Anunţ către cititori

Stimaţi cititori, vă înştiinţăm că de acum încolo site’ul nostru va trece pe alt domeniu: http://paterika.net/

Acesta va fi şi site’ul Frăţiei Ortodoxe Sf. Ignatie Briancianinov din Chişinău. Nădăjduim că veţi trage folos din următoarele articole pe care le vom publica, acestea fiind în continuare predominant alcătuite din cuvintele Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.

Cu cereri de rugăciuni pentru membrii frăţiei, Doamne ajută!

Sf. Teodor Studitul: Întinare are împărtăşania unde e pomenit ereziarhul!

Sf. Teodor Studitul (759-826 d. Hr.)

Scrisoarea 553

Către soţia unui spătar al cărei nume e Mahara

 Ce frumoasă e epistola nobleţei tale, pe de-o parte, dic­tată în limba ţinutului tău, pe de alta, revărsîndu-se de multul har al smeritei cugetări şi, ceea ce e uimitor, avînd un mod de a spune lucrurile neobişnuit, ca şi cum ar avea ceva dăruit de Dumnezeu pe dinăuntru. Însă de unde, fi­ind noi păcătoşi, este atît de mare credinţa ta şi revărsarea ta evlavioasă faţă de noi? Ori [poate faci aceasta] pentru ca să ne fie cunoscută şi nouă care şi ce fel de evlavie ai, atrăgînd la ea împreună cu tine, ca pe o mîncare pusă pe o masă dumnezeiască, şi pe domnul şi capul tău [soţul], dar şi pe doamnele surori?

Prin urmare, în acest fel este dumnezeiesc de încîntă­toare epistola voastră şi pune în valoare şi mai frumos tră­săturile dreptei voastre credinţe. Dar eu nu sunt destoinic în a vă spune să vă dăruiţi cu totul smereniei mele[1].

Sf. Teodor Studitul: Poruncă a Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii credinţei!

Sf. Teodor Studitul (759-826 d. Hr.)

Scrisoarea 425

Logofătului Pantoleon

Virtutea altora ni s-a făcut cunoscută din auzite, dar a ta, preacinstitul meu stăpîn, [ni s-a făcut cunoscută] mai întîi prin vedere iar acum ajunge, din auzite, pînă la capătul pămîntului în care ne aflăm[1]. Şi care e motivul? Fi­indcă a îndrăznit duhovniceasca ta gură să grăiască înţe­lepciunea lui Dumnezeu, cuvintele adevărului spre folo­sul şi mîntuirea şi a sufletului tău, şi a oricărei Biserici de-a noastră. Şi fericit eşti şi binecuvîntat e numele tău şi te laudă toţi cei drept credincioşi care aud [de tine]. Şi cu­nună de haruri este pe cinstitul tău creştet şi lanţ de aur pe sfinţitul tău gît, fiule al ascultării, odraslă a luminii, odor al dreptei credinţe. Acestea zice Domnul: „Deschide gura ta şi o voi umple pe ea, fiindcă ai ascultat glasul Meu” (cf. Ps. 80, 9). Căci poruncă a Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii credinţei. Căci zice: „Grăieşte şi nu tăcea” şi: „Dacă se va da deoparte nu va binevoi su­fletul Meu întru el” (Avac. 2, 4) şi: „Dacă aceştia vor tă­cea, pietrele vor striga” (Lc. 19, 40).

Sf. Ioan Gură de Aur despre anatemă

Sf. Ier. Ioan Gură de Aur (347-407 d. Hr.)

Cuvine-se să ne învăţăm a nu aduce sub blestem
nici pe cei vii, nici pe cei morţi

