πατερικά

Atunci se măreşte numele păcii, cînd nu ne vom împotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora. (Sf.Chiril cel Mare)

Arhivă Categorii:r Sf.Ioan Iacob Hozevitul

Sf.Ioan Iacob Hozevitul: Pentru citirea şi cugetarea dumnezeieştilor Scripturi

„Dintru a nu cunoaşte Scripturile pricina este a tuturor relelor.” zice Sf.Ioan Gură de Aur.

De multe ori am scris cuvinte pentru folosul meu sufletesc şi am crezut c aceste cuvinte pot folosi şi la alte persoane care nu prea au vreme să deschidă cărţile şi poate nici nu au la îndemână cărţile potrivite. Ştiu că în ziua de azi toată lumea este grăbită şi cărţile cele groase ale Sfinilor Părinţi stau uitate şi rar cine le mai citeşte. Aşa este duhul veacului, aşa sunt ocupaţiile oamenilor; aşa este războiul cel nevăzut, încât lucrul cel duhovnicesc, şi mai ales citirea cărţilor sfinte nu prea au loc în viaţa creştinilor de azi. Şi asta nu se întâmplă numai în lumea mirenilor, ci înşişi Monahii au început să ajusteze viaţa după moda nouă. Grija celor pământeşti îi ţine încătuşaţi şi nu pot să mai afle vreme pentru citirea şi cugetarea dumnezeieştilor Scripturi.

Abia au vreme să asculte pravila din biserică, însă şi atunci mintea le este împovărată cu grija trupească şi cu necazurile vieţii. Pentru îndulcirea sufletului greu se găseşte vreme în veacul nostru. Şi aceasta ne păgubeşte mai mult decât toate. Căci neavând răgaz a privi mai des către cele cereşti, uităm rostul vieţii, slăbim duhovniceşte şi ajungem de multe ori la deznădăjduire, când ştim ce fel de făgăduinţă am făcut înainte lui Dumnezeu şi când vedem că se cheltuieşte viaţa în chip zadarnic.

Iată cum ne sfătuieşte cuviosul Nicodim Aghioritul în privinţa aceasta: „Toţi creştinii care ştiu carte, datori sunt a citi Dumnezeieştile Scripturi, pentru că, după cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, fără de citirea Sfintelor Scripturi nu poate cineva a se mântui.” În cuvântarea cea pentru Lazăr, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Că nu este cu putinţă; nu este a se mântui cineva, neîndulcindu-se adeseori de citirea duhovnicească!” Apoi Sfântul Ioan Scărarul ne încredinţează că citirea luminează şi adună mintea şi năravurile le pune la rânduială. Citește mai mult din acest articol

Anunțuri

Sf.Ioan Iacob: Curajul Credinţei, pildă din Rusia sovietică

În Ţara Mucenicilor de azi, o femeie ruşinează

pe organele întunericului de la Miazănoapte

În vremea revoluţiei din Rusia, cînd vrăjmaşii credinţei erau mai sălbatici decît fiarele împotriva celor sfinte, atunci cînd era oprit cu pedeapsă de moarte ca nimeni să nu poarte sfînta Cruce la gît, a avut loc următoarea întîmplare, pe care mi-a povestit-o un preot care a fost de faţă.

În zilele acelea de groază şi de sălbăticie nemaipomenită mergea cu trenul spre oraşul Tiraspol o femeie evlavioasă.

Cu toată ameninţarea bolşevicilor şi cu toată grozăvia pedepselor care aştepta pe cei nesupuşi ordinelor, evlavioasa femeie nu s-a sfiit nicidecum de legea stăpînirii, ci purta totdeauna o Cruce mare de aur, la gît.

Aceasta era arma şi acoperămîntul şi mîngîierea ei. Era mai bucuroasă să moară, decît să lepede semnul cel de mîntuire. Dar săraca fiind obosită din cauza grozăveniilor din vremea nopţii, a adormit în tren.

În vremea asta un mare pungaş, care sta aproape, i-a scos încetişor Crucea care se zărea de sub haină, fără să simtă femeia.

Cînd s-a trezit ea din somn, prima ei grijă a fost să caute Crucea la gît.

Văzînd că lipseşte, a început să plîngă şi să întrebe cine i-a luat Crucea. Neafîndu-se hoţul, ea a tras semnalul de alarmă.

Numaidecît a venit conductorul întrebînd cine a tras alarma şi ce s-a întîmplat. Citește mai mult din acest articol

Sf.Ioan Iacob: Ce înseamnă o clătinare din rădăcina Credinţei. Pildă din viaţa Sf.Paisie cel Mare.

Acum vreo şaisprezece veacuri în urmă strălucea în părţile Egiptului ca o stea luminoasă Cuviosul Paisie cel Mare.

Din numărul cel mare al ucenicilor săi, Cuviosul Paisie avea pe unul mai de-aproape pe care îl iubea mult pentru nerăutatea şi pentru simplitatea lui. A mers odinioară acest ucenic în cetate spre a vinde rucodelia (lucrul mîinilor). Întorcîndu-se în schit după cîteva zile, vede cu mirare ucenicul că duhovnicescul lui părinte (adică Paisie), care îl avea la atîta dragoste acum nu-i mai dă nici o atenţie.

Nici măcar blagoslovenia obişnuită nu i-o mai dă bătrînul, ba încă se fereşte de el ca de un străin. Se uită lung la el ca şi cum nu l-ar cunoaşte. Mirat de această străină schimbare, ucenicul îl întreabă:

„Părnte, de ce te fereşti aşa de mine?”
„Dar cine eşti  tu, că eu nu te cunosc?”, îi răspunde bătrînul.
„Cum nu mă cunoşti, nu sunt eu cutare ucenic, pe care îl iubeai aşa de mult?”
„Ucenicul acela era creştin (răspunde el) nu aşa cum eşti tu. Chipul tău din afară seamănă cu dînsul, dar sufletul tău a murit duhovniceşte. Semnele credinţei celei vii s-au pierdut de la tine şi eşti ca un mort între noi. Spune-mi, ce ai păţit pogorîndu-te în cetate?”
„N-am păţit nimic şi n-am săvîrşit nici un rău” (răspunse ucenicul)
„Ticălosule (îi zice bătrînul), ai suferit cea ai mare pagubă şi mai zici că n-ai păţit nimic! Atîta de nesimţitor eşti! Fugi acum de la mine căci nu mai pot sta de vorbă cu cel care s-a lepădat de Hristos!”
„Cum părinte, eu m-am lepădat de Hristos!” (a strigat cu spaimă ucenicul şi a început a plînge cu suspinuri)

Apăsat de mustrarea cea aspră, bietul ucenic şi-a adus aminte despre o întîmplare pe care a avut-o cînd mergea spre cetate. Şi anume s-a întîlnit în cale cu un evreu foarte meşter la cuvînt şi viclean. Acesta se arăta a fi un om învăţat şi iscusit în cuvintele Scripturii. Văzînd el pe ucenic că este simpluţ şi cam sfios, a început să discute despre Domnul nostru Iisus Hristos.

Între altele, jidovul cel viclean şi-a vărsat veninul lui de şarpte, zicînd că nu este Hristos adevărat acela pe care îl cinstesc creştinii, ci altul ste Hristos, adică acela pe care îl aşteaptă jidovii.

La aceste vorbe hulitoare, ucenicul din cauza prostimii lui, n-a îndrăznit să mustre pe spurcatul nepot al lui Iuda, nici nu şi-a astupat urechile şi nici nu s-a tulburat ca să se depărteze de la el, ci a mers cu el înainte pe cale. Citește mai mult din acest articol