînd libertatea ce-şi zdrobea hotarele, nu o singură dată mînjea faţa pămîntului cu sînge nevinovat, şi, vărsînd rîuri de sînge omenesc, se încălzea în ele şi pe sine însăşi.”

„Ce se poate spune despre libertatea oamenilor, care nu sînt în robia nimănui, dar sînt stăpîniţi de patimi, cuceriţi de simţuri şi posedaţi de obiceiuri rele… Oamenii care s-au închinat pe sine acestei robii interioare – robia păcatului, a patimilor, a viciilor – cel mai des sînt rîvnitori ai libertăţii exterioare…”

„Dar lărgirea libertăţii exterioare, continuă Sfîntul Filaret,  nu-i va opri de la ce a fost înainte; ei se vor dărui satisfacţiei patimilor şi vor folosi această libertate doar pentru a se cufunda şi mai mult în robia interioară…

Îndrăgeşte libertatea creştinească – libertatea de păcat, de patimă, de viciu, libertatea de a asculta cu bucurie legea şi a face bine în numele Domnului, pentru credinţa şi dragostea pentru El.” Citește mai mult din acest articol