1. V-am vorbit nu de mult despre faptul de a nu-L putea cunoaşte pe Dumnezeu, şi v-am vorbit pe cît se poate arătîndu-vă cu texte din Scriptură şi cu argumente raţionale că înţelegerea firii dumnezeieşti este cu totul de nepătruns chiar şi puterilor celor nevăzute, acelor puteri care duc o viaţă netrupească şi fericită. Cu toate acestea, noi, care ducem o viaţă uşuratică şi stricată, noi, care ne lăsăm robiţi de tot felul de păcate, căutăm să cunoaştem ceea ce este cu totul necunoscut chiar făpturilor nevăzute. Avînd ca temei al unei astfel de purtări buna părere ce o avem despre puterea noastră de judecată şi dorinţa de a afla slavă deşartă de la cei ce se-ncred în noi, nu ne mai gîndim că firea noastră e mărginită, nici nu mai urmăm dumnezeieştii Scripturi şi Părinţilor, ci, tîrîţi ca de un şuvoi de apă de buna părere ce o avem despre noi, am căzut într-un păcat atît de mare.
Dar iată, să vă vorbesc acum şi cele ce se cuvin despre anatemă; să vă arăt puterea acestui păcat, pe care nimeni nu-l socoate păcat, ca să pun frîu prin aceasta gurilor celor neînfrînate şi să dau pe faţă boala celor care se folosesc, la întîmplare, de acest cuvînt.

Cui îi foloseşte unitatea în minciună a creştinilor?

Sf. Nectarie de Eghina: Cum urmăm Mîntuitorului Hristos

Mîntuitorului Hristos Îi urmăm dacă păzim porun­cile Lui şi Îl iubim, fiindcă El Însuşi ne face cunos­cut aceasta zicînd: Dacă M-aţi iubi, aţi păzi porunci­le Mele. Şi iarăşi: Dacă Mă iubeşte cineva, cuvîntul Meu îl păzeşte … dacă nu Mă iubeşte, cuvintele Mele nu le păzeşte (Ioan 14, 23-24). Iar Sfîntul Evanghelist Ioan în Episto­lele lui zice: Şi în aceasta ştim că L-am cunoscut pe El, dacă păzim poruncile Lui. Cel ce zice că L-a cu­noscut pe El, dar poruncile Lui nu le păzeşte, minci­nos este şi în el adevăr nu se află. Dar cine păzeşte cuvîntul Lui, cu adevărat întru acesta dragostea lui Dumnezeu este desăvîrşită. Prin aceasta cunoaştem că sîntem întru El. Cel ce spune că petrece întru El dator este, precum Acela, şi el aşa să umble (I Ioan 2,3-6).

Cazanie la Tăierea împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos

Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu, petrece din veci cu Dum­nezeu Părintele Său şi n-are început, nici sfîrşit. Cînd a venit plinirea vremii, S’a născut din Sfînta Fecioară pentru izbăvirea oamenilor. Naşterea lui o a preamărit pre lume nu numai împăraţii şi toţi oamenii, ci şi îngerii. Pentru aceea cine va socoti bine şi acum, minunate lucruri va vedea, pre care a vrut Dumnezeu de le-a făcut întru această zi de astăzi, că Domnul Hristos nu S’a născut numai, ci S’a şi tăiat împrejur a opta zi, ca şi alţi prunci din semin­ţia jidovească. Sfinţia Sa, Care este dătător de lege, astăzi de bună voia Sa sarcina legei o a luat asupra Sa pentru noi, adică tăierea împrejur aceea ce a fost astăzi pre trupul Lui cel sfînt şi curat.

Sf. Vasile cel Mare: Chiar dacă nimeni nu stă de partea bunei credinţe, se cuvine să ne facem datoria!

Sf. Vasile cel Mare (330-379 d.Hr.)

De ziua prăznuirii Sfîntului Ierarh Vasile cel Mare, redăm mai jos un fragment scris de minunatul ierarh ce relevă natura luptelor din interiorul Bisericii Ortodoxe purtate în a doua jumătate a secolului IV d.Hr. Chiar dacă erezia de atunci, arianismul, nu mai este actual, totuşi panerezia vremurilor noastre, ecumenismul, încearcă să potrivească Biserica de azi la duhul lumesc exact ca atunci. Să ne rugăm ca Dumnezeu să nu îngăduie să trăim asemenea lupte tulburătoare în interiorul Bisericii precum au fost cele descrise de Sfîntul Vasile…

Expunere a situaţiei Bisericii

Deci, cu ce vom asemui situaţia prezentă ?

Seamănă, într-adevăr, unui război naval, izbucnit între marinari războinici, din cauza unor vechi fricţiuni; imaginează-ţi, deci, acest tablou : flota (părţilor beligerante) porneşte din ambele părţi la atac cu mult elan. Apropiindu-se corăbiile una de alta, mînia ajunge la culme şi (bărbaţii) încep lupta. Presupune, dacă vrei, că în acelaşi timp corăbiile sînt zdruncinate de o furtună violentă şi că o întunecime densă, provocată de nori, învăluie totul, încît să nu se mai poată face deosebire între prieteni şi duşmani, iar semnele lor distinctive nu mai pot fi recunoscute din cauza confuziei (generale). Să mai adăugăm tabloului, pentru a-1 face mai viu, o mare agitată, o ploaie torenţială şi valuri ridicate de furtună. Apoi, un vînt puternic, suflînd din toate părţile, către acelaşi punct şi vasele ciocnindu-se (între ele).

Învăţătură a Sf. Efrem Sirul despre aducere aminte de moarte

Sf. Efrem Sirul

Frate, aşteaptă în fiecare zi ieşirea ta şi te găteşte către călătoria aceea. Că, în ceasul întru care nu te aştepţi, înfricoşătoarea poruncă va veni şi vai aceluia ce se va afla nepregătit.

Iar de eşti tînăr de multe ori vrăjmaşul îţi pune în gînd, zicînd: „Eşti încă tînăr, îndulceşte-te de dulceţile vieţii şi la bătrîneţe te vei pocăi. Că ştii pe mulţi îndulcindu-se şi de dulceţile acestea de aici şi, la urmă pocăindu-se, dobîndesc şi bunătăţile cereşti. Şi tu ce voieşti să-ţi chinuieşti trupul încă din tinereţe? Vezi, nu cumva şi în boală să cazi”.

Dar tu, stînd împotrivă, zi vrăjmaşului: „O, prigonitorule al sufletelor şi luptătorule, încetează să-mi pui în gînd unele ca acestea. Dar dacă mă va apuca moartea la tinereţe şi nu voi ajunge la bătrîneţe, ce voi răspunde înaintea Judecăţii lui Hristos? Că văd pe mulţi tineri murind şi bătrîni îndelung trăind, că hotarul morţii nu-i aşezat la cunoştinţa oamenilor. Deci, dacă voi fi luat, pot eu zice atunci Judecătorului:

Fără Hristos, Europa este cel mai sărac cerşetor al lumii… Fie ca Europa să se reboteze!

Sf. Ier. Nicolae Velimirovici

…Dacă Europa se laudă cu cultura, ea se laudă cu ceva, nu cu cineva. Căci şi alte popoare au cultura lor şi nu au nevoie de cea Europeană. Alte popoare, precum Indienii şi Chinezii au o cultură mult mai bogată, mai profundă şi mai rafinată decît cultura Europeană; din această pricină ei urăsc şi dispreţuiesc cultura Europeană. De aceea spunem: dacă Europa se laudă cu cultura, cu nimic se laudă.

Dacă Europa ar fi rămas Creştină, s-ar fi lăudat cu Hristos, nu cu cultura. Iar marile popoare ale Asiei şi ale Africii, chiar ne­botezate, dar avînd deschidere duhovnicească, ar fi înţeles-o şi ar fi preţuit-o. Căci acele popoare se laudă cu credinţa lor, cu dumne­zeii lor, cu cărţile lor religioase; unele cu Coranul, unii cu Vedele sau cu altele. Ei, carevasăzică, nu se laudă cu lucrul mîinilor lor, cu cultura lor – ci cu ceva pe care îl consideră mai presus de ei, mai presus decît orice altceva. Numai popoarele Europene nu se laudă cu Hristos şi cu Evanghelia lui Hristos, ci cu maşinile lor groaz­nice şi cu produsele lor ieftine, adică cu cultura lor. Urmarea aces­tei lăudăroşenii a Europei cu insistenţă asupra culturii este că toate popoarele necreştine Îl urăsc pe Hristos şi Creştinismul. Urînd cele mici, urăsc şi ce este cel mai mare. Urînd produsele şi oamenii din Europa, Îl urăsc şi pe Dumnezeul Europei. Dar, vai, Europa nici nu se sinchiseşte de aceasta – căci ea, mai înainte de toţi, şi-a urît şi şi-a lepădat Dumnezeul. Neamurile Europene au ajuns la această stare de neinvidiat din pricina creşterii sale greşite sub înrîurirea unei biserici aflate în greşeală de 900 de ani încoace [Papismul, „biserica” catolică, n.n.]. Pentru aceas­ta nu popoarele Europene sînt de vină; de vină sînt conducătorii duhovniceşti ai lor. Nu turma e de vină; de vină sînt păstorii.

Mîhnirea lumii, moarte lucrează

Sf. Ier. Grigorie Dascălul, mitropolitul UngroVlahiei

Cum că mîhnirea pentru bunătăţile cele vremelnice este nefolositoare

Să ştii încă şi aceasta, o, frate, că nu se cuvine să te mîhneşti dacă, pentru păcatele tale, vei pierde vreo firească şi vremelnică bunătate, sau pe fiii tăi, sau pe femeia ta, sau însăşi împărăţia lumii, măcar şi însăşi viaţa, pentru că mîhnirea aceasta nu se socoteşte ţie întru pocăinţă, ci este deşartă şi nefolositoare şi la Dumnezeu neprimită.

Iată şi Saul s-a mîhnit cînd a auzit de la Samuel că va să-şi piardă şi împărăţia, şi însăşi viaţa, şi s-a speriat Saul, şi a căzut cît era de lung la pămînt, şi s-a înfricoşat foarte de cuvintele lui Samuel (I Împ. 28, 20), dar însă în deşert. A venit şi Antioh întru cunoştinţa răută­ţilor ce a făcut, cînd a văzut că în aceeaşi vre­me va pierde şi viaţa şi împărăţia cu acea moarte de durere, dar însă în deşert. Pentru aceasta şi zice Scriptura: Şi se ruga pîngăritul către Stăpînul Cel ce nu-l va mai milui pe el (II Macab. 9, 13).

Nu mai zic că mîhnirea ceea ce se face pentru bunătăţile cele lumeşti şi vremelnice nu numai că este nefolositoare la păcătos, ci îi pricinuieşte şi moarte, precum zice Pavel: Mîhnirea lumii, moarte lucrează (II Cor. 7: 10).

Sfîntul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti

Sursa: Sfătuire foarte frumoasă despre spovedanie, Ed. Egumeniţa, p. 60-61

Cuvînt celor ce din „jenă” calcă Posturile Bisericii

de Sfîntul Macarie de la Optina

Sf. Macarie de la Optina (1788-1860 d.Hr.)

Sînteţi nedumerit cu privire la post: aflîndu-vă la rude, vă vedeţi silit să mîncaţi de dulce, iar de cerut să gătească pentru dumneavoastră mîncare de post vă temeţi să cereţi, ca nu cumva să daţi prilej să se spună că vă socotiţi mai presus de alţii şi că vă îngîmfaţi. Întrebaţi ce să faceţi într-o asemenea situaţie.

Nu vreau să vă leg [cu vreun canon, lege, etc. – n.n.], însă vă dau următorul sfat: după părerea mea, nu trebuie să vă temeţi să vă rugaţi rudele să gătească pentru dumneavoastră mîncare de post. Asta nu înseamnă să vă daţi aere. Nicidecum, ci îndepliniţi datoria ascultării faţă de Sfînta Biserică: cu ce să vă daţi aere? Văzîndu-vă şi alţii vă vor urma exemplul. Dar dacă veţi mînca de dulce şi alţii se vor lua după dumneavoastră şi nu se vor teme că greşesc, iar dumneavoastră veţi fi atunci de două ori vinovat: şi pentru sine, şi pentru ei.

Creştinii nu se cuvine să se lupte cu cei ce îndreaptă obiceiurile rele. Cu cine se aseamănă cei ce le stau împotrivă

Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul

Pentru aceea, dacă vreun creştin, cleric sau mirean, bărbat sau femeie, ar voi să născocească vreun nou şi rău obicei sau vreo născocire necuviincioasă creştinilor şi vătămătoare de suflet, sau în mîncări, sau altceva asemenea, păziţi-vă bine şi luaţi aminte, fraţii mei să nu-i urmeze nimenea dintre voi, sau să-i laude că a făcut bine; fiindcă şi voi acelaşi păcat veţi avea cu cel ce a născocit acel rău obicei şi deopotrivă vă veţi munci. Pentru aceasta, porunceşte Marele Vasile şi zice: „Că nu se cuvine să urmăm stricatelor înşelăciuni a celor mulţi şi să întărim pe cele rele prin împărtăşirea lucrului” (Hotăr., pe larg 40). Ce zic? Ba niciodată nu se cade să faceţi sau să imitaţi acel rău obicei şi reformă; ci din tot sufletul să-i urîţi şi să vă întoarceţi dinspre el. Aşa vă porunceşte dumnezeiescul Gură de Aur, zicînd: „Nu-mi spune mie obiceiul, pentru că de va fi lucru rău, niciodată să nu se facă; iar dacă nu este rău, să se facă totdeauna” (Omil. 12, la cea dintîi către Corinteni).

Obiceiurile cele rele ale creştinilor, nu lasă neamurile să creadă în Hristos. Creştinii au să dea răspuns şi pentru neamuri

Sf. Nicodim Aghioritul (1749-1809 d.Hr.)

Creştinii au poruncă de la Dumnezeu să se facă sfinţi, precum şi Dumnezeu este Sfînt. „Fiţi sfinţi, că sfînt sînt eu Domnul Dumnezeul vostru” (Lev. 19,2). Pentru aceasta toate lucrurile şi obiceiurile creştinilor, se cuvine prin urmare să fie şi acestea toate sfinte, toate cinstite, toate cu bună aşezare, toate evlavioase, încît văzîndu-le pe acestea, cei necredincioşi şi neamurile, nu numai să laude pe creştini ca pe o sămînţă binecuvîntată de Dumnezeu, precum zice Isaia: „Şi se va cunoaşte întru neamuri sămînţa lor şi a fiilor lor în mijlocul popoarelor, tot cel ce va vedea pre ei îi va cunoaşte, că aceştia sînt sămînţă binecuvîntată de Dumnezeu.” (Is. 61,9); ci să se îndemne încă să creadă în Iisus Hristos şi să primească credinţa creştinilor.

Văzînd neamurile cele necredincioase că la creştini se ţin lucruri şi obiceiuri păgîneşti, nu se îndeamnă să creadă în Hristos şi să slăvească pe Dumnezeu şi Tatăl, precum ne-a poruncit Domnul zicînd: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vază lucrurile voastre cele bune şi să slăvească pre Tatăl vostru cel din ceruri” (Mat. 5,16); ci se pornesc şi zic acestea: „Creştinii se laudă că sînt mai buni decît noi în credinţă, dar şi ei sînt asemenea ca şi noi, pentru că lucrurile şi obiceiurile pe care le facem noi şi ei le fac”; şi cu aceste cuvinte hulesc

Cine nu se unește cu Dumnezeu prin rugăciune, este separat de Dumnezeu – Sf. Grigorie de Nyssa

Sf. Grigorie de Nyssa (335-395 d. Hr.)

Hristos, Cuvîntul Divin, ne dă indicații cu privire la rugăciune. Ucenicilor Săi vrednici, care caută cu sîrguință cunoașterea rugăciunii, El le arată cum să cîștige favoarea auzului lui Dumnezeu, prin cuvintele rugăciunii „Tatăl nostru, care ești în ceruri”. Și eu voi îndrăzni să adaug încă ceva la ceea ce este scris. Cei adunați de față trebuie să învețe nu numai cum să se roage, ci că trebuie să ne rugăm, prin orice mijloace. Poate că acest lucru încă nu a fost înțeles de mulți. Căci mulți, în viața de zi cu zi, au neglijat și au trecut peste această lucrare sacră și divină a rugăciunii. Despre acest aspect, prin urmare, mi se pare bine să mărturisesc, cît se poate de puternic, căci, în primul rînd, noi trebuie să „stăruim în rugăciune” (Romani 12, 12), după cum spune Apostolul și, prin urmare, în al doilea rînd, trebuie să ascultăm Vocea Divină, care definește modul de a aduce rugăciunea noastră lui Dumnezeu